(Foto) Încă o mână de ajutor oferită de Uniunea Europeană

PE SCURT

Peste 3500 de oameni pot beneficia de serviciile oferite la noul centru al medicilor de familie din satul Hagimus, Căușeni. Uniunea Europeană a alocat 123.550 de euro pentru construirea unui centru medical nou. Asta în cadrul programului UE „Măsuri de promovare a încrederii”, implementat de PNUD.

La noul centru pot merge atât oamenii din satul Hagimus, cât și cei din or. Bender, precum și din satele Gîsca, Merenești, Chițcani.

PE LUNG

„Fostul centru era construit încă în perioada sovietică. Arhitecții de atunci nu au ținut cont de faptul că au construit clădirea deasupra unui râuleț, care cu fiecare an mânca tencuiala, distrugea pereții și slăbea temelia construcției”, ne spune primarul comunei, Anatolie Iepure. Astfel, cu fiecare an, starea centrului medical devenea tot mai avariată.

„UE vrea să ofere tuturor oamenilor un nivel de viață mai bun și un sistem de sănătate funcțional. De aceea, noi încercăm să dăm o mână de ajutor acolo unde este nevoie”, susține Fabien Schaeffer, manager de proiecte în cadrul Delegației Uniunii Europene.

Oficiul medicilor de familie din Hagimus este dotat cu echipament medical modern. Clădirea dispune de încălzire autonomă, apeduct și canalizare.

„Acum e mult mai bine. Centrul medical vechi era într-o stare avariată. Deși se făceau lucrări de reparație, totuși clădirea se distrugea din cauza subsolului plin cu apă. Uneori, acolo era atât de frig, încât pacienții puteau să răcească”, menționează Elena Medvedeva, una dintre cele patru asistente medicale din centru.

„Acum avem toate condițiile și utilajele necesare”, afirmă Eugen Opincă, medicul de familie din localitate. El spune că în toți cei peste 25 de ani de lucru, s-a obișnuit să nu mai atragă atenție la condițiile spitalelor sau centrelor medicale unde a activat. „Trebuie să te concentrezi pe pacient și cum să-l tratezi, dar să nu atragi atenția că pereții îngheață sau tavanul se dărâmă”, suspină medicul.

Numărul persoanelor înregistrate la noul oficiu al medicilor de familie din Hagimus a crescut până la 3500, dintre care 600 sunt din localități din stânga Nistrului.

Oficiul medicilor de familie din Hagimus este unul dintre cele peste 80 de obiecte de infrastructură renovate prin intermediul Programului Uniunii Europene „Măsuri de promovare încrederii”. Programul contribuie la consolidarea încrederii între locuitorii de pe ambele maluri ale râului Nistru, prin implicarea lor în proiecte comune de dezvoltare.

Sunt jurnalistă din 2015. Dacă la început m-am delectat cu presa tipărită, din 2018 am pășit în lumea presei online. În toată această perioadă am descoperit oameni, locuri și istorii. Toate acestea mi-au arătat că viața e o paletă de culori pe care-mi place să o descriu prin cuvinte și condimentez cu fotografii.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare