În 2009, preţurile la imobile vor scădea cu 15-20%

În Moldova s-a încheiat perioada de şapte ani a creşterii neîntrerupte a preţurilor la imobile. Petru Oleinic, specialist la agenţia imobiliară „Nika Imobil”, spune că timp de şapte ani la Chişinău preţurile au crescut de zece-doisprezece ori.

„În prezent piaţa a intrat în perioada de scădere a cererii şi preţurilor pe toate segmentele pieţei. Obiectele imobiliare au încetat să fie instrumentul optim de investire a banilor cu profit înalt şi şi-au pierdut atractivitatea pentru investitori, a căror cotă a constituit 30-40% din cumpărători”, a spus Oleinic. Experţii pieţei spun că în condiţiile în care nu se ştie cât de mare va fi influenţa crizei mondiale asupra economiei RM şi care va fi situaţia politică din ţară după alegeri, investiţiile în imobile nu mai sunt profitabile, ci riscante. Oleinic presupune că anume din contul scăderii cotei procurărilor investiţionale a început scăderea cererii la imobile.

„În consecinţă, avem un termen permanent în creştere a expunerii apartamentelor şi un număr minim de tranzacţii necesare, când cumpărătorii sau vânzătorii se află în condiţii de schimbare şi decid să cumpere sau să vândă imobilul, fără a aştepta o clarificare a situaţiei”, spune Oleinic. În opinia sa, în această situaţie este dificil să faci o prognoză despre cum se va comporta piaţa imobiliară. „Se poate spune că nu va avea loc o cădere a pieţei, iar scăderea preţurilor va fi uşoară”, a menţionat el.

Drept argument specialistul aduce faptul că majoritatea apartamentelor sunt cumpărate din mijloace proprii şi independent faţă de bănci, dea ceea vânzătorii nu vor scădea preţul la imobile. „Se poate face un pronostic pentru o scădere de 10-20%, în funcţie de segmentul pieţei. Liderii scăderii vor fi preţurile la apartamente în casele nou construite până la 15-20% şi loturile de pământ fără infrastructură. Preţurile la celelalte locuinţe şi la loturile de pământ cu căi de comunicaţii vor scădea mai lent, aproximativ 10-15% până la sfârşitul anului 2009”, a spus Oleinic.

În ceea ce priveşte perspectivele pe termen lung, specialiştii agenţiei „Nika Imobil” consideră că o influenţă semnificativă asupra nivelului preţurilor o va avea volumul masei monetare din ţară şi sursele de creştere a ei din contul transferurilor de bani de la compatrioţii de peste hotare. „De aceea situaţia de pe piaţa imobiliară va fi corelată cu volumul transferurilor de bani din străinătate”, a încheiat Petru Oleinic.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.