În ultimele luni tensiunile dintre Serbia și Kosovo se întețesc la cele mai înalte cote din ultimele decenii. Pe 27 decembrie partea sârbă a declarat că își pune trupele armate în „cea mai înaltă stare de alertă”. La 23 de ani după război, pacea pe teritoriu este menținută de trupele KFOR ale NATO, iar Uniunea Europeană încearcă să medieze conflictul și îndeamnă liderii celor două state să găsească o soluție politică. Iată câteva lucruri care te vor ajuta să înțelegi situația mai bine:
1. Ce a cauzat tensiunile din vara 2022
În luna iulie 2022 focuri de armă și sirene s-au auzit în partea de Nord a Kosovo la granița cu Serbia, unde locuiește o minoritate sârbă compactă. Poliția din Kosovo a anunțat că a fost supusă focului în nordul țării. Etnicii sârbi au blocat drumuri și au provocat mai multe incidente ca reacție la decizia oficialilor din Kosovo de a relua, din 1 august, practica de a cere sârbilor kosovari să înlocuiască plăcile de înmatriculare emise în Serbia cu cele ale Republicii Kosovo. Belgradul are o solicitare similară pentru mașinile din Kosovo care merg în Serbia. De asemenea, Kosovo intenționează să împiedice minoritatea sa etnică sârbă să folosească doar cărțile de identitate sârbești la trecerea frontierei.
La 14 ani după ce Kosovo și-a declarat independența față de Serbia, aproximativ 50 de mii de sârbi care trăiesc în Nord folosesc numere de înmatriculare și documente emise de autoritățile sârbe, refuzând să recunoască instituțiile din capitala kosovară Priștina.
2. Șirul declarațiilor Belgrad – Pristina – Moscova
Tensiunile locale au fost însoțite de o serie de declarații ale politicienilor de la Belgrad ce amintesc de narațiunile propagandei ruse.
„Atmosfera este aproape de fierbere”, a afirmat președintele Serbiei Aleksandar Vucic, un apropiat al Moscovei. „Tot ce pot spune este că vom cere pace, dar nu va fi nicio capitulare și Serbia va câștiga. Dacă încearcă să-i persecute pe sârbi, să hărțuiască sârbii, să ucidă sârbi, Serbia va câștiga!”
„Mi se pare că Serbia va fi nevoită să înceapă denazificarea Balcanilor. Aș vrea să greșesc”, a scris pe pagina sa de Twitter Vladimir Djukanovic, un deputat din partidul de guvernământ al lui Vucic.
La rândul său, Guvernul kosovar a declarat că duminică au avut loc multe „acte agresive”, inclusiv blocarea drumurilor și focuri de armă în zonele nordice dominate de etnici sârbi și a sugerat că acestea au fost incitate de Serbia.
Prim-ministrul kosovar Albin Kurti a scris pe pagina sa de Facebook: „Vucic și (Petar) Petkovic sunt principalii responsabili pentru revolte”. Petkovic este oficialul de la Belgrad responsabil de Kosovo.
De asemenea, președinta Kosovo, Vjosa Osmani a scris pe Facebook că „eforturile lui Vucic de a destabiliza Kosovo” vor eșua.
La Moscova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zakharova, a dat vina pe tensiunea crescută din cauza a ceea ce ea a numit „reguli discriminatorii fără temei” care ar fi impuse de autoritățile din Kosovo.
În urma tensiunilor de duminică seară și a consultărilor cu ambasadorii UE și SUA, guvernul kosovar a spus că își va amâna planul cu o lună.
„Sperăm că vom colabora cu acest guvern și colegii din Uniunea Europeană pentru a ne asigura că aceste acorduri sunt mai bine înțelese, ceea ce ar duce la scăderea tensiunilor”, a declarat Ambasadorul SUA la Pristina, Jeffrey Hovenier.
Tensiunile dintre cele două țări sunt acum la cel mai ridicat nivel din ultimii ani, iar pacea fragilă a Kosovo este menținută de misiunea KFOR a NATO ce are 3.770 de militari pe teren.
3. Serbia, între UE și Rusia
Serbia și Kosovo s-au angajat într-un dialog intermediat de UE în 2013 pentru a încerca să rezolve problemele rămase, dar au fost înregistrate puţine progrese.
Tensiuni similare au avut loc și acum un an. Atunci, guvernul din Kosovo a desfășurat forțe speciale de poliție, iar Belgradul a pilotat avioane de vânătoare în apropierea graniței, pentru prima oară după războiul din 1998-1999.
