Cine este misoginul Andrew Tate și de ce a fost arestat

Andrew Tate și-a câștigat notorietatea în mediul online prin comentariile sale misogine și prin discursurile instigatoare la ură. E faimos pentru declarații ca aceea că femeile ar fi parțial responsabile pentru faptul că sunt violate sau că ar aparține bărbaților. Săptămâna trecută, el și fratele său au fost arestați în România pentru trafic de persoane și viol. 

Andrew Tate este un cetățean britanic născut în SUA, care și-a început cariera în lumea sportului în anul 2005. A fost luptător profesionist de kickboxing și a câștigat titluri mondiale, ajungând de patru ori campion. A devenit cunoscut publicului larg în 2016, datorită show-ului britanic „Big Brother”. A fost exclus din concurs după apariția unui video în care lovea o femeie cu o curea. El a negat atunci cele întâmplate, spunând că înregistrarea a fost editată. La scurt timp, a apărut un al doilea videoclip, în care el îi spune unei femei să numere vânătăile pe care se pare că i le-a provocat. Atunci Tate și femeia implicată au negat orice abuz, declarând că este vorba despre o scenă de sex de comun acord. 

„Absolut sexist” și „absolut misogin” 

Tate s-a descris ca fiind „absolut sexist” și „absolut misogin” și a declarat că femeile trebuie să stea acasă, nu pot deține funcții de conducere și sunt proprietatea unui bărbat. Opiniile lui Tate au fost descrise drept o misoginie extremă de către organizațiile care luptă împotriva violenței domestice. Postările lui sexiste, însă, adună milioane de vizualizări. Spre exemplu, pe TikTok, videoclipurile cu el au fost vizionate de 11,6 miliarde de ori.  

Tate pretinde că câștigă milioane și că își comercializează filozofia de viață către mii de oameni printr-un curs online și o comunitate numită „Hustlers University”. Tate spune că „Universitatea” are peste 160 de mii de abonați activi, unii chiar de 13 ani. Pentru 49 dolari pe lună, aceștia au acces la conținut legat de criptomonede, investiții și afaceri. Adepților lui Tate li se spune să inunde rețelele de socializare cu videoclipuri cu el, alegând cele mai controversate filmulețe pentru a obține maximum de vizualizări. Efortul coordonat, care implică mii de membri ai academiei private online a lui Tate și o rețea de conturi imitatoare pe TikTok, a fost descris de experți drept o „încercare flagrantă de a manipula algoritmul” și de a-i spori artificial conținutul. 

Suspendat de pe rețelele sociale  

În 2017, Tate a fost criticat de organizațiile de sănătate mintală pentru că a spus că depresia „nu este reală”. La scurt timp, el a vorbit despre #MeToo, spunând că femeile ar trebui „să poarte o oarecare responsabilitate” pentru că au fost violate – o părere pe care a repetat-o de atunci și care i-a adus excluderea de pe Twitter. Andrew Tate a fost suspendat și de pe alte platforme sociale – YouTube, Facebook, Instagram. TikTok a motivat blocarea lui spunând că misoginismul este o ideologie a urii, pe care nu o tolerează. Tate a răspuns la interdicții, spunând că, deși majoritatea comentariilor sale au fost scoase din context, el își asumă responsabilitatea pentru modul în care au fost primite. Contul său de Twitter a fost restabilit în luna noiembrie 2022, după ce Elon Musk a cumpărat platforma. La finalul lunii octombrie a anului trecut, Tate s-a convertit la islam și a reapărut pe YouTube alături de unii vloggeri musulmani celebri.
 

Stilul său polemic este deosebit de popular în rândul generației Z. Un sondaj realizat în această toamnă a constatat că Tate este influencerul favorit printre tinerii sub 18 ani. Vara trecută, perioadă în care a fost interzis de pe platformele de top, numele lui a fost căutat pe Internet mai des decât al lui Donald Trump sau al lui Kim Kardashian.  

Trafic de persoane și viol

Andrew Tate și fratele său, Tristan, au fost arestați la sfârșitul lunii decembrie pentru formarea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și viol. Totodată, cei doi au fost suspectați de anchetatori că au exploatat fete pentru clipuri video destinate adulților. Procurorii susțin că Tate le-a recrutat pe femei pe platformele de socializare și le-a ademenit la București, mărturisindu-le în mod fals dragostea și intenția de a se căsători cu ele. Tactica este cunoscută sub numele de metoda „loverboy”. În vila lor din Voluntari, oamenii legii ai găsit teancuri de bani, arme, un studio TV și o statuetă, reprezentând o gorilă făcută din dolari. Dosarul a fost deschis în aprilie 2022, după ce poliția a găsit în aceeași vilă o tânără cu cetățenie americană și o româncă. Femeile au spus că au fost ținute cu forță de către cei doi bărbați. După acest caz, frații au fost audiați, apoi au fost eliberați, dar cercetările au continuat. 

Dilema cutiilor de pizza 

În decursul ultimelor săptămâni, Tate a avut o conversație contradictorie cu activista de mediu suedeză, Greta Thunberg. El a distribuit pe Twitter o fotografie în care stă lângă un Bugatti. S-a lăudat că deține 33 de mașini și i-a cerut activistei de mediu o adresă de email la care să-i poată trimite colecția de mașini cu emisiile lor enorme. 

Ulterior, Tate a apărut într-un videoclip în timp ce îi cere cuiva să-i aducă o pizza, cerând sa nu se recicleze cutia. În urma speculațiilor online, conform cărora marca de pizza de pe cutia prezentată în videoclip ar fi ajutat poliția să confirme prezența lui Tate în România, Thunberg a glumit pe Twitter spunând: „Așa se întâmplă când nu îți reciclezi cutiile de pizza”. Reprezentanții procuraturii române nu au confirmat că postarea alături de cutia de pizza e cea care l-a dat de gol pe Andrew Tate, dar au precizat că au urmărit și rețelele sociale, unde frații au confirmat că sunt împreună în România.   

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.