De Constantin Tănase
Înfrânt nu eşti atunci când sângeri,
nici ochii când în lacrimi ţi-s.
Adevăratele înfrângeri
sunt renunţările la vis.
(Radu Gyr, „Îndemn la luptă”)
…După alegerile din 5 aprilie, Dictatorul a aruncat Basarabia în hăul intoleranţei şi al luptei de clasă, creând în societate o atmosferă de violenţă, inchiziţie poliţienească şi tortură psihologică. Şi aceasta e abia începutul, fiindcă miercuri, 22 aprilie, Dictatorul a jurat în faţa învăţătorului său, V. I. Lenin, că „lupta nu s-a terminat, lupta abia începe”. Lupta împotriva cui? Bineînţeles, împotriva „duşmanilor statalităţii”, adică a „unioniştilor” sau, şi mai concret, a acelei jumătăţi din populaţia R. Moldova care a votat pentru Opoziţie, contra comuniştilor.
Că Dictatorul e decis să continue lupta împotriva acestora s-a văzut încă în seara de 5 aprilie când, nefiind făcute publice rezultatele oficiale ale alegerilor, el a declarat că nu va dialoga cu Opoziţia. Anume această afirmaţie a fost chibritul ce a aprins protestele din 6 şi 7 aprilie, preluate abil de regim şi deturnate în sensul dorit de el. Astfel, Dictatorul şi-a încheiat al doilea (şi ultimul) mandat cu un scrutin fraudat şi cu incendierea sediilor Preşedinţiei şi Parlamentului.
După 7 aprilie, R. Moldova a devenit „vedeta” presei de pe mapamond. Tot mai multă lume a început să se intereseze unde se află această R. Moldova şi ce se întâmplă acolo. Ziare serioase din Occident publică comentarii pe marginea evenimentelor de aici. Multe dintre ele fixează corect diagnosticul, recunoscând că această bizară şi anonimă R. Moldova… este, de fapt, acea parte a României care a trecut la URSS în urma Pactului Molotov-Ribbentrop, fiind condusă azi de un comunist, fost general sovietic de miliţie. Aceste ziare mai descoperă că Uniunea Europeană are o atitudine subiectivă şi discriminatorie faţă de România şi R. Moldova, că emisarii ei ar fi „oamenii Kremlinului” şi că rapoartele pozitive prezentate de ei, inclusiv cele privitoare la rezultatele alegerilor, sunt vulnerabile la capitolul credibilitate. Într-un cuvânt, după 7 aprilie s-a produs un şoc ce a trezit lumea occidentală, a rupt-o din clişeele tradiţionale şi a determinat-o să-şi scoată ochelarii de soare când se uită spre R. Moldova.
Patru adevăruri despre alegerile din 5 aprilie
…iar în R. Moldova, Dictatorul încearcă să-şi legitimeze puterea – obţinută în urma fraudelor electorale – prin teroare, arestări şi sânge. Această putere însă niciodată nu va fi recunoscută de jumătate din populaţia R. Moldova; atâta timp cât va rezista, ea va purta asupra ei blestemul nelegitimităţii, fiindcă a fost câştigată prin minciuni, abuzuri, manipulări, violenţă şi sânge. În zadar Dictatorul va „strânge şurubul” – cu cât îl va strânge mai tare, cu atât mai rapidă şi puternică va fi explozia… În acest context, este oportun să creionăm şi câteva adevăruri pe care le-a consacrat scrutinul din 5 aprilie.
1. Comuniştii au suferit o înfrângere morală zdrobitoare
Evenimentele din 7 aprilie le-au stricat sărbătoarea, iar câştigul electoral din 5 aprilie este, de fapt, o înfrângere morală zdrobitoare a comuniştilor. Căci este evident că, dacă la cele 41 de mandate ale Opoziţiei s-ar mai adăuga şi cele furate, Dictatorul nicidecum nu a câştigat majoritatea! Acesta e adevărul despre scrutinul din 5 aprilie – Opoziţia a câştigat alegerile! Chiar şi cu cele 41 de mandate partidele de opoziţie au înregistrat o victorie incontestabilă: în condiţiile în care pentru comunişti au lucrat mai toate televiziunile şi posturile de radio, când ei au folosit fără neruşinare resursele administrative, când pentru ei au fost forţate să voteze armata, poliţia, spitalele şi… cimitirele, când alegătorii simpli au fost corupţi prin ajutoare umanitare, când unor categorii sociale întregi în ajunul alegerilor li s-au majorat salariile ş.a.m.d. – şi aceasta într-o atmosferă de frică generalizată şi de hărţuire şi denigrare a Opoziţiei -, să obţii 41 de mandate înseamnă să câştigi alegerile!
