Excluderea ratei de participare la referendum ar lua boicoteurilor apa de la moară

De Vasile Botnaru

Igor Boțan: „Cei care boicotează îşi atribuie în mod eronat întreg masivul celor care nu participă la referendum ca votând opţiunea lor”

Igor Boţan: „In iulie anul trecut, componentele Alianţei au acumulat împreună peste 800 de mii de voturi. De această dată, dacă am considera că toţi cei care au votat pentru referendum sunt şi votanţi ai Alianţei, şi acest număr de voturi „pentru” este de aproximativ de 700 de mii , cred că putem spune că Alianţa cel puţin şi-a păstrat electoratul, dat fiind faptul că la acest referendum nu a existat intrigă. Şi putem înţelege că mulţi dintre potenţialii alegători ai componentelor Alianţei, pur şi simplu, nu au venit la urnele de vot, considerând că lucrurile se vor rezolva de la sine.”

Europa Liberă: Dar aproximaţi o sută de mii?

Igor Boţan: „Această cifră poate fi uşor pusă pe seama lipsei de intrigă.”

Europa Liberă: În condiţiile în care sondajele dădeau o popularitate de 75 la sută a ideei de alegere a preşedintelui prin votul direct, unde s-au pierdut aceşti susţinători?

Igor Boţan: „Ei nu s-au pierdut. Rezultatele arată că pentru alegerea directă a şefului statului, am înţeles, că au votat 80 de procente. Deci, cifrele coincid.”

Europa Liberă: Asta e cota, dar ca număr?

Igor Boţan: „Problema este în numărul de participanţi. Şi aici trebuie să luăm în consideraţie că există aşa-numitul factor conformist. Cetăţenii la o întrebare, ce au de gând să facă, răspund mai degrabă cum este corect, din punctul lor de vedere, să procedeze, dar nu cum vor proceda cu certitudine. Acest lucru a fost testat în 2005. Şi când post factum, fiţi atenţi, post factum, peste câteva luni după ce s-au consumat alegerile, ei au fost întrebaţi dacă au participat la acele alegeri – 60 la sută au spus că au participat. Pe când toată lumea cunoştea, că rata de participare a fost de douăzeci şi ceva de procente, 22 de procente. Deci, oamenii răspund cam cum cred ei că ar fi corect să procedeze.”

Europa Liberă: Adică, să dea bine.

Igor Boţan: „Să dea bine, da. Să dea bine şi asta vorbeşte despre gradul de conformism. În societăţile protestante, individualiste, acest grad de conformism, practic, lipseşte. Şi acolo, sigur, instrumentele sondajelor trebuie folosite altfel. Sau mai degrabă în Republia Moldova sondajele trebuie folosite altfel.”

Europa Liberă: Deci, nu a existat un calcul aritmetic, să fi stat cineva cu creionul în mână să fi calculat, câţi alegători ar putea ieşi la vot.

Igor Boţan: „Dimpotrivă. Liderii Alianţei erau convinşi că rata de 50 de procente, chiar se vorbea despre o rată de 60 de procente, este una realizabilă. Cu foarte mari eforturi au fost convinşi că este o aşteptare absolut neîntemeiată.”

Europa Liberă: Dacă analizăm voturile celor care s-au prezentat la urne, vedem opinia covârşitoare pentru schimbarea Constituţiei şi alegerea preşedintelui. Votul celor care au boicotat, pentru că ei tot au avut o opţiune, cum îl interpretăm? În sensul în care au vrut comuniştii? Şi noi suntem pentru alegerea preşedintelui, dar nu acum, când asta vrea Alianţa? Sau trebuie alăturat votului împotriva alegerii preşedintelui?

Igor Boţan: „Experţii în domeniul referendumurilor de aceea şi recomandă să fie exclusă orice rată de participare. Dat fiind faptul că cei care boicotează întotdeauna îşi atribuie întreg masivul celor care nu participă la referendum ca votând opţiunea lor. Şi deaceea, pentru a exclude astfel de interpretări eronate, care sunt utilizate în lupta politică, se recomandă în general să fie excluse ratele de referendum. În privinţa Partidului Comuniştilor, eu cred că rata votanţilor Partidului Comuniştilor pentru alegerea directă a şefului statului ar fi şi mai mare, decât rata la referendumul din 5 septembrie. Problema e că Partidul Comuniştilor a atins şi alte strune, nu doar cele legate de alegerea directă a şefului statului.”

Europa Liberă: În concluzie: atunci, când liderul comuniştilor face trimitere la înţelepciunea poporului, care ar fi respins referendumul, ce trebuie să înţelegem? Că poporul nu vrea să aleagă preşedintele? Sau că a acceptat argumentele comuniştilor?

Igor Boţan: „Nu este adevărat că poporul nu vrea să aleagă preşedintele la modul direct. Şi Partidul Comuniştilor la 4 iunie, ne amintim, că era de acord să voteze în Parlament votarea directă a şefului statului, pentru a nu merge împotriva dorinţei cetăţenilor. Deci, Partidul Comuniştilor conştientizează că aceşti cetăţeni ai Republicii Moldova doresc alegerea directă a şefului statului. Partidul Comuniştilor a utilizat alte mijloace. Şi anume a utilizat aşa-zisul pericol românesc, pe care l-au folosit pe larg. Decretele lui Mihai Ghimpu, care ar aduce atingere relaţiilor Republicii Moldova cu Federaţia Rusă. Un alt factor a fost scandalul antimafia, care a stârnit repugnanţă pentru un anumit segment. Dacă punem toţi factorii aceştea împreună, vedem că a existat temeiuri serioase pentru a manifesta îngrijorare înainte de referendum.”

Europa Liberă: Adică, mai curând a fost un dribling şi nu un joc tactic.

Excluderea ratei de participare la referendum ar lua boicoteurilor apa de la moară

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.