De Valeriu Saharneanu
La 5 aprilie s-a îmlinit exact un an de la alegerile generale parlamentare din 2009 care au pus începutul unei alte situaţii în Republica Moldova. A fost ziua de hotar între opt ani de guvernare a unei forţe brute, lacome, respingătoare şi o perspectivă virtuală mai bună. Partidul Comuniştilor de la guvernare s-a confruntat atunci pe terenul accidentat al democraţiei moldoveneşti cu nou încropita echipă a Opoziţiei Unite, formată din Partidul Alianţa Moldova Noastră, Partidul Liberal şi Partidul Liberal-Democrat. O confruntare, în fond, lipsită de reguli, dacă ne amintim de loviturile pe care guvernarea le aplica întregii grupării de opoziţie şi fiecărei componente în parte.
Specificul alegerilor din 5 aprilie 2009 a fost nu numai terenul grav accidentat al democraţiei moldoveneşti, ci faptul că arbitrajul acestei confruntări a fost lăsat completamente pe seama comuniştilor, a echipei gazdă, cum mar fi. Şi aceştia nu s-au ruşinat să folosească din plin toate metodele ca la scrutinul din 5 aprilie, opoziţia să fie trecută prin coridoarele morţii alcătuite din organele de forţă şi cele judecătoreşti pe de o parte şi instituţiile media propagandistice pe de alta. Să recurgă la trucuri şi numeroase fraude în ziua alegerile pentru a stoarce un rezultat cât mai favorabil şi, dacă se poate, cât mai mare, pentru a conduce mai departe Republica Moldova în voie şi pre cum le va fi pofta. Iar pofta era mare: Republica Moldova cu cele 3 milioane de locuitori câţi au mai rămas, s-a dovedit a fi o bună şi profitabilă afacere. 60 de mandate câştigate de comunişti în acea zi era un rezultat bun pe care urma să fie construit viitorul stat mafiot-comunist consolidat. Voronin era sigur că va putea cumpăra un vot care lipsea pentru a întregi construcţia statului său.
De aceea el nu s-a sinchisit să folosească nemulţumirile tinerilor din piaţă. Infiltrând oamenii săi printre protestatari, bătrânul miliţian ţintea să rezolve mai multe probleme politico-sociale şi economico-financiare ale statului din custodia sa şi a Familie: să intimideze sau să iradieze din viaţa publică opoziţia neascultătoare şi tineretul neastâmpărat, să culpabilizeze România în faţa Europei şi românismul urât de el, să îşi reconstruiască după plac noua reşedinţă din palatul Parlamentului, să asigure în plină criză finanţări grase pentru firmele Feciorului şi ale Clanului servitor. Cruzimea în formă deschisă de care au dat dovadă la 7 aprilie şi ulterior organele de forţă sunt dovada că Voronin era pe deplin încrezut în faptul inamovibilităţii lui. El se vedea în continuare stăpân şi acţiona în consecinţă, având şi sprijinul grăbit al delegaţiilor europene de monitorizare a alegerilor. Numai că ceea ce a urmat nu a mai făcut parte din scenariul lui. Votul de aur şi apoi alegerile repetate din 29 iulie au răsturnat situaţia. Pentru a prelua cârmele statului fosta Opoziţie Unită a trebuit să accepte trecerea de partea forţelor democratice a foştilor ştabi comunişti şi să formeze Alianţa pentru Integrare Europeană.
Desigur, ei sunt povara cea grea şi încetinesc ritmurile scimbărilor pe care ni le dorim. Dar altfel nu se putea. La un an de la primele alegeri parlamentare din anul trecut Clanul lui Voronin nu este încă distrus. El controlează în continuare fluxurile de capital, continuă se se mai afle în unele posturi-chee la nivel central şi mai ales,
la cel local. Alianţa se cutremură la impactul cu această forţă şi uneori riscă să se destrame. Calul Troian din interiorul ei iată-iată va lovi cu copita. Kalman Mizsei, Reprezentantul special al UE în Republica Moldova, prietenul Familiei şi a Clanului a obţinut prelungirea mandatului său până undeva în toamnă, probabil în eventualitatea unor alegeri anticipate. Este cunoscut rolul lui în promovarea intereselor speciale ale unor forţe mai puţin europene în Republica Moldova şi în sprijinirea directă a dictatorului comunist în timpul mandatului său de bază. Să înţelegem că această activitate a fost făcută în numele stabilităţii şi a prosperităţii bietului nostru popor?
Oricum, aşa cum este, înconjuraţi de mai multe pericole, suntem obligaţi să constatăm că la 5 aprilie 2010 ne-am prezentat cu totul alţii decât eram anul trecut, deşi trăim intens emoţiile trecututlui. Se pare că adevărul adevărat despre acele zile de cumpănă abia acum începe să se întrevadă. Chiar şi în forma în care se află, Alianţa trebuie să insiste să îl afle şi să îl spună societăţii. Inclusiv adevărul despre fraudele din 5 aprilie 2009, cele care au stârnit nemulţumirea şi care stau la începutul lanţului de evenimente dramatice ale anului trecut. Componentele de bază ale Alianţei nu trebuie să uite că în campanile de după 5 aprilie 2009 ele au promis cu tărie şi solemn câ vor afla şi vor spune adevărul. Pentru aceasta ele au primit la 29 iulie cecul în alb al încrederii electoratului. Le amintim că iată-iată se apropie termenul când acesta trebuie achitat.
Vezi: Sirul evenimentelor 7 aprilie 2009 (foto, video)
