Femeile din Afganistan, date afară din universități. Talibanii fac exact ceea ce spuneau că nu vor face

Fetele din Afganistan nu mai au dreptul să învețe. Nu pot să studieze nici la școală după clasa a VI-a și, mai nou, nici la universități.

La începutul acestei săptămânii, 20 decembrie, talibanii și-au anunțat decizia într-o scrisoare adresată de Ministerul Educației către instituțiile de învățământ superior din Afganistan. Despre asta au aflat a doua zi și studentele, fiind oprite la poarta din fața universității sau cât timp erau la examene. Nu mai aveau dreptul să pășească pragurile instituțiilor de învățământ.

„Lăsați-mă să strig! De ce vă e frică? Nu mai avem nimic! Ce mai pot să ne ia?”, a răbufnit una dintre studente, fiind liniștită de colegele ei. 

Economie fără femei

Talibanii și-au motivat hotărârea că ar fi legată de factori economici, administrativi, dar și de securitate. Asta în timp ce economia țării a fost devastată inclusiv și de dispariția femeilor din câmpul muncii, mai ales în instituții publice și sistemul de sănătate.

Într-un gest de solidaritate, mai mulți studenți băieți au ieșit de la cursuri. Alții au zis că nu vor merge la examenele din sesiunea de iarnă. Iar alții au protestat alături de studentele care nu mai au acces la studii superioare.  

Această nouă interdicție a fost condamnată și de comunitatea internațională. Misiunea ONU în Afganistan a cerut regimului taliban să revoce această decizie. „Este o violare gravă a drepturilor”, se spune într-un mesaj al Misiunii ONU de Asistență pentru Afganistan.

Fără drepturi

Aceasta nu este singura decizie de a reduce substanțial din drepturile femeilor din Afganistan. 

Deși, odată reveniți la putere, talibanii promiteau că nu au să încalce drepturile nimănui, așa cum o făceau în perioada 1996-2001 (când femeilor nu li se permitea să muncească, iar fetelor să învețe), la scurt timp, aceștia au interzis fetelor să continue școala după clasa a șasea, iar la universitate puteau să studieze, doar separate de băieți. De asemenea, au limitat dreptul femeilor de a lucra în afara casei. Au reimpus și un cod drastic vestimentar care obligă femeile să fie acoperite din cap până-n picioare, când sunt în spațiul public. Neînsoțite, femeile nu pot merge nici în parcuri sau săli de sport. 

În una dintre declarațiile sale, secretarul general ONU, Antonio Guterres, a condamnat aceste interdicții afirmând că sunt încă o „promisiune încălcată” de talibanii care promiteau să respecte toate drepturile femeilor. „Este greu de imaginat cum se poate dezvolta o țară, cum poate face față tuturor provocărilor pe care le are, fără participarea activă a femeilor la educației și pe piața muncii”, spunea oficialul.

De asemenea, tot mai frecvente sunt cazurile când „noii talibani” se ocupă cu biciuitul în public al femeilor pentru „crime” precum adulterul sau fuga din familie. 

„Noii talibani” au ajuns la putere

La sfârșitul verii anului 2021, talibanii au preluat conducerea în Afganistan după ce trupele militare americane au părăsit zona. După 20 de ani și două trilioane de dolari cheltuiți, războiul din Afganistan s-a încheiat. 

Astfel, la  putere au revenit talibanii, care fuseseră alungați la începutul războiului. Ei și-au sărbătorit noua independență cu focuri de armă pe străzile din Kabul, declarând că sunt „noii talibani” și nu vor reduce din drepturile cetățenilor și că totul va fi bine în viitor, iar țara se va dezvolta și prospera. 

Cu toate acestea, normele democratice au fost continuu încălcate, ceea ce a făcut ca majoritatea statelor lumii să-i întoarcă spatele actualei conduceri a Afganistanului. Singurii care au susținut regimul taliban a fost Rusia și China, pentru a avea acces la resursele naturale din Afganistan.

Sursa foto: AFP


Sunt jurnalistă din 2015. Dacă la început m-am delectat cu presa tipărită, din 2018 am pășit în lumea presei online. În toată această perioadă am descoperit oameni, locuri și istorii. Toate acestea mi-au arătat că viața e o paletă de culori pe care-mi place să o descriu prin cuvinte și condimentez cu fotografii.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.