„Dacă am exclude politicul din ecuație, adoptarea votului electronic în Moldova ar dura cel mult un an” – Victor Guzun, la „Future of Democracy”

În ultimele două milenii tehnologia în istoria omenirii a evoluat, mai puțin modul în care cetățenii își aleg liderii. Este ideea susținută de Victor Guzun, lector la Universitatea de Tehnologie din Tallinn și fost ambasador în Estonia, în cadrul unei prezentări la conferința „The Future of Democracy” (Viitorul Democrației). Astfel, votul pe hârtie, forma actuală în care au loc alegerile, în foarte multe democrații ale lumii a fost prezent sub diferite forme încă începând cu anul 139 înaintea erei noastre.

Datorită tehnologiilor, și democrația a trecut prin schimbări. În prezent, aproape fiecare cetățean are la dispoziție un calculator și/sau un telefon pentru a naviga pe internet, a plăti facturi și a face tranzacții bancare. Există, însă, o reticență de a folosi aceste dispozitive în cadrul democrației, adică pentru a ne exprima votul.

Victor Guzun spune că Estonia a depășit deja această frică, și că, de exemplu, votează deja de ceva timp la alegerile din Estonia doar electronic. Acest proces este, potrivit lui, posibil de implementat și în Republica Moldova.

Frica politicului

Principalul risc al folosirii votului electronic este legat de încredere. Astfel, acest sistem poate fi întors împotriva democrației dacă există un interes al unui politician corupt de a perturba procesul. Chiar și în cazul Republicii Moldova, Guzun spune că din discuțiile avute cu oficiali ai principalelor instituții responsabile de organizarea alegerilor, votul electronic este o posibilitate.

„Dacă am scoate politicul din ecuație, adoptarea votului electronic în Moldova ar dura cel mult un an”, spune Guzun. Până la urmă, fostul ambasador concluzionează că ezitarea în privința votului electronic este o decizie politică.

Principalele avantaje ale votului electronic sunt legate de rezultate rapide, acces rapid la alegeri pentru toți, și asigurarea unei participări mai înalte în cadrul scrutinelor.

Un aspect important este că în Estonia și oriunde este implementat votul electronic în prezent, acesta este o alternativă la votul clasic. Asta pentru că cetățenii trebuie să aibă la dispoziție diferite modalități de a vota, în funcție de dorință și posibilități.

Sistem electronic de vot în Estonia –

În Estonia procesul de vot începe cu 10 zile înainte de ziua propriu-zisă a alegerilor. Cetățeni își pot exprima alegerea fizic, atât la sediile secțiilor, cât și la primării. Totodată, pe parcursul acestei săptămâni, online, fiecare estonian, de la ora 9:00 dimineața și până la 18.00 seara își poate exprima votul.

Cu 3 zile înainte de alegeri este oprit procesul de vot, atât fizic cât și online. După care, în ziua alegerilor, se votează din nou, atât fizic cât și online.

Poți, potrivit lui Guzun, să votezi de mai multe ori în Estonia, însă doar ultima dată când ai votat este luată în considerare. Totodată, dacă în ziua alegerilor ai votat în mod clasic, acest vot prevalează celui online, dacă a fost cazul.

Victor Guzun spune că a votat din Moldova, chiar de la Orheiul Vechi, pentru alegerile locale în Estonia. Votul electronic însă trebuie văzut nu ca un lucru singular, ci ca un element dintr-un puzzle amplu al sistemului național de digitalizare a serviciilor publice.

Estonienii au introdus votul online ca opțiune în 2005. La acele alegeri au votat astfel 1,9% din cetățenii care au participat la scrutin. La următoarele alegeri, în 2007, procentul participanților care au optat pentru votul electronic a fost de 3,4%, iar în 2009 – de 9,5%.

În 2011, procentul celor care au participat online la alegerile Parlamentare a fost de 15,4%. La ultimele alegeri parlamentare din 2019, 43,8% din participanții la alegeri au votat online.

„Dacă nu începi discuția despre votul electronic, nu analizezi riscurile, nu încerci cum asta funcționează atunci discuțiile se pot opri la o etapă inițială. Se poate de încerca cu ceva mic, de exemplu un referendum local, o întrebare adițională, etc etc. în cadrul unor alegeri naționale”, spune Victor Guzun.

Toți cetățenii în Estonia, fără excepție, au atât un Card ID digital, cât și opțiunea de a avea un Mobile ID. Există o platformă unică unde sunt concentrate toate serviciile publice pentru cetățeni.

Cel mai important factor în această ecuație, potrivit lui Victor Guzun, este să că sistemul de vot online să nu fie unul obligatoriu. Acesta trebuie să devină o alternativă la votul clasic, nu să îl înlocuiască.

Evenimentul „The Future of Democracy” a fost organizat de VoteMeApp cu sprijinul Fundației Friedrich Naumann România și Moldova, Digital Communication Network și OpenExO.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.