2. Un scrutin cu valoare de referendum
Să nu ne scape din vedere următorul fapt: este pentru prima dată în istoria R. Moldova când partidele de dreapta (polul liberal – PL, PLDM şi AMN) câştigă (repet, într-o luptă inegală) 41 de mandate! Astfel, scrutinul din 5 aprilie are valoare de referendum, fiindcă aceste 41 de mandate reprezintă voinţa clar şi conştient exprimată a cetăţenilor moldoveni cu viziuni proeuropene şi pro-româneşti. Aceste 41 de mandate au aruncat în aer mitul comuniştilor despre cele „două procente de români” din R. Moldova! Iată adevărul ce i-a speriat pe comunişti!
3. Apariţia unei noi elite politice
Alegerile din 5 aprilie au fost un pas serios în direcţia reformării clasei politice. Drept urmare, s-au cristalizat cu toată claritatea două tabere ale clasei politice moldovene: elita politică comunistă, rusofilă, antieuropeană, anti-românească şi antireformatoare reprezentată de Voronin, Lupu, Greceanâi and Co, şi noua elită politică, anticomunistă, proeuropeană şi pro-românească, avându-i ca purtători de drapel pe V. Filat, D. Chirtoacă, A. Tănase, C. Fusu, M. Godea, O. Cernei, V. Osipov ş.a.m.d. Ieşirea în scenă a acestei generaţii noi de politicieni i-a împins în afara politicii pe V. Tarlev, D. Diacov, D. Braghiş, V. Pavlicenco şi, bineînţeles, pe veteranul şi campionul infracţiunilor politice de la Chişinău, Iu. Roşca. Dispariţia acestora a simplificat scena politică şi a salubrizat-o în modul cel mai serios.
4. Majoritatea nu va ceda, nu va renunţa la vis
Electoratul care a votat aceste partide – PL, PLDM şi AMN – nu are dreptul să se considere învins. Se vede că aşa ne-a fost scris – să ieşim atât de greu, cu atâtea jertfe, din noaptea bolşevică adusă de Voronin. De aceea, şi pentru noi, lupta nu s-a terminat, ea continuă. Îmi dau seama că în spatele acestei concluzii stau oameni concreţi, destine şi drame. Nu exclud, poate, că unii au obosit să mai lupte şi vor depune armele. Alţii vor lua drumul străinătăţilor. E dreptul lor. Fiecare decide pentru sine ce face: se retrage, se vinde sau continuă lupta. Sunt însă convins că majoritatea nu va părăsi linia frontului. Cu atât mai mult că, repet, pe 5 aprilie nu noi am fost înfrânţi. Pentru că adevăratele înfrângeri sunt renunţările la vis, vorba poetului…Iar noi nu renunţăm la visul nostru de a fi liberi.
În loc de epilog: Nelinişti provocate de „votul de aur”
Majoritatea comunistă din viitorul parlament va avea de furcă cu o Opoziţie de cu totul altă calitate. La timpul lor, comuniştii au provocat alegeri anticipate cu 40 de mandate; actuala Opoziţie, cu 41 de mandate, va putea repeta cu uşurinţă performanţa comuniştilor. Pentru aceasta însă e nevoie ca această Opoziţie să nu calce pe grebla pe care a călcat Opoziţia din 2005. Mă refer la acel „vot de aur” care nu le ajunge comuniştilor pentru a alege preşedintele. Neliniştea adâncă a celor care au votat PL, PLDM şi AMN e provocată de acest vot. Dacă vor reuşi comuniştii să-l cumpere, precum a promis Dictatorul, aceasta va însemna o adevărată sinucidere nu numai a liderului şi partidului respectiv, dar şi a tuturor celor trei partide liberale. Ba mai mult, aceasta ar însemna dispariţia electoratului de dreapta din R. Moldova, care nu va mai supravieţui unei noi trădări…
Acum, într-adevăr, viitorul R. Moldova depinde de aceste trei partide.
