Gura târgului spune că Nata Albot s-a mutat înapoi în Moldova din Canada. Dar și că face mulți bani din festivaluri, care și așa-s prea multe în Moldova. Am încercat să aflăm răspunsul la acestea și alte întrebări incomode chiar din gura Natei, care se află acum în Portugalia, într-un moment de pauză între Ia Mania și Festivalul Hodina.
Nata, tu te-ai mutat înapoi în Moldova?
Noi niciodată n-am plecat din Moldova definitiv. Eu asta mereu am spus-o, chiar dacă oamenii voiau să audă doar ceea ce ei voiau să audă.
Experiența canadiană a fost din start planificată pe 5 ani, dar a durat cam… dublu.
Eu nu îndrăznesc să spun că m-am mutat înapoi în Moldova, pentru că eu am pornit de acasă cu o socoteală și alta a fost cea de la târg. De asta voi putea spune cu certitudine care este statutul nostru familial peste un an.
Dar unde vei petrece anul viitor?
Am să fiu mai mult în Moldova decât în Canada.
Ok, atunci unde te vezi în următorii cinci ani?
În următorii cinci ani aș da orice să mă văd într-o Moldovă tot mai europeană, alături de părinți. Asta este dorința și nevoia mea actuală. În următorul an voi lucra mult la dezvoltarea destinației turistice din Pohrebea, la scoaterea în capăt a pensiunii și dezvoltarea proiectului meu pentru școala de ospitalitate.
De asemenea, vreau să definesc și să încheg agenda culturală Klumea. Pentru că în momentul ăsta sunt două festivaluri mari, eu aș vrea să fie măcar vreo patru. Plus proiecte culturale între ele.
Să vorbim despre Ia Mania. Ce te-a surprins anul ăsta la festival?
Lipsa de gălăgie în căștile echipei. Ca niciodată, anul acesta, din punct de vedere organizatoric, a fost liniște în căști. Uneori trebuia să verific căștile și bateria, ca să mă asigur că ele funcționează.
Ce înseamnă asta?
Asta înseamnă că noi tot mai mult ne cunoaștem sarcinile și devenim tot mai autonome, astfel încât să nu ne încărcăm una pe alta cu vorbe. Fără comentarii în plus, fără gălăgie, pur și simplu rezolvăm problemele înainte ca ele să apară. Anul ăsta este al 10-lea an de organizația Klumea și al 9-lea an de Ia Mania și a fost mult mai pașnic și mai puțin stresant. Probabil ne-a învățat să ne protejăm una pe alta.
Care a fost cea mai mare dezamăgire a ta la eveniment?
Nu cred că am avut vreo dezamăgire mare. Dar m-am trezit în dimineața festivalului cu poliția la ușă. Mi-au cerut să vin și să scriu explicații la o plângere depusă de un consilier local, din partea fostului Partid Democrat. Acesta, intoxicat de propriile frustrări, a depus o plângere la poliție, întrebând cu ce ocazie voluntarii noștri sunt cazați în căminul liceului din sat. Or noi lucrul ăsta îl facem de opt ani deja acolo, pentru că avem o echipă mare de voluntari și nu putem să-i ducem noaptea acasă, că trebuie să vină foarte devreme pe teritoriul festivalului. Și am cazat 14 oameni. Dar toate astea fac parte dintr-un acord al nostru, discutat în avans cu primăria.
Și cutărescu, care n-a venit o dată să zică „oameni buni, voi aveți nevoie de ceva? cu ce vă putem ajuta?”, depune plângere la poliție, ca să vină poliția în dimineața festivalului, când tensiunea e cea mai mare, să ne rupă de la treburi, ca să mergem să scriem explicații. Și nu un polițist, dar patru polițiști.
