Incendiile de vegetație – care este cauza, cum le prevenim și ce facem pentru a ne proteja

Valul de căldură înregistrat în mai multe țări din Europa a provocat incendii imense de vegetație. Italia, Turcia şi Grecia se luptă cu incendii devastatoare declanşate de temperaturile extrem de ridicate. Observatorului Naţional din Atena, care a analizat imaginile din satelit, a anunțat că numărul mare de incendii de pădure, în special cele produse în Grecia şi Turcia, eliberează în atmosferă cantităţi uriaşe de particule fine, iar fumul s-a răspândit până în nordul Africii. 

Peste 150 de incendii de vegetaţie au izbucnit săptămâna trecută în sud-vestul Turciei. Deși incendiile de pădure au loc frecvent vara în sudul țării, experții spun că nivelul și puterea acestora sunt ieșite din comun în acest an. Flăcările sunt alimentate de temperaturile deosebit de ridicate, umiditatea redusă şi vântul intens. 

Grecia trece prin cea mai gravă perioadă caniculară din ultimii 30 de ani. Temperaturile s-au situat în jurul valorii de 40 de grade Celsius. Observatorul Naţional din Atena a anunțat că au ars deja aproximativ 6.000 de hectare de pădure, în timp ce în tot anul 2020 suprafaţa totală arsă a fost de 10.376 de hectare, iar în 2019 – de 9.405 hectare. 

Situația este dramatică și în sudul Italiei, acolo unde în ultima săptămână au fost înregistrate nu mai puțin de 800 de focare noi. Pompierii nu mai fac față și zeci de aeronave încearcă să stingă flăcările. Doar în Sicilia, pompierii au avut peste 250 de intervenții. Focul a ajuns chiar pe o plajă din Catania, unde au ars umbrelele și șezlongurile din lemn. Sute de turiști au fost evacuați pe mare. 

Clima afectează incendiile. Sau incendiile afectează clima?

Activiștii de la Greenpeace atenționează că schimbările climatice creează condiții de seră pentru incendii. Temperaturile în creștere, valurile de căldură și vremea uscată fac vegetația inflamabilă și duc la incendii și mai violente și incontrolabile. CO2 emis în atmosferă este unul dintre principalele gaze cu efect de seră. Când focul se aprinde, planeta se încălzește și devine mai caldă. Astfel se formează un cerc vicios – incendiile devin o cauză foarte puternică a schimbărilor climatice și invers.

Pentru a gestiona mai bine riscul incendiilor, pompierii și oamenii de știință lucrează la un nou sistem inteligent de prognozare a incendiilor. O companie cu sediul în Barcelona folosește inteligența artificială pentru a include cantități masive de date într-un nou sistem de previziune a incendiilor forestiere. Datele includ informații despre vegetația terenului, topografia, precipitațiile, temperatura, precum și modelarea climatică pe termen lung și hărțile umidității solului. „Posibilitatea de a vedea ce zone sunt expuse riscului de incendiu cu luni înainte va ajuta pompierii să ia măsuri preventive. Incendiile nu vor dispărea, dar cel puțin daunele pe care le cauzează pot fi limitate”, susțin experții.

Incendiile din Republica Moldova

În Republica Moldova, cele mai multe incendii au fost înregistrate în raioanele Cantemir, Cahul, Dubăsari și Taraclia, dar și în suburbia municipiului Chișinău și orașului Basarabeasca. În satul Lărguța din raionul Cantemir flăcările au distrus peste 2 ha de vegetație. Un puternic incendiu de vegetație a avut loc și în localitatea Leca din același raion. În total, timp de o zi, pompierii au stins peste 8 ha de vegetație și gunoi. 

Salvatorii și pompierii au îndemnat cetățenii să respecte regulile antiincendiare și să nu aprindă vegetația uscată și gunoiul menajer. „Orice scânteie în condiții de temperaturi ridicate și vânt poate duce la incendii de proporții, în special dacă focarele se află în preajma spațiilor forestiere sau culturilor cerealiere. Persoanele în situații de risc pot apela de urgență Serviciul 112”, a transmis Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Studiile făcute încă în 2016 arătau că circa 95% din pădurile Moldovei sunt păduri de foioase, mai puțin afectate de incendiile de coronament. Totuși, incendiile de litieră pot afecta resturile vegetale, crengile căzute și trunchiurile, vegetația inferioară și diversitatea animală. Același date arătau că peste 90% din incendiile forestiere în Moldova sunt cauzate de neglijența umană, în special în perioadele mai uscate.

Totodată, peste 2/3 din teritoriul Moldovei sunt predestinate agriculturii, iar, deseori, incendiile sunt cauzate de oamenii care aprind primăvara și toamna vegetația de pe terenurile agricole.

Însă, conform aceluiași studiu, schimbările climatice, creșterea temperaturii și riscurile de secetă ar putea spori numărul pădurilor sau terenurilor agricole afectate de incendii.

Ce e de făcut în cazul unui incendiu de vegetație

Foto: @HakkindaAntalya/Twitter

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.