Cutremur de 6,2 grade, în centrul Italiei. Primarul din Amatrice: Oraşul nu mai există. Cel puţin şase persoane au murit//FOTO/VIDEO

Un cutremur cu magnitudinea de 6,2 grade a avut loc la 03.36 ora locală în Italia, potrivit BBC. Cel puţin şase persoane şi-au pierdut viaţa. La Repubblica scrie că printe cele șase persoane care au murit, doi sunt copii, din familia de patru persoane care a fost găsită sub dărâmături.

cutremur italia

Seismul s-a produs în centrul Italiei, la 10 km adâncime. Cutremurul a fost resimțit și în capitala Roma, unde clădirile s-au clătinat pentru 20 de secunde.

Primarul orașului Amatrice, situat în nordul regiunii Lazio, vorbește despre pagube materiale severe, după cutremur. „Drumurile din şi spre oraş sunt blocate. Jumătate din oraş a dispărut. Oraşul nu mai există. În acest moment există persoane aflate sub dărâmături. Au avut loc mai multe alunecări de teren, iar un pod este pe cale să se prăbuşească”, a declarat Sergio Perozzi, potrivit BBC.

Mai multe posturi de televiziune au difuzat imagini cu străzi pline cu dărâmături în mai multe orașe. Fațadele unor clădiri de piatră s-au prăbușit, lăsând încăperile din interior la vedere.

Locuitorii Romei, care se află la circa 170 km de epicentru, au fost treziți de cutremur, care a zguduit mobila din locuințe.

[youtube id=”t3v6bnfoFe0″]

UPDATE ora 9.20. Publicația italiană La Repubblica anunță că numărul morților a ajuns la 14. Bilanțul nu a fost confirmat însă și de autoritățile din Italia. De asemenea, zeci de persoane sunt prinse sub dărâmături în orașele Amatrice, Accumoli și Arquata.

În cele trei ore de după producerea cutremurului au avut loc 17 replici, cea mai puternică având magnitudinea 5,5, a anunțat biroul seismic italian. Acesta a evaluat magnitudinea inițială a cutremurului la 6.

Ultimul cutremur major care s-a produs în Italia a lovit orașul L’Aquila în 2009, provocând moartea a peste 300 de persoane.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.