M-a derutat anul acesta lipsa totală de implicare din partea autorităților de la Consiliul Raional Dubăsari. Noi încercăm să promovăm această regiune extrem de interesantă din punct de vedere agricol, turistic și chiar balneară. Și mi se părea că ăștia din raion ar trebui să fie primii care să zică „Veniți! Hai, ce trebuie să facem? Poate vă ajutăm?”. Noi nu ne așteptăm la bani sau la chestii din partea lor. Noi vrem pur și simplu receptivitate la anumite solicitări.
Crezi că atitudinea asta e motivată politic?
Anii trecuți raionul era condus de Grigore Policinschi, care era foarte deschis, receptiv și tare mândru că în raionul lui se întâmplă asta. După care Dodon l-a pus în fruntea raionului pe un pescar, un vânător, care este tatăl finului său. Omul ăsta a fost filmat cum cumpără voturi de la oameni în timpul alegerilor. Deci el trebuia să fie demult demis. El, în schimb, rămâne în fruntea raionului. Și e clar că noi venim acolo cu promovarea identității românești și e ca sarea-n ochi pentru el.
Prima ediție de Ia Mania a avut loc acum 10 ani. Nu ți se pare că iile sunt un subiect depășit?
Depinde pentru cine. Poate pentru localnici, pentru noi toți, care ne fierbem în borșul ăsta poate să pară un subiect depășit. Dar când te uiți cum își onorează portughezii, spaniolii, francezii, identitatea, costumul, tradițiile lor prin festivaluri medievale, festivaluri de tradiții, ani de zile!..
Eu cred că noi pur și simplu trebuie să începem să facem marketing pentru acest tip de evenimente pentru publicul străin, să creștem calitatea acestor evenimente și să începem să comunicăm în limba engleză.
Multă lume spune că avem prea multe festivaluri în Moldova. Tu ce crezi?
După mine nu există prea mult festivaluri, pur și simplu, oamenii nu conștientizează că festivalul nu este despre „mănânc, beau și mă duc acasă”. Festivalurile sunt niște motoare economice care trebuie puse în funcțiune.
Festivalurile sunt minunate, problema este în calitatea lor. Dacă mă vei întreba: nu-ți se pare că sunt prea multe evenimente făcute prost? Ți-aș spune – da! Dar asta nu înseamnă că ele nu trebuie făcute. Asta înseamnă că ele trebuie ajutate să crească, să se dezvolte și să-și înțeleagă identitatea.
Tu la ce festivaluri din astea mai mici mergi sau vrei să mergi?
Foarte tare am vrut să ajung la Art Labyrinth. Dar n-am mai apucat și sărmanii au renunțat, din păcate. Am mai văzut că anii trecuți se făceau festivaluri micuțe, nocturne, în locuri secrete, cu muzică. Eu știu ce se întâmplă cu toate aceste idei grozave, ele se sting după primele două încercări. Pentru că oamenii văd cât este de greu și costisitor, se dezamăgesc și renunță.
„Vrei să știi câți bani fac din festivaluri? Ar trebui 5.000 de euro”
Nata, lumea întreabă câți bani faci tu din festivaluri. Este avantajos economic să faci festivaluri?
Poți să mă întrebi câți bani fac. Nu știu cum oamenii trag concluzii și comentează fără ca vreodată cineva să mă întrebe câți bani fac.
Primele ediții Ia Mania aveau bugete de 35-40 de mii de euro. Anul acesta bugetul a depășit 75 de mii. Ce pot să spun este că avantajul economic depinde direct de bugetul de cheltuieli, care depinde direct de calitatea evenimentului. Doar pe 40 de toalete anul ăsta am dat peste 2000 de euro, anul trecut au fost 9 toalete.
Vrei să știi câți bani fac din festivaluri? Eu personal nu fac bani, că nu scot niciun profit din asociație. Sunt remunerată cu un salariu, la fel cum este remunerată toată echipa.
