De Andrei Munteanu
În pofida dificultăţilor prin care trece R.M., poporul nostru a avut multă înţelepciune pentru a fi recunoscător pentru ajutorul care i s-a acordat, indiferent din care parte a venit.
O altă problemă mai este că, fiind receptiv şi tolerant, în măsura în care este, unii chiar încearcă să impună poporului R.M. a lua drept „ajutor” şi (i) şantajul manipulativ, şi (ii) ocuparea acestuia în anumite date istorice, (iii) ocuparea unei părţi din teritoriul ţării, mai recent, şi, (iv) violarea crasă a unor drepturi fundamentale, etc., dar aceasta este un subiect aparte.
Astăzi vreau să vorbesc despre recunoştinţă faţă de binele veritabil adus poporului R.M. şi ce fel de implicaţii poate avea, în cazul în care acelaşi popor – al R.M. – nu este destul de bine informat, sau informat „post-factum”.
Canalul de televiziune Publica.TV publică o ştire foarte utilă, că „din bugetul de stat pentru referendumul din 5 septembrie au fost alocate 33 de milioane de lei”. Pentru majoritatea covârşitoare a populaţiei R.M. este o sumă considerabilă, să fim sinceri.
Fiind unul din cei care am promovat cu convingere importanţa referendumului şi fiind conştient de situaţia care s-a creat după eşecul acestuia, imediat a doua zi aflu o ştire care mă pune pe gânduri profund – de ce nu s-a ştiut mai mult anterior şi… ce ne facem în privinţa recunoştinţei?
Ştirea constă în faptul că UE a acordat R.M. un ajutor de 4 mln. Euro pentru „Programul de plasare a 80 de observatori pe termen scurt peste hotarele ţării”, la circa 40 de secţii de vot, ca parte a iniţiativei ONG-urilor din R.M., finanţată în cadrul Programului de Susţinere a Democraţiei. Se mai relatează că misiunea este coordonată de două ONG-uri – Promo-LEX şi “Moştenitorii”- şi constituie o echipă-centrală, bazată în Chişinău şi 80 de observatori pe termen scurt plasaţi în echipe de 2 persoane în 11 ţări, cum ar fi: Belgia – 1 echipă, Republica Cehă – 1 echipă, Grecia – 3 echipe, Franţa – 2 echipe, Germania – 3 echipe, Italia – 14 echipe, Portugalia – 3 echipe, România – 6 echipe, Federaţia Rusă – 4 echipe, Spania – 2 echipe şi Ucraina – 1 echipă.
Misiunea de observare consta în evaluarea procesului desfăşurării referendumului în vederea coincidenţei desfăşurării acestuia cu prevederile legislative ale R.M. şi standardele internaţionale. Observatorii au fost desemnaţi pentru a monitoriza deschiderea secţiilor de votare, procesul votării, numărarea buletinelor de vot şi compilarea rezultatelor.
În mare parte problema constă în faptul că marea majoritate a populaţiei n-o fi ştiut despre acest ajutor ne-rambursabil din partea EU, pentru a le mai da cetăţenilor R.M. o şansă de a se determina şi a se exprima cu privire la un aspect de esenţă al vieţii noastre pe viitor. Însă, marea problemă constă în faptul că UE a acordat această finanţare din contribuţiile fiscale ale cetăţenilor ţărilor-membre şi, prin faptul că comuniştii din R.M. au boicotat alegerile atât de grosolan, în calitate de „nesimţiţi” şi „iresponsabili” pentru aceste rezultate ar ieşi poporul în ansamblu.
Să nu fi ştiut oare comuniştii din R.M. că UE va efectua cheltuieli considerabile pentru a le acorda şansa de a-şi exercita un drept fundamental în manieră cât mai transparentă şi echitabilă? Eu personal cred, că după 8 ani de guvernare a PCRM o eventuală ne-ştiinţă de situaţie, în acest sens, este efectiv imposibilă şi exclusă. Prin urmare, scopul PCRM în acest „joc misterios” a mai fost unul – de a cauza eventuală decepţie şi pentru UE în acordarea fondurilor de susţinere pentru R.M., în acest proces anevoios de învăţare a democraţiei, astfel încât noi nici să nu mai ţinem cont de faptul că:
(i) vin bani pentru susţinere,
(ii) nici să nu mai ştim a trage foloase din ei şi
(iii) nici să nu mai ştim că am avut şanse pe care le pierdem,
(iv) să nu ne mai dăm seama că eventual a încerca să mai efectuăm un referendum fără ajutorul UE ar putea să ne coste mult mai mult, şi ca eventual
(v) să ne aducă la situaţia în care nici să nu mai ştim când şi ce şanse vom mai avea… Uite asta-i dragoste faţă de popor…
(?!) Aceasta face foarte dubioase „laudele” aduse de comunişti că poporul a fost atât de „înţelept” că nu a participat la referendum. O estimare elementară ne arată că aceste 4 mln. de euro echivalează cu 62 803 600,0 lei moldoveneşti.
Eu n-aş fi îndrăznit să abordez problema în felul acesta dacă eventual la urne s-ar fi prezentat acele peste 70% din populaţie, cum preconizau rezultatele sondajului, şi marea majoritate ar fi votat „contra” alegerii preşedintelui de către popor. În acel caz nu ar fi existat fapta şi/sau culpa PCRM sub formă de „boicot”, ca etichetă a intimidării şi exercitării unor presiuni, care-n limbaj ştiinţific uşor trece sub calificativ de – şantaj manipulativ. Acesta s-a exercitat pentru destabilizarea bunului mers al vieţii bieţilor oameni ai R.M., din pretinsa şi perplexă… „dragoste faţă de popor”.
Nu în zădar în R.M. comuniştii au luptat şi luptă împotriva intelectualităţii. Ei îşi dau bine seama că şansele lor de a mai exista ca formaţiune politică pe aici este invers proporţională creşterii populaţiei acesteia în sensul bazei cunoştinţelor specifice, necesare pentru a trăi în democraţie şi bunăstare, comparativ cu perioadă dominată de dictatura lor – a comuniştilor.
Involuntar îmi aduc aminte de Erasmus, care încă prin anul 1529 în lucrările sale folosea noţiunea de educaţie nefericită, în cuvintele: „Este nefericită educaţia care învaţă căpitanii de corabie, în materie de baze ale navigaţiei, prin scufundări de corăbii…”. Să fie oare fericită „educaţia” pe care ne-o oferă PCRM nouă, poporului R.M., de a învăţa democraţia prin boicoturi?
Ce ne facem dacă pe lângă toate celelalte mai pierdem şi această caracteristică frumoasă, de recunoştinţă?
