De Elena Tamazlâcaru
Indiferent ce vor spune cele mai insistente, performante, migăloase şi exacte expertize ale lumii, cei mai străluciţi experţi, analişti şi astrologi, indiferent ce vorbeşte logica sănătoasă a lucrurilor, una este clar – şi atunci când se va face public conţinutul „cutiilor negre” vom fi profund convinşi că această mare tragedie nu poate să nu fie suspectată de existenţa unui scenariu din umbră sau din ceaţă! al… gazdelor tragicului, recentului eveniment…
Suntem martorii multpătimiţi dintre Nistru şi Prut că umbra lui Stalin şi azi fabrică scenarii de groază pe acest imens teritoriu adunat de sute de ani cu arma războaielor şi conflictelor artificiale sub cizma lui satanică… Şi avem toate motivele să fim foarte convinşi de aceste crude, criminale adevăruri – poporul nostru le-a trăit pe propria spinare, le-a spălat cu propriul sânge, cu lacrimi şi sudoare… E o tragedie faptul că ne aflăm aşezaţi geografic în „calea tuturor relelor”, a veşnicelor interese vitale ale ruşilor – şi ne întrebăm firesc unde pe glob nu au „interese vitale” şi unde pe glob nu sunt ei „acasă”, adică stăpâni pe situaţie?!! Dacă pretutindeni sunt prezenţi şi pretutindeni au ceva de garantat, de păzit, de asigurat, de stropşit, de dictat până la urmă cu tunul, cu kalaşnikovul, cu avionul, cu tancul, cu racheta…
Cultura lor, pe care o admirăm, are la începuturile ei geniul marginilor de imperiu şi le reamintim pe câteva ale noastre: Movileştii, Cantemireştii… Domnitorul moldovean Dimitrie Cantemir este primul savant din Rusia recunoscut de o Academie europeană, Antioh Cantemir este printre primii diplomaţi profesionişti – îl avem în calitate de primul diplomat al Rusiei la Londra, dar şi de primul autor de carte editată în Rusia… Şi Maria Cantemir, una dintre cele mai frumoase şi inteligente femei de la curtea lui Petru… cel Groaznic. …Avem şi astăzi ostaticii noştri moderni la Moscova… Cu preţul inestimabil al libertăţii interioare a exprimării geniului său de creaţie, chiar dacă două nume pe care le vom rosti, Opera lor, este deasupra acestor „păcate de neexprimare” – Druţă şi Doga…
O importantă teză: „… atâta timp cât Rusia nu se va debarasa de gândirea imperială, mă tem că nu vom avea linişte. Dacă ar renunţa la aceasta, ar putea avea loc o a doua creştinare a Rusiei şi, incredibil, această creştinare poate veni chiar din România. Din această ţară care n-a încălcat niciodată legea lui Dumnezeu. Numai întorcându-ne la credinţă ne putem salva pe noi, iar prin noi şi pe alţii.” Autorul gândurilor de mai sus este Ion Ungureanu. Cum bine cunoaştem, a revenit acasă în 1989, când era cotat printre cinci cei mai mari regizori de teatru din Rusia… Şi cu siguranţă nu doar din Rusia… Omul de vastă cultură şi patriotul Ion Ungureanu are dreptul la părere personală în relaţia sa cu această capitală nordică, unde a fost exilat circa 25 de ani, exil care l-a salvat de „moartea artistului”, fenomen al neexprimării de sine. Da, atenţie, l-a salvat Moscova culturală, Moscova disidenţilor, Moscova revenită de prin Siberii… Căci ce poate fi mai îngrozitor pentru un artist decât imposibilitatea de a se exprima artistic prin mijloacele singulare date de Dumnezeu?!! Şi te întrebi: ce fac ruşii din preajma noastră?!! Ce fac de nu traduc în rusă şi nu publică şi unele teze ale maestrului Ungureanu, pe cele ce-i privesc direct pe ei?! Căci, meditând la flacăra mistuitoare a marilor şi permanentelor – de două secole încoace – probleme pe care le avem din cauza aşezării geopolitice a României, se întâmplă ceea ce ni se întâmplă. Am la îndemână mai multe ziare româneşti, inclusiv basarabene, şi în discursurile, interviurile, atitudinile sale domnul ministru Ion Ungureanu spune şi pentru noi, dar şi pentru poporul rus despre nenorocirea acestuia, spune că e mare „… şi prin cruzimea şi nesocotirea legii lui Dumnezeu. Ce fel de creştin era Kutuzov, care pe fraţii lui ortodocşi români îi înjuga ca pe vite să tragă tunurile Rusiei (şi despre asta scriu şi idolii comuniştilor, Marx şi Engels – E.T.), socotindu-i neoameni? Aşa ceva nu ştiu dacă îşi permiteau nici turcii, de altă credinţă. Dar, se ştie, în cele din urmă, te ajunge legea şi mânia divină. În 1812 au smuls Basarabia din trupul Moldovei, dar tot în 1812 vine Napoleon ca o pedeapsă a lui Dumnezeu, ca un nou Attila, şi pustieşte Moscova şi jumătate de ţară. În 1940, Stalin smulge Basarabia din trupul României, iar în 1941 vine ca o pedeapsă Hitler şi iar pustieşte jumătate de ţară. Chiar să nu înveţe ruşii nimic din toate acestea?…”.
Dubla jertfă, imensa dublă jertfă a poporului polonez vine şi de la „vecinătatea” geopolitică… nepotrivită, după părerea şi credinţa ruşilor! Cele circa 22 de mii de prizonieri polonezi exterminaţi de Stalin fără de motiv la Katyn, în aprilie 1940, tristul jubileu, a meritat a fi comemorat la cel mai înalt nivel, şi nu doar la nivelul premierilor celor două ţări, cum a hotărât Moscova. Aceasta a dus la faptul că Lech Kaczynski, preşedintele Poloniei, neinvitat oficial, a trebuit să gândească ca şi noi: „Cu mortul meu să merg din urmă?” şi a mers neoficial acolo, să-şi deplângă victimele şi să pună punctul pe i: desecretizarea arhivelor compatrioţilor săi exterminaţi fără de lege şi vină acum 70 de ani, şi, foarte important, relansarea pe alte căi decât cele ale învrăjbirii a relaţiilor dintre state…
Important este că şi România are o istorie foarte asemănătoare, cu avioane şi primi conducători de stat! Analiştii şi jurnaliştii de la posturile de televiziune din Ţară amintesc de faptul că în toamna lui 1957 Gheorghe Gheorghiu-Dej şi alţi câţiva oficiali de primă mărime, printre care şi Ceauşescu, erau chemaţi la Moscova. Se zbura cu avioane ruseşti, echipaj rusesc. Şi la câţiva kilometri de aeroportul Vnukovo, lângă Moscova, se întâmplă ceea ce s-a întâmplat şi acum lângă aeroportul militar de lângă Smolensk: atunci au fost câţiva morţi, Ceauşescu s-a ales cu leziuni uşoare, iar Gheorghe Gheorghiu-Dej a acuzat simptomele unei… gripe!… A procedat exact ca şi fratele preşedintelui polonez, care s-a gândit la bolnava sa mamă pe care o îngrijeşte şi în ultimele minute înainte de decolarea avionului a coborât din avion!
Probabil preşedintele Poloniei era în cabina piloţilor – a şi fost identificat printre primii. Posibil că a impus această aterizare cu preţul vieţii proprii şi a delegaţiei ce îl însoţea şi prin componenţa ei de elită exprimă floarea spiritualităţii neamului său. Faptul că avionul avea înclinată la aterizare o aripă vorbeşte despre foarte multe…
Vom mai reveni la această inepuizabil de enigmatică, îndoliată şi cumplită lecţie de istorie contemporană de dragul imperativului de a nu se ajunge la un pericol de modelul… „Hussein”… Dar şi pentru a atenţiona că cea de-a „doua creştinare a Rusiei” porneşte, într-un fel iată, şi dinspre Polonia… Şi că tragedia dublă de la Katyn vorbeşte nu doar despre tragedia polonă! Inclusiv destinul Rusiei, început de la Dolgoruki (atenţie la nume care este o poreclă – cu mâna lungă – ce ne spune foarte multe!), de la Petru încoace „pe mâna unor forţe dominate de geniul răului, devenind o unealtă aproape primitivă în realizarea unor ambiţii inumane”. L-am citat din nou pe Ion Ungureanu, care, din respect faţă de marea cultură rusă – ceea ce şi este ea la ora actuală –, atenţionează ruşii să meargă pe altă cale decât cea a terorismului politic pe care, se pare, Rusia merge cu încăpăţânare şi care duce, indiscutabil, spre o sigură imensă tragedie rusă. Dacă nu a şi ajuns deja. Discursul nerostit, testamentar, al lui Lech Kaczynski despre asta vorbeşte. Şi el trebuie urmat. Suntem cu dragoste de Dumnezeu şi unul din principalele precepte ale credinţei este „Iubeşte-ţi aproapele”. Precept care, respectat, ne-ar ajuta să evităm tragediile comune ale popoarelor. Or, recenta tragedie nu este doar tragedie polonă, este şi tragedia noastră.