Concret, în momentul acesta, suntem într-o situație destul de vulnerabilă, pentru că banii cu care am rămas în plus de la Ia Mania, în primul rând, vrem să-i direcționăm spre organizarea Festivalului Hodina. Și în același timp, trebuie să remunerez oamenii. Dar pot să-ți spun cu siguranță că niciodată în acești nouă ani nimeni dintre noi n-a primit atâta cât merită pentru munca depusă.
Pentru că munca depusă nu este o zi, munca depusă durează luni. Eu muncesc la un festival nouă luni. Cum crezi, cu cât ar trebui eu să fiu remunerată? Aș merita măcar 500 de euro pe lună pentru munca pe care o fac? Într-un caz fericit ar trebui să ridic la sfârșit de festival un salariu de 5.000 de euro. Eu niciodată nu am ridicat așa salarii. Și la fel și fetele.
Eu foarte bine înțeleg că oamenii au să zică „dar ce te-ai apucat să faci asta? Te-a pus cineva cu de-a sila să te chinui așa? Singură ți-ai ales chinul ăsta, acuma de ce te plângi?”. Eu nu vreau să mă plâng, dar mi se pare important ca oamenii să cunoască aceste informații fără o conotație de… „mârâială” din partea mea.
Noi suntem acum 12 oameni de bază în echipă. În cel mai bun caz noi avem un buget salarial de vreo 15.000 de euro în total, cu toate impozitele și taxele plătite.
Fetele deja tot încep să simtă această oboseală. Ele se sacrifică mult, dar sunt remunerate foarte modest.
Să vorbim despre Hodina. La ce te aștepți cu nerăbdare?
Festivalul ăsta este exact genul de eveniment la care m-aș duce și eu. Pentru că de zilele naționale, de obicei, Chișinăul are o ofertă destul de previzibilă la evenimente, iar eu îmi doresc cel mai mult în aceste zile să fug din Chișinău.
Anul acesta am câteva lucruri pe care le aștept cu nerăbdare – concertul formației Snails. Și Kristina Solovii, o artistă din Ucraina, pe care am reușit să o atragem să vină la festival.
Vei merge la Gustar?
Eu neapărat voi merge. Îmi pare foarte interesant să văd ce fac alții. Dacă au idei bune, să le încurajez, să le susțin. Am fost uimită de oferta lor de trupe. Sincer, nu-mi dau seama de unde iau bani pentru așa ceva. Eu tare aș vrea să existe cât mai multă transparență în resursele financiare care se investesc. Mi se pare foarte ciudat că festivalul revine cu așa o amploare, după o perioadă în care nu erau bani.
Dar le doresc din toată inima să reușească și îți spun de ce: cu cât mai mulți concurenți faini noi vom avea, cu atât mai faine vor deveni toate evenimentele noastre.
Când deschizi pensiunea „Doi Porumbei” de la Pohrebea și cât ai investit deja acolo?
După prognozele omului care se ocupă acuma de șantierul meu, ar fi sfârșitul lui septembrie.
Eu nu sunt atât de optimistă ca ea, știind toată experiența prin care am trecut. Sper, într-o zi, să facem un interviu separat despre asta. În cel mai bun caz, în decembrie eu aș vrea să cred, dar știind cât este încă de lucru acolo, eu nu vreau să vin cu niciun termen.
Eu am solicitări deja de la oameni care vor să organizeze acolo evenimente și abia aștept să producă și ea un venit, ca să încep să-mi întorc costurile.
Cât despre investițiile mele, cred că am să-ți vorbesc despre ele atunci când o să termin. Pentru că în momentul ăsta ele sunt irelevante. Eu sunt cam la 65-70%. Și am cele mai mari costuri care urmează – stație electrică autonomă, care costă 30.000 EUR, din care 10 mii am reușit să le obțin printr-un grant de la ODA. Amenajarea teritoriului, care are un buget foarte mare, pentru că teritoriul a fost delăsat mult timp.
Vreau la un moment dat să îți povestesc istoria acestei pensiuni, pentru că eu am călcat pe niște becuri foarte dureroase, care mă costă acum extrem de mult să le repar.
