De Stela Popa
Acesta este titlul pe care îl dă prestigioasa revistă Foreign Policy România unui grupaj de articole dedicate subiectului Republica Moldova (Nr. 16/ mai-iunie 2010).
Printre semnatari se numără şi subsemnata cu un articol pe care vă invit să îl citiţi mai jos. De asemenea, vă propun să citiţi şi celelalte materiale: ”Vorbiţi româno-rusa?” semnat de Ovidiu Nahoi şi Ion M. Ioniţă, ”Ghiuleaua rusească de la glezna Moldovei” de Adrian Cioroianu, “Expertiza de dincoace de Prut” de Răzvan Buzatu.
PRESA DE LA CHIŞINĂU IESE DIN „CORIDORUL MORŢII”
Ştiţi, probabil, care e legea în junglă. Cel mai puternic îl mănâncă pe cel mai slab. E o revigorare firească a ecosistemului natural. Până în 2009, când aruncai o privire la câte se întâmplau peste Prut, în R. Moldova, aveai senzaţia că jungla nu era atât de departe. Diferenţa era doar că în R. Moldova celui mai slab (adus la această stare mai mult de nevoie) nu i se dădea nici măcar o şansă să se apere. Era vânat din faşă. Asta se întămpla acum un an cu presa ne-comunistă de la Chişinău.
Morală şi mass-media comunistă
Iată de ce, înainte de marea schimbare generată de 7 aprilie 2009, vorbind despre profesionalism şi moralitate în media din R. Moldova, ajunsesem să mă întreb pe propriul blog (blogul fiind una dintre puţinele canale de comunicare liberă): „Ce facem, ne înregimentăm cu toţii la comunişti?” Era o perioadă în care li se închidea microfonul celor care erau contra comuniştilor (câteva ziare şi 1-2 posturi de televiziune) şi se dădea undă verde celor care cântau în struna lui Voronin. Tot atunci s-a ales şi grâul de neghină. Şi asta pentru că puterea de a rezista tentaţiilor şi ispitelor nu au avut-o toţi jurnaliştii din media de peste Prut. Pentru unii colegi de breaslă a fost mai important să fie „pe cal roşu”, făcând jocul comuniştilor, decât propria conştiinţă. Tocmai de aceea ziarele, televiziunile şi portalurile media care au rămas verticale merită din plin respectul nostru (Timpul, Jurnal de Chişinău, Ziarul de Gardă, Vocea Basarabiei, Unimedia, Pro TV Chişinău, TV 7 etc.)
Acţiunile comuniştilor dinainte de aprilie 2009, dar şi atacurile asupra puţinelor, foarte puţinelor surse de presă democrată de la Chişinău, care abia de mai existau acolo, au tras un semnal de alarmă în legătură cu situaţia presei din R. Moldova. Aici voi aminti de Raportul Freedom House din 2009, potrivit căruia R. Moldova era catalogată ca o ţară cu „presă neliberă”. Raportul nu mai mira pe nimeni. De altfel, asigurarea independenţiei mass-media şi a libertăţii de expresie figura şi printre restanţele importante ale Chişinăului în îndeplinirea Planului de Acţiuni cu UE din cadrul Politicii Europene de Vecinătate. Dacă în 1997, atunci când presa din R. Moldova a fost declarată ca fiind „parțial liberă”, cineva ar fi spus că peste un deceniu vom degrada la acest capitol, mulţi dintre noi, cel mai probabil, nu ar fi crezut că aşa ceva se poate întâmpla. Dar, cum în comunism orice este posibil, la fel şi în mica noastră „oază de comunism” – R. Moldova – nimic nu mai provoca mirare.
„Lumina (informaţiei) vine de la Răsărit!”
