De Ştefan Gorda
După ce alegerile din RM au fost organizate şi desfăşurate într-un mod care numai european nu poate fi numit, mulţi se aşteptau ca forurile europene să afişeze imediat o atitudine tranşantă. Liderii Opoziţiei, ziarele de alternativă, câteva posturi de radio şi TV, precum şi voci din zona societăţii civile se întreabă de ce din Bruxelles, Strasbourg, Berlin sau Paris nu vin semnale mai dure, adresate conducerii comuniste de la Chişinău. Trebuie să recunoaştem sincer că semnalele nu au fost pe deplin justificate şi uneori chiar absolut contrare aşteptărilor.
Asta – pentru că Europa funcţionează un pic altfel decât ne imaginăm. Şi pentru că e preocupată de dosare strategice mult mai importante. Şi pentru că în discuţie nu e Ucraina sau Georgia, spre exemplu, ci Moldova. Şi pentru că la Casa Albă nu mai e George Bush. Şi pentru că OSCE e o organizaţie mai degrabă inutilă, decât utilă, cel puţin în cazul RM. Şi pentru că ministrul Lavrov nu a glumit când a venit la Chişinău exact în preajma alegerilor, parcă însemnând încă o dată cu cretă roşie linia strategică peste care, în opinia ruşilor, nu se poate trece. Iar din Europa nu a venit mai nimeni, dacă nu-i socotim pe acei ce au venit să-şi ia decoraţiile din mâna lui Vladimir Voronin. Nelipsită de importanţă e şi ce a spus Opoziţia, cât de convingător a vorbit şi cine a auzit-o în Occident. A contat şi ce a spus Puterea, pentru că orice s-ar spune, în tocmai opt ani, conducerea comunistă moldoveană şi-a creat un soi de lobby în Europa. Aceste şi alte circumstanţe sunt valabile, ele au avut un rol anumit în formarea unei opinii oarecum reţinute sau cel puţin nu atât de univoce, cum ar fi vrut mulţi lideri de opinie de la Chişinău.
Şi totuşi, nu aceste circumstanţe au fost determinante în formarea liniei de conduită ezitante a cercurilor decizionale din Vest. În opinia mea, principala problemă este lipsa unei alternative credibile în Moldova. Occidentul s-a fript nu o dată cu cei de la Chişinău, care i-au lăsat de mai multe ori pe înalţi responsabili europeni şi nord-americani în off-side. Să amintim doar de sfârşitul războiului de pe Nistru, când una era convenit cu americanii şi alta s-a semnat imediat cu Moscova. În ultimele două decenii, liderii moldoveni, din diverse partide, au oferit zeci şi zeci de exemple de comportament şovăielnic şi iresponsabil, aşa încât Occidentul preferă să vadă Fapte şi după asta va urma susţinerea aşteptată. E dureros să conştientizăm asta, de acord, dar în acest punct am ajuns în procesul de comunicare verbală – şi mai ales non-verbală – cu Occidentul. Şi exemplul anului 2005 este unul care îi îndreptăţeşte parcă pe occidentali să se relaxeze întrucâtva, când e vorba de RM…
Nu vreau să justific ori să condamn această poziţie ezitantă a diplomaţiei occidentale faţă de situaţia actuală din RM. Încerc doar să înţeleg de ce occidentalii se comportă astfel şi dacă această atitudine se va modifica substanţial în perioada imediat următoare. Aş risca să prognozez două scenarii posibile, a căror realizare depinde acum în cea mai covârşitoare măsură nu de Occident, nici de maşinăria administrativă a lui Voronin, nici chiar de Rusia, ci de Opoziţia moldoveană. Dacă Opoziţia va vota un preşedinte propus şi sprijinit de comunişti, aş risca să pariez că dezinteresul Occidentului se va manifesta pe faţă şi pe foarte multă vreme înainte. Dacă, însă, niciunul din cei 41 de deputaţi din Opoziţie nu va vota un preşedinte „oferit” de comunişti, atitudinea Occidentului, mai mult ca sigur, se va modifica. Îndrăznesc să spun că atitudinea se va modifica cardinal şi chiar iremediabil.
Partidul Comuniştilor nu este foarte agreat şi simpatizat în Occident. Acest lucru este extrem de limpede chiar şi pentru Voronin. Nu cred că liderul comunist de la Chişinău îşi face vreun fel de iluzii în acest sens. Europa ar dori ca în RM să vină la conducere alte forţe, nu încape îndoială. Dar aşa este Europa asta, râvnită de toţi moldovenii, n-ai ce să-i faci. Ea vrea – mai bine zis, sugerează – ca moldovenii înşişi să-şi ia deciziile importante. Cum au făcut până la ei polonezii, ungurii, balticii şi toţi ceilalţi europeni. Să nu ne aşteptăm, aşadar, că europenii, inclusiv românii sau chiar şi americanii, vor lua decizii cardinale în locul moldovenilor, în ţara asta care e a noastră, până la urmă. Nu pot şi nici nu vor să facă aşa ceva, pentru că UE nu e Komintern şi cu totul alta e logica ce caracterizează comportamentul occidental. Înainte de a ne întreba ostentativ dacă se va modifica atitudinea Occidentului, trebuie să ne întrebăm când se va modifica atitudinea noastră faţă de propria noastră ţară. Atitudinea ezitantă a Europei nu se va modifica tare, dacă ne vom lăuda mereu la Bruxelles, cum face Puterea, nici dacă vom lăcrima şi cuvânta, cum face Opoziţia. Atitudinea nu va deveni mai prietenoasă şi nici aderenţa mai sigură, dacă guvernanţii vor turna mai mult prin pahare în beciurile de la Cricova, nici dacă Opoziţia, Doamne fereşte, nu va turna deloc.
Atitudinea Occidentului este acum la discreţia – ca să nu zicem chiar la cheremul – celor trei partide ale Opoziţiei parlamentare moldoveneşti. Comuniştii deţin 60 de mandate în viitorul Parlament, dar pentru alegerea preşedintelui care, la rândul său, va nominaliza un nou prim-ministru, ei au nevoie de 61 de voturi. Fără un singur vot al Opoziţiei ţara e neguvernabilă şi, dacă Opoziţia va fi solidară, inevitabil vor urma noi alegeri. „Votul de aur” e în mâna Opoziţiei. Să vedem dacă Opoziţia are viziuni politice sau îşi va schimba „votul de aur” pe cel mai pur aur. Indiferent ce spun sau sugerează momentan reprezentanţii europeni, nu încape îndoială că respectul Occidentului ar putea izvorî doar din asumarea unei răspunderi din partea actualei Opoziţii parlamentare. Soarta moldovenilor e în mâna lor acum, mai bine zis – în mâinile tuturor acelor 41 de deputaţi ne-comunişti. Dacă partidele de opoziţie sunt în stare să facă acest lucru – şi anume: să-şi asume răspunderea politică pentru viitor -, Moldova poate, la sigur, conta pe respect şi susţinere din partea Europei. Dacă politicienii celor trei partide vor cu adevărat să modifice atitudinea occidentalilor, acum e momentul! Dacă, însă, nu o vor sau, eventual, deja nu pot, atunci, sigur, au alternativa de a intra în sală şi a vota pentru un preşedinte propus şi susţinut de comunişti. Cel puţin după asta, dacă la lumina zilei vor ieşi din nou tinere temperamente politice moldovene, nu mai trebuie învinuită la nesfârşit indiferenta şi bătrâna doamnă Europa.
—
Ştefan Gorda este membru al Consiliului director al Asociaţiei pentru Politică Externă