Ministrul sârb al Apărării Nebojsa Stefanovici a vizitat atunci trupele plasate în alertă, fiind însoţit de către comandantul armatei sârbe, generalul Milan Mojsilovici, şi de către ambasadorul Rusiei la Belgrad, Aleksandr Boţan-Haraşenko.
Prezenţa ambasadorului rus nu este întâmplătoare, menționează adevărul.ro. „Interesată de contracararea extinderii NATO şi UE în Balcani, Rusia alege să facă din Serbia un cal troian al său în această regiune. O înarmează şi îi ţine partea în problema kosovară, delimitându-se astfel de majoritatea ţărilor occidentale”, nota publicația acum un an.
Pe de o parte, Serbia și-a declarat intenția de a adera la UE, iar în ultimii 15 ani a fost subvenționată cu aproape trei miliarde de euro din așa-numitul fond de preaderare la UE, iar pe de altă parte, folosind slavismul și ortodoxia drept pretexte pentru o relație apropiată cu Rusia lui Putin primește gaz rusesc la un preț foarte avantajos. Ultimul contract prevedea un preț de 270 dolari pentru mia de metri cubi, în timp ce piețele internaționale prețul gazului a ajuns până la 2500 de dolari.
4. Ce este Kosovo
Kosovo este un stat care și-a declarat independența în 2008. Chiar dacă SUA și majoritatea statelor membre UE au recunoscut declarația de independență a Kosovo, Serbia, Rusia și un număr semnificativ de state, inclusiv europene, nu au făcut-o. Prima sa formă în frontierele actuale datează din 1945, ca Regiunea Autonomă Kosovo și Metohia, în cadrul Iugoslaviei comuniste.
Kosovo este populat în proporție de 92% de albanezi, dar cu o comunitate sârbă compactă (circa 5% la nivel național) în partea sa de Nord.
Kosovo este cea mai mică țară din regiunea balcanică și are dimensiuni similare cu Jamaica sau Liban. Pristina (albaneză: Prishtinë; sârbă: Priština) este capitala și cel mai mare oraș.
Albaneza și sârba sunt limbile oficiale în Kosovo. Turca, bosniaca și romani sunt limbi de comunicare în unele regiuni.
5. Istoria conflictului
În martie 1981, albanezii kosovari au cerut statut de republică pentru regiunea lor în cadrul Iugoslaviei și au organizat o manifestație pentru a pune presiuni în acest sens, dar Belgradul a înăbușit-o.
La 2 iulie 1990, după numeroase eforturi ale liderului sârb Slobodan Miloșevici, majoritatea deputaților kosovari alungați din Parlament au publicat o „declarație constituțională” care proclamă Kosovo republică. În urma unui referendum din toamna anului 1991, tabăra pro-independență s-a impus în Kosovo. Atunci, liderul kosovar Ibrahim Rugova a organizat clandestin alegeri și s-a proclamat președinte.
În 1997, Armata de Eliberare a Kosovo, cunoscută drept UCK, a întreprins o campanie de gherilă împotriva Serbiei. Miloșevici a lansat o ofensivă de amploare împotriva Kosovo sub pretextul luptei cu terorismul. Peste un milion de persoane au fugit atunci din regiune.
După experiențele din Croația, Bosnia și Herțegovina și temându-se de extinderea conflictului în Macedonia de Nord, țările occidentale, cu SUA în frunte, au decis să intervină și să pună capăt acestor violențe, chiar dacă rezultatul nu avea să mulțumească pe nimeni. Pentru a-l constrânge pe Miloșevici să se retragă din Kosovo, NATO a recurs la o campanie de bombardamente în martie-iunie 1999. La 10 iunie 1999, Kosovo trece sub administrația ONU. A urmat o perioadă de incertitudine cu privire la statutul Kosovo.
Din 1999, Kosovo se află sub protecţia internaţională a KFOR, misiunea NATO de menținere a păcii din Kosovo.
Belgradul a continuat să considere Kosovo parte a teritoriului său, iar între timp, Iugoslavia și-a schimbat numele în Serbia și Muntenegru (2003), iar în 2006 s-a separat în cele două state independente. Între timp, sub supravegherea ONU, Kosovo a dezvoltat structurile unei țări independente, iar în februarie 2008 și-a declarat oficial independența față de Serbia. O misiune a UE însărcinată cu supravegherea activităților poliției, a instituțiilor judiciare și vamale a înlocuit în mare măsură prezența ONU mai târziu în acel an.
