În ce condiții lucrează și consultă medicii din satul Ohrincea, Criuleni

Încălzire de la o sobă defectă, fără apeduct şi condiţii elementare de igienă, cu veceu în curte, formal – în patru cabinete, dar de facto – în două, în care frigul pune stăpânire din luna octombrie până în aprilie. În aceste condiţii, echipa medicului de familie din Ohrincea, Criuleni – o doctoră pe jumătate de salariu, două asistente medicale şi o infirmieră – deserveşte populaţia din anul 1999, an în care s-a constituit medicina de familie, scrie Estcurier.md.

Oficiul doctorului Aliona Vîrlan, a fost amenajat în încăperile de serviciu ale fostei grădiniţe de copii. În 1999 grădiniţa nu mai activa. Oaza de medicină din acest sat este flancată de două blocuri care degradează ale grădiniţei „Guguţă”, o clădire care, poate dacă s-ar afla în capitală, ar fi fost la mare căutare şi putea deveni leagănul copilăriei a peste 100 de copii.

Puţinii copii de vârstă preşcolară din Ohrincea sunt transportaţi la grădiniţa din Criuleni, iar cei de şase ani sunt primiţi în grupa pregătitoare, găzduită de gimnaziul din sat. Oficiul nu este dotat nici cu apă curgătoare, nici nu este gazificat.  Geamurile mari şi vechi, pe timp de iarnă, soţii angajatelor (aici lucrează doar femei) le acoperă de sus până jos cu peliculă, pe dinafară, ca să fie o cât de mică termoizolare. În plus, satul nu duce lipsă nici de răufăcători, aşa că periodic cineva dintre consăteni este rugat să vină să mai cârpească uşa de la intrare, spartă de mai multe ori, sau să înlocuiască vreun ochi la geam…

Citiți continuarea pe Estcurier.md.

Din 2016 scriu despre drepturile femeilor, violența domestică și hărțuire sexuală. Apoi mă concentrez pe democrația locală, reforma administrației publice și pe cum oamenii din sate pot avea condiții mai bune de trai. Îmi pun întrebări despre ce ne doare pe noi, ce iubim și ce ne face mai puternici, iar răspunsurile le găsesc în istoriile umane care apar pe Moldova.org.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare