Un aspect care-i face confuzi pe oamenii din afara comunității LGBTQ+ este diferența dintre identitatea de gen și orientarea sexuală, care pot părea interconectate. Dacă cineva este transgender, mulți oameni presupun automat că trebuie să fie și gay.
De ce nu este așa și care e diferența dintre cele două, explicăm în acest material.
Definind termenii de bază
Orientarea sexuală este despre atracție (romantică, sexuală) și de cine ești capabil să te îndrăgostești. Atunci când cineva este atras de parteneri de sex opus, este heterosexual. Atunci când este atras de parteneri de același sex, este homosexual. Când o persoană este capabilă să se îndrăgostească de persoane de orice sex, este bisexuală.
Identitatea de gen este despre percepția de sine, despre cum te identifici pe tine însuți. Nu este același lucru cu sexul biologic, atribuit la naștere în baza organelor sexuale pe care le avem (bărbat sau femeie), ci despre cum ne percepem propria identitate. Te poți naște într-un corp de femeie și să te simți bărbat – și viceversa.
Pe lângă cele două sexe biologice pe care le cunoaștem cu toții, există și persoanele intersex, care sunt mai mult de 40 de variații. „Acestea sunt născute cu sexul biologic mixt: la nivel de cromozomi, hormoni sau, mai rar, aspecte anatomice”, precizează Leo Zbancă, coordonatorul Programului Dezvoltarea Organizațională în cadrul centrului GENDERDOC-M.
La unele persoane sexul atribuit la naștere corespunde cu felul în care se identifică, ei numindu-se persoane cisgender. Pentru alți oameni sexul atribuit nu corespunde cu felul în care ei se simt, identificându-se ca transgender. Iar persoanele non-binare nu aparțin acestei binarități și nu se identifică nici ca bărbat, nici ca femeie.
„Sentimentul acesta este unul primar, pe care noi nu-l putem schimba. Felul în care ne percepem pe noi înșine este un mix de sentimente și un aspect mai degrabă psihologic