Congresul UJM: guvernarea – dusmanul presei libere

Moldova.ORG – “Pentru prima dată în istoria R. Moldova informaţia onestă, echidistantă şi deplină a fost tratată ca delict şi pasibilă de urmărire penală, atrăgând asupra instituţiilor de presă care au promovat această informaţie pericole dintre cele mai grave, declanşate la comandă politică, de instituţiile uzurpate ale statului”, se arată în Rezoluţia Congresului Uniunii Jurnaliştilor din Moldova (UJM) asupra Raportului-Rechizitoriu pe fapte anti-presă comise de guvernarea comunistă în anii 2001-2008.

Timp de aproape opt ani, de când se află la putere, guvernarea comunistă „a purtat un război deschis împotriva presei libere şi a organizaţiilor de jurnalişti care apără libertatea presei, urmărind lichidarea lor sau diminuarea la maximum a capacităţilor de impact asupra mediului uman autohton”. Astfel, “guvernarea comunistă a dus un război informaţional împotriva populaţiei R. Moldova, subjugând politic mediile publice şi intimidând prin toate mijloacele statului presa liberă. Esenţa politicii de stat în domeniul informaţional şi mass-media a fost în această perioadă dezinformarea şi cenzura”, se mai arată în Rezoluţia adoptată de Congresul UJM, care şi-a desfăşurat lucrările, la 30 mai 2008, la Chişinău.

Congresul UJM acuză guvernarea comunistă de următoarele fapte:

1) Transformarea mass-media de stat şi pro-guvernamentale în organe ideologice de model sovietic şi ridicarea baricadelor între grupurile de jurnalişti înregimentaţi şi cei independenţi, incitând la discriminare naţională şi xenofobie.
2) Limitarea la maximum a spaţiului public de dezbateri în audiovizualul public, acţiune ce atacă direct prevederea constituţională referitoare la pluralismul politic.
3) Organizarea de represiuni împotriva instituţiilor de presă independente, a jurnaliştilor şi a publicului auditor al acestora, cu scopul intimidării sau lichidării lor, acţiuni care atacă direct libertatea opiniei şi a exprimării.
4) Refuzul categoric de a se conforma prevederilor legii cu privire la transformarea Companiei Teleradio Moldova în instituţie publică, obligată să realizeze o politică editorială construită pe respectarea pluralismului politic, a echidistanţei, imparţialităţii şi corectitudinii.
5) Exercitarea ilegală a controlului politic asupra Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA), folosirea acestuia în calitate de instrument în acapararea şi înregimentarea politică a celui mai mare şi mai influent segment al audiovizualului, impunerea auto-cenzurii şi renunţării la difuzarea informaţiilor de interes public, îngrădirea şi subminarea dezvoltării mediilor audiovizuale independente.
6) Vicierea procesului de deetatizare a presei guvernamentale, privatizarea netransparentă, obscură şi ilegală a acesteia în interesul clanului partidului de la guvernare, transformarea lor în medii care promovează o politică editorială sub orice nivel profesional, practicarea atacului la persoană, a discursului agresiv, a limbajului licenţios şi a unui comportament care compromite jurnalismul ca profesie.
7) Declanşarea campaniei de etatizare a presei locale în calitate de organe ale administraţiilor teritoriale ale partidului de guvernământ, subminarea presei locale independente prin promovarea concurenţei neloiale.
8) Impunerea controlului politic asupra justiţiei, înregimentarea ei ca instrument în campaniile de lichidare, intimidare şi acaparare a instituţiilor de presă considerate indezirabile, încălcarea principiului constituţional de separaţie a puterilor, subminarea statului de drept.
9) Înregimentarea ilegală, folosirea organelor de forţă ale statului, a celor de supraveghere a respectării legislaţiei şi a ordinii publice: Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS), Procuratura Generală (PG), Ministerul de Interne (MAI), Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei (CCCEC) în atacurile împotriva instituţiilor de presă şi a jurnaliştilor cu scopul lichidării şi intimidării lor.
10) Tentative de izolare, hărţuire politică şi economică şi de lichidare a organizaţiilor de jurnalişti, de înregimentare politică şi ideologică şi de transformare a lor în organe de propagandă în serviciul partidului de guvernământ.

Rezumând faptele expuse în Raportul-Rechizitoriu, Congresul UJM a declarat, „spre cunoştinţa întregii societăţi şi a comunităţii internaţionale”, că „guvernarea comunistă este duşmanul şi torţionarul presei libere în R. Moldova, iar preşedintele Vladimir Vorinin se face responsabil de organizarea şi declanşarea războiului împotriva presei libere şi a jurnaliştilor, uzurpând puterea în stat şi incitând instituţiile lui la lupta împotriva instituţiilor mass-media care apără şi promovează interesul public şi naţional”.

În cea de-a doua Rezoluţie-Apel, adoptată la Congres, UJM se adresează Consiliilor municipale şi raionale, conduse de coaliţii democratice, să dea dovadă de fidelitate principiilor de organizare şi funcţionare democratică a administraţiilor locale. „Deetatizarea presei la nivel local, elaborarea unor strategii de sprijinire şi de consolidare a presei independente ar pune baza dezvoltării unui proces necesar de democratizare autentică a vieţii publice în R. Moldova”, se arată în document.
Cei 100 de participanţi la Congres s-au pronunţat pentru ratificarea deciziei Biroului permanent al UJM de a se afilia Uniunii Sindicale "Mediasind" din România. În cadrul lucrărilor Congresului, Valeriu Saharneanu a fost reales în funcţia de preşedinte al UJM. Tot astăzi, au fost aleşi şi vicepreşedinţii UJM, membrii Biroului permanent, ai Comisiei Naţionale de Etică şi ai Comisiei de Cenzori. UJM este o organizaţie independentă, neguvernamentală şi numără circa 500 de membri. – Moldova.ORG

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.