De Andrei Munteanu
Chişinău (Moldova.ORG) — Citind articolul din ziarul Timpul: „Tkaciuk îi propune lui Voronin „zece paşi” de lichidare a statului R. Moldova”, cred că chiar şi dacă pe această scrisoare fotografiată şi făcută publică prin internet nu figurează semnătura „vie” a lui Mark Tkaciuk, tot ce se scrie aici pare foarte credibil, deoarece noi deja am simţit toate acestea în perioada guvernării comuniste, numai că nu am avut ocazia să vedem acestea în aşa format.
Sugestiile sunt mai mult decât destructive pentru populaţia R.M., sunt nişte manifestări de ură patologică de neimaginat că aşa ceva e posibil, prin care populaţia ţării este nu pur şi simplu maltrată şi umilită – este considerată fără capacităţi suficiente de a face distincţie între: (i) minciună şi adevăr, (ii) toleranţă şi umilinţă, (iii) meritocraţie şi impostorism, (iv) credibilitate şi insinuări, (v) liderism şi dictatură, (vi) robie şi libertate/independenţă, (vii) că nu orice formă de existenţă poate fi considerat trai uman/omenesc, etc., etc.
Desigur Tkaciuk în alte medii sociale nu şi-ar permite aşa ceva. Dar totuşi, dacă el uită, atunci îi putem reaminti că pe lângă tot ce a scris în aceste aberaţii către „bossul” lui, mai există ceva care lui, semnalmente, încă nu i-i dat să înţeleagă – înţelepciunea poporului moldovenesc, pe care chiar dacă el nu o vede, aceasta ne va ajuta să dăinuim şi să scăpăm de mult rele, inclusiv de „ideile” diabolice ale lui şi camarazilor.
Cele citite în „epistola lui Tkaciuk” mă face să cred şi mai mult, că de rând cu alte rele comise de comunişti anterior, mă conduc la gândul să întreb deschis – dacă orice formă de comportament, cum este cel al comuniştilor moldoveni, merită a fi acceptată spre abordare ca pe o ideologie?
Avem „la activ” cel puţin câteva argumente serioase la care ar trebui să ne gândim:
(i) atacul asupra universităţilor din timpul guvernării lor (a comuniştilor);
(ii) refuzul fostului candidat al PCRM de a participa la dezbaterile publice din campania electorală la funcţia de primar al or. Chişinău;
(iii) refuzul lui Vladimir Voronin de a veni la emisiunea „În profunzime”, Pro-TV,
(iv) refuzul lui V. Voronin de a participa la duelul public în baza invitaţiei lui Vlad Filat,
(v) dovezile cu privire la delapidările comise de guvernarea comunistă în timpul distribuirii ajutoarelor pentru sinistraţii inundaţiilor din vara anului 2008, etc., şi acuma Tkaciuk,
m-au adus la ideea pe care o supun atenţiei.
Dicţionarul DEX oferă definiţia după cum urmează: „IDEOLOGÍE, ideologii, s.f. Totalitatea ideilor şi concepţiilor filozofice, morale, religioase etc. care reflectă, într-o formă teoretică, interesele şi aspiraţiile unor categorii într-o anumită epocă. ♦ P. restr. Totalitatea ideilor şi concepţiilor care constituie partea teoretică a unui curent, a unui sistem etc. ♦ Ştiinţă care are ca obiect de cercetare studiul ideilor, al legilor şi al originii lor. [Pr.: -de-o-] – Din fr. idéologie.”
Raportând cele menţionate mai sus cu privire la comuniştii din R.M. şi definiţia din DEX ne mai putem admite să credem, chiar şi de dragul retoricii, că noţiunea de ideologie necesită a fi asociată cu o bază de idei şi/sau bază cognitivă, care ar susţine o anumită ideologie sau alta. Din cele doar câteva situaţii de comportament al comuniştilor, observăm că nici una nu dă dovadă de existenţă a oricărei baze cognitive, deoarece aceasta mai mult probabil lipseşte, şi respectiv, orice confruntare de idei pentru dânşii ar fi noi dezvăluiri ale adevăratelor intenţii.
Pe de altă parte, dacă facem o comparaţie dintre cele doar câteva fapte nedemne, comise şi sau admise de către comuniştii R.M., nu observăm ceva care ar putea fi asociată cu vre-o: „…concepţie filozofică, morală, religioasă etc.”, şi dacă admitem că ei manifestă anumite aspiraţii ale „unei categorii într-o anumită epocă”, acestea nu au la bază nici o teorie nici o religie, decât nişte gânduri care implică o formă de manifestare, care este departe de a fi compatibilă cu o idee şi/sau ideologie. A pune pe picior de egalitate comunismul cu o ideologie, e ca şi cum am admite să vorbim despre „ideologia gulagurilor” şi/sau ideologia penitenciarelor, ideologia criminalităţii… Prin urmare nu orice motiv este ideologie. Comportamentul comuniştilor mă mai fac să cred că nu orice gând şi/sau formă de gândire poate fi considerată idee în genere. Primele percepţii care îmi apar de la cuvântul idee este ceva pozitiv, constructiv, edificator, măreţ, nobil, care implică durabilitatea, o idee implică nevoia asocierii acesteia cu produsul unui efort intelectual, mobilizator, cu produsul unei perioade de gândire pozitivă, şi nici de cum ceva din cele fapte, deja menţionate şi arhicunoscute, ale comuniştilor moldoveni.
Prin urmare, se merită a atenţiona că comportamentul comuniştilor moldoveni mai mult poate fi asociat cu o formă de devianţă socială, chiar patologie socială, care merită abordarea tranşantă şi fără echivoc – a nu se profana noţiunile de idee şi ideologie prin combinaţia de „ideologie comunistă”, ori aceasta, efectiv nu există; deşi am vorbit-o de zeci şi sute de ori, e cazul să o reducem la un banal stereotip, de care societatea noastră este încă afectată grav.
Orice popor cu aspiraţii sănătoase de dezvoltare are nevoie de ideologie sau ideologii în adevărat sens al cuvântului, de tot felul de capacităţi umane bazate pe abilităţi cognitive şi atitudinale prin care să facă distincţie dintre „sistem” şi necesitatea funcţionării acestuia pe o bază logică, în primul rând, şi nu doar prin „smunceli instinctive”, aşa cum se observă în unele forme de comportament, inclusiv cel al comunismului moldovenesc. E cazul să admitem că comunismul este o patologie socială şi nu are nimic comun cu o ideologie.