Exceptând mâna de ziarişti ai presei de opoziţie, în rest, nu prea mai avea cine să spună lucrurilor pe nume. Iar comuniştii asta şi urmăreau: o populaţie manipulată şi dezinformată. Şi-atunci, întrebarea firească: „Cum se informa publicul din R. Moldova?” Şi răspunsul: Simplu – nu se informa. Sau, dacă o făcea, nu prea avea alternativă. Potrivit datelor sociologice de până în 2009, în R. Moldova doar 7–8% din populaţie se informa din presa scrisă, radioul conta pentru 11-12% din populaţie, iar internetul pentru doar pentru 4%, în timp ce restul populaţiei se informa din media audiovizuală. Aici însă apărea problema pe care am semnalat-o: audiovizualul din R. Moldova era concentrat practic în mâinile comuniştilor, majoritatea fiind în limba rusă sau retransmis de la Moscova. Aşa era „luminată” populaţia! Singurele posturi de televiziune alternative erau PRO TV Chişinău şi TV 7, dar, din cauza piedicilor care le erau puse (neacordare de frecvenţe), impactul era unul redus. Practic, cu un singur buletin de ştiri pe zi şi cu o arie de difuzare mică era greu să ai influenţă. Ba mai mult, PRO TV ajunsese să aibă probleme cu licenţa şi era ameninţat să nu îi fie prelungită. Asta pentru că, în R. Moldova, Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) se supunea fără rezerve comenzilor politice şi acorda licenţele preferenţial, în funcţie de culoarea politică a patronului postului şi de felul în care era promovat discursul comunist la canalul respectiv. În acest fel, mesajul european sau pro-românesc, de exemplu, rămânea izolat şi doar la nivelul presei de opoziţie.
Televiziunea guvernamentală
Televiziunea publică a fost pe drept cuvânt cea mai mare orgie a aşa zisei „democraţii” comuniste de la noi. Acest post „public” procomunist de televiziune – Moldova 1 – în ciuda numeroaselor atenţionări primite, chiar şi de experţii internaţionali, nu a contenit să încalce grav deontologia profesională şi „să mintă poporul cu televizorul”. Un exemplu concret a fost „relatarea” protestele de pe 7 aprilie 2009. În timp ce televiziunile româneşti transmiteau non-stop informaţii din R. Moldova, postul “public” nu a relatat absolut nimic despre violenţele din centrul Chişinăului. Ba mai mult, în timpul tragicelor evenimente, a preferat să transmită emisiuni de divertisment, desene animate şi emisiuni precum… „Lumea rusă” (!). Abia seara a transmis informaţii în care protestatarii erau numiţi de către oficialii comunişti „huligani”. Astăzi, la un an de la acele dramatice evenimente, postul public de televiziune şi-a recunoscut oficial vina…
Şi campania electorală a fost un exemplu elocvent. Potrivit rapoartelor de monitorizare, în acea perioadă, Moldova 1 a oferit comuniştilor, în ştiri, spaţiu dublu în raport cu cel alocat opoziţiei. Astfel, oficialii comunişti au fost citaţi de 814 ori, în timp ce întreaga opoziţie de numai 417 ori, preponderent negativ. De unde şi rezultatul alegerilor. În general, cine are acces la informaţie, în oraşe, votează opoziţia, cine nu, aşa cum ar fi populaţia rurală, limitată la postul public, controlat de regimul Voronin, votează cu Partidul Comuniştilor.
Blocarea relaţiei cu România
Informaţia de peste Prut, cea de la Bucureşti, practic, nu a existat. Regimul Voronin a stopat pe orice cale mesajul mediatic venit din România. Despre ziare din dreapta Prutului nici vorbă pe piaţa din R. Moldova, ca să nu mai vorbim de vreo filială a vreunuia. Nici situaţia televiziunilor recepţionate de peste Prut nu era mai bună. După ce, premergător evenimentelor din 7 aprilie 2009, TVR1 a fost scos de pe frecvenţa naţională din R. Moldova, iar SRTV a ajuns să se judece cu autorităţile moldovene la CEDO, acţiunile de triere a reprezentanţilor media din România au devenit şi mai vizibile. De aici şi scoaterea / expulzarea jurnaliştilor de la Bucureşti de pe teritoriul RM înainte şi după 7 aprilie 2009, dar şi excluderea anterioară a unor prestigioase posturi româneşti de informare de pe piaţa mediatică de la noi.
Lucrurile nu sunt rezolvate nici astăzi. În timp ce ORT, canalul oficial moscovit de televiziune, este recepţionat sută la sută pe teritoriul R. Moldova, TVR1 continuă să fie marele absent la Chişinău.
Dezgheţare, tabloidizare sau „berlusconizare”?
