După decenii de propagandă sovietică, dar și o pauză îndelungată, cinematografia moldovenească pare să renască. Ce lume minunată, Varvara, Siberia din oase, Grădina sovietică, Patul lui Procust, Lupii și Zeii, Carbon – sunt filmele care ne-au făcut mândri, ne-au întristat, revoltat și fascinat pentru trecutul și prezentul pe care-l trăim.
Care este situația cinematografiei de acum și de ce am reușit să uităm că și în Moldova se pot face filme? Povestim în acest material.
Fără filme, unde nu-i propagandă
Cinematografia din Moldova sovietică s-a bucurat de un interes sporit din partea statului, fiind considerată un instrument eficient de propagandă și popularizare a politicii partidului. Odată cu înființarea, la Chișinău, în 1952, a studioului Moldova-Film, s-au produs aproape 200 de filme de lungmetraj și 1000 de documentare autohtone. Iar numele regizorilor precum Emil Loteanu, Vasile Pascaru, Valeriu Gagiu, Vlad Ioviță au devenit cunoscute întregului spațiu sovietic.
Însă, lucrurile s-au schimbat după destrămarea URSS. Noul stat independent nu mai vedea filmul ca o formă de propagandă, lăsând producătorii de film pe cont propriu. Economia pe piață le dicta noi reguli, când bani făceai doar din filme cu caracter comercial, dar nu și artistic. De aceea, singurii care mai făceau filme erau studiourile private care se concentrau pe documentare și scurtmetraje, costurile de producție fiind mult mai mici.
La începutul anilor ’90, regizorii Vlad Druc şi Mircea Chistruga lansează pe ecrane două filme parabole: „Cheamă-i, Doamne înapoi” și „Mâine iar va răsări soarele”. Tot atunci sunt făcute și o serie de documentare despre persoane importante din trecutul Moldovei, cum ar fi: Dimitrie Cantemir, Ștefan cel Mare, Mihai Eminescu, Ion Creangă, etc.
Iar primul lungmetraj de ficțiune, realizat fără implicarea financiară a statului, a apărut abia în 2010, ca rezultat al colaborării dintre Moldova–România–Luxemburg – „Nunta în Basarabia”.
„Lucrurile încep să se miște”
Iar după o pauză de peste un deceniu, când multe cinematografe din țară au fost închise, iar la noi ajungeau doar filme de peste mări și țări, am început din nou să vorbim despre cinematografia și filmele produse în Moldova.
„Motivul ar fi că statul a început să sprijine cinematografia, se face promovarea filmelor autohtone, iar producătorii de filme au participat la mai multe training-uri și festivaluri. Ne-am conectat mai mult la ceea ce se întâmplă pe plan internațional, să înțelegem cum funcționează această industrie și astfel, lucrurile au început să se miște”, este de părere Valentina Iusuphojdaev, directoarea Centrului Național al Cinematografiei (CNC) – organizație fondată în 2016 și responsabilă să gestioneze resursele financiare oferite din bugetul de stat pentru producțiile și activitățile cinematografice.
Anual, instituția organizează câte un concurs de finanțare a filmelor. Iar pentru acest an, bugetul, după cum spune directoare CNC este de aproape 400 de mii de euro. Acești bani se repartizează între regizorii și casele de producție câștigătoare. Potrivit datelor furnizate de CNC, din 2017, cu suportul statului au fost produse peste 30 de filme de ficțiune de lung și scurt metraj, documentare și animații.
„O mică afacere care durează mai mult de 5 ani”
„Bugetul CNC de 400 de mii de euro nu ajung nici măcar pentru un film de lungmetraj low cost. Asta pentru că un film necesită multe cheltuieli, implică o echipă mare de circa 100 de persoane și e un proces îndelungat care se întinde pe ani. Astfel, un film de lungmetraj devine ca o mică afacere care durează mai mult de 5 ani. Este un proces destul de complex, de durată, care necesită foarte multe resurse și de aceea este și costisitor, dar sprijinul mic al statului este totuși un început”, completează Valentina Iusuphojdaev.
Enlarge
Cu toate acestea, specialista susține că „cinematografia nu înseamnă doar producție de filme, ci și cinematografe, educație, festivaluri, arhivă de film, etc. Iar fără unele dintre aceste piese, puzzle-ul nu se adună și nu putem obține imaginea completă”.
| Dacă în 1995, în Moldova erau peste 600 de săli de proiecție, atunci în prezent, pe tot teritoriul țării au rămas doar 10 săli de cinema, una aparținând Centrului Cultural Odeon, iar alte nouă fiind parte a rețelei de cinematografe Patria. |
„Industria cinematografică din Republica Moldova are toate atuurile pentru a deveni cu adevărat o carte de vizită a țării atât la nivel național, cât și la nivel internațional. Acest lucru este posibil doar unificând eforturile breslei cinematografice cu legiuitorii acestei țări pentru susținerea și promovarea celei de-a șaptea arte”, scria Virgiliu Mărgineanu, președintele Uniunii Cineaștilor din Moldova, într-o analiză a cinematografiei de la noi din ultimii 30 de ani.
Citește aici și despre filmele produse în Moldova, în ultimul deceniu.
