Poarta mare din lemn, larg deschisă, te ademenește să intri. Curtea spațioasă cu flori, verdeață și decorațiuni de lut îți amintește de bunici și de poveștile de viață pe care nu te mai plictiseai să le asculți.
Cum a început
La marginea satului Pașcani, aproape de lacul Manta, soții Lazăr au construit o pensiune care să te facă să te simți ca acasă. Lidia Lazăr este cea care ne întâmpină și ne povestește cum a pornit afacerea lor de familie, fără de care acum nu-și poate imagina viața.
Pensiunea „Casa Bunicului” ține locul unei foste tabere sovietice de lucru și de odihnă pentru copiii care, în perioada verii, munceau la colhozul din sat. Ulterior, tabără a servit drept spațiu pentru păstrarea tehnicii agricole, până nu s-a transformat într-o pensiune tot mai îndrăgită de oaspeți. „Locul acesta îmi făcea cu ochiul de fiecare dată când mergeam la părinți în Manta. Mă gândeam câte aș putea face aici, dar totul era doar un vis… până într-o zi”, își amintește Lidia, o femeie energică și cu vocea caldă.
| „Casa Bunicului” este o agro-pensiune din satul Pașcani, raionul Cahul, fondată în anul 2018 de către soții Dumitru și Lidia Lazăr. |
Așa cum a visat
Banii adunați nu-i permiteau să-și deschidă, pe cont propriu, afacerea. De aceea, o soluție bună au fost granturile naționale și internaționale. Din ziua în care a câștigat mai multe proiecte mici de dezvoltare, Lidia, împreună cu întreaga sa familie, a reușit să readucă la viață acest loc, transformându-l într-o pensiune care să poarte numele bunicului care deținea cea mai mare cotă valorică a acestui teren.
Lidia Lazăr recunoaște că acum a ajuns la etapa când nu mai pot da înapoi și trebuie să continue să muncească mult pentru a-și dezvolta afacerea. De aceea, fiecare membru din familie își are rolul său: nora este responsabilă de restaurant, Lidia de întâlnirea oaspeților, feciorul de procurarea lucrurilor necesare din oraș, iar soțul să repare tot ce se strică. „E multă muncă, dar când vezi mulțumirea oamenilor care-ți pășesc pragul pensiunii, simți cum prinzi aripi”, spune femeia.
Și după cinci ani de la deschiderea pensiunii, Lilia Lazăr recunoaște că în sfârșit își poate vedea visul cu ochii: curtea frumoasă și aproape mereu verde, poarta deschisă, oaspeții bucurându-se de mâncarea bună, copiii acasă, iar nepoții povestindu-i ce au mai învățat la școală.