Dincolo de aceste toate, după alegerile din 29 iulie câştigate de către Alianţa pentru integrare Europeană, la Chişinău a fost spartă gheaţa. Presa democrată s-a ridicat, s-a scuturat de praful comunist şi a început să-şi revină. Ba mai mult, au apărut noi trusturi media, inclusiv din afara R. Moldova. Exemplele cele mai importante sunt două noi posturi de ştiri lansate recent în capitala de peste Prut: Jurnal TV şi Publika TV. Important este şi anunţul făcut de către ziarul Adevărul care se pregăteşte să treacă şi el Prutul. Între timp, pe tarabele cu presă de la Chişinău au început să apară şi ziare de la Bucureşti.
Se poate vorbi despre un început de diversificare a spaţiunui mediatic. Gheorghe Gorincioi, preşedintele CCA, consideră că „pe piaţa audiovizuală din RM trebuie să apară şi noi actori pentru a diversifica auditoriul şi pentru că se simte o anumită oboseală, plictiseală”. Dincolo însă de dezgheţul produs în sfera media de la Chişinău, există şi voci mai puţin optimiste care văd partea mai puţin plină a paharului. Corneliu Ciurea, expertul IDIS „Viitorul”, de exemplu, spune că odată cu destinderea mediului jurnalistic din R. Moldova s-ar produce mai degrabă o „berlusconizare” a acestuia. Expertul spune: „Este un fenomen de control, exercitat de către noi-veniţi magnaţi ai presei asupra mass media… De investiţii masive, dar cu accentul pe elementul spectacular şi pe cronica roz şi neagră, şi mai puţin pe emisiunile serioase. Deci, este o superficializare a mass media. Cred, că un instrument foarte important pentru combaterea „berlusconizării” este calitatea înaltă a televiziunii publice… Şi atunci se crează un echilibru între elementul economiei de piaţă şi al comercialului şi al interesului public şi al societăţii, în general”.
Şi dacă „berlusconizarea” încă nu preocupă pe foarte multă lume la Chişinău, vizibil sătulă de încremenirea în proiectele mediatice ale lui Voronin de până aum, apoi „invazia” investiţională mediatică de peste Prut a trezit semne de întrebare la Chişinău. Întrebările pe care mulţi şi le pun azi în capitala R. Moldova sunt legate în primul rând de venirea în plină criză a „mogulilor de la Bucureşti” peste Prut, în condiţiile în care investiţiile sunt exorbitante în comparaţie cu piaţa publicitară firavă de la noi. Într-un interviu acordat pentru Europa Liberă de la Chişinău, Igor Munteanu, director la IDIS „Viitorul”, explică apariţia unor noi grupuri mediatice în felul următor: „Piaţa mediatică din RM a fost restricţionată foarte mulţi ani la rând vis-vis de intrarea investiţiilor pe această piaţă”. În al doilea rând, „în 2010 lucrurile se mai schimbă pentru că observăm o anumită liberalizare a spaţiului public prin încheierea erei Voronin în care un singur partid monopolizase cele mai importante canale de comunicare electronică şi ajungerea pe piaţa mediatică a unor investiţii întârziate”. La întrebarea „De ce anume acum?”, expertul spune că „RM devine interesantă pentru evoluţiile care trebuie să urmeze. Odată cu dispariţia acestui control asupra justiţiei, asupra modului în care era împărţită piaţa între cercuri de influenţă, multă lume speră că şi business-ul mediatic s-ar putea să aducă rezultate necesare”.
Liberalizarea publicităţii
După o recesiune de 6,5%, anul trecut, economia R. Moldova încearcă să-şi revină cu paşi timizi. Acesta poate fi şi motivul pentru care Dumitru Ţâra, directorul grupului mediatic „Publika” se arată optimist afirmând că „în următorii 2-3 ani piaţa publicitară a RM se va tripla practic şi în sensul acesta are logică şi investiţia”. Dar Veaceslav Ţâbuleac, directorul postului de radio „Vocea Basarabiei”, vede altfel lucrurile: „Piaţa publicitară nu e liberalizată în RM. Ea se află sub control politic şi din acest motiv nu credem că este vreo concurenţă. Concurenţa va fi când ea va fi liberalizată sau demonopolizată mai drept spus, cum se exprimă actuala guvernare. Toată publicitatea care constituie circa 36 de milioane de euro pe an, publicitatea stradală, tv şi radio să fie demonopolizată”.
Concluzia care poate fi trasă este că „spaţiul public” din RM este pe cale să se constiuie, dar încă mai sunt mulţi paşi de făcut, şi nu toţi depind de instituţiile media.
