De Andrei Munteanu
Pe data de 12 septembrie curent pe Publica TV se pune pe post o secvenţă: „Ştefan Urâtu: Ghimpu este foarte labil, foarte flexibil” şi, iată că ne facem martori la discuţii cu privire la eficienţa unui preşedinte, ceea ce, în viziunea mea este un indiciu esenţial al unei democraţii veritabile, de care R.M. are nevoie ca de aer.
Cred că cu câţiva ani în urmă aşa subiect de discuţie puţin probabil s-ar fi arătat pe ecranele televizoarelor.
Este încă în manieră incipientă, cu critici mai mult emotive decât raţionale, dar oricum este esenţial. Chiar dacă cuiva i se pare că Moldova a avut mai mult de pierdut decât de câştigat din perioada preşedinţiei interimare a d-lui Mihai Ghimpu, este interesant să atragem atenţia la felul – prin ce îl consideră astfel:
(i) că are lacune mari în cultura generală,
(ii) că a dat un aspect cumva comic,
(iii) că se asociază cu imaginea unui ţăran înţelept din Coloniţa, etc., dar, pe măsura dezvăluirii dialogului, „criticii” singuri se dau pe faţă – că de fapt îi deranjează verticalitatea lui Mihai Ghimpu, care ne costă foarte scump.
Cu alte cuvinte, putem lesne concluziona că este o atitudine tipică a unor oameni pentru care verticalitatea sau integritatea unui preşedinte nu mai este de valoare esenţială, şi pentru care curajul de a demonstra că în societate mai există şi valori, care dacă nu le ai – pierzi enorm şi în plan economic – nu mai contează.
Uite că nu a fost absolut întâmplător şi faptul că pe Unimedia.md apare o ştire frumoasă în care aflăm că Primarul de Shanghai menţionează că China are un mare potenţial la capitolul consum pentru vinurile moldoveneşti.
Ştirea este pe cât de atractivă pe atât de concludentă şi oportună, că totuşi, oricât de simplist nu ai fi în viziuni, oricum trebuie de recunoşti că dacă nu ai conducători cu verticalitate, astfel de şanse cum ar fi vânzările de vinuri pe piaţa Chinei nu ar fi apărut cu una cu două.
Nu în zădar pe la R.M. se „nasc filozofii” că nu trebuie să confundăm independenţa economică cu cea a statalităţii. Scopul indirect al acestor mesaje, şi care a fost promovat de ex-preşedintele Voronin pe parcursul a două mandate, înainte de acestea şi la moment, este evident – de a menţine R.M. în captivitatea dependenţei economice de Federaţia Rusă, şi, desigur cei care se pricopseau pe seama acestui fapt, atunci când nu le convine verticalitatea unui om de stat, încep a turna „verzi şi uscate”.
La fel, ar putea apărea şi „idei” că ce are Mihai Ghimpu cu iniţiativele de vânzare a vinurilor R.M. prin China?, şi cred că răspunsul nu se aşteaptă prea mult – să fi încercat cineva din cei care au fost premieri pe timpul preşedinţiei lui Voronin astfel de iniţiative…
Nu e bine să nu recunoaştem meritele unei persoane la justa valoare. De aia, chiar dacă mai apar şi temeiuri de anumite discuţii „de bucătărie”, care eventual se extind şi pe ecranele de televizor, chiar şi în R.M., esenţial este să vedem mai întâi esenţa – că datorită în foarte mare parte a d-lui Ghimpu, cel puţin iniţiativele progresiste sunt susţinute şi nu invers, iar acest fapt constituie un plus enorm pentru R.M.
La fel putem concluziona că iniţiativele de vindere a vinurilor moldoveneşti pe piaţa Chinei mai constituie un factor de credibilitate a actualei AIE în faţa partenerilor străini; accentuez – cu perspectiva dezvoltării relaţiilor comerciale internaţionale pe bază de parteneriat şi nu concurenţă neloială, ca şi anterior.
Prin urmare, din discuţiile cu privire la eficienţa preşedintelui Ghimpu se pot exprima radicalist şi ne-etic cel puţin câteva categorii de oameni: neprietenii R.M., comuniştii din R.M., lacheii lor, ignoranţii, şi alţii de acest gen, fără a conştientiza că dacă pentru persoana abordată în acest articol democraţia veritabilă nu ar fi fost o valoare, ca şi integritatea, acest subiect nu ar fi fost posibil de discutat.
Despre comparaţii dintre Mihai Ghimpu şi Vladimir Voronin pur şi simplu nu vreau să fiu critic, dar cred că ar fi cazul să ne gândim – cum se poate de vorbit despre lacune în cultura generală a lui Ghimpu după 8 ani de preşedinţie a lui Voronin?
Să nu fie oare chiar nici atâta discernământ în „minţile criticilor”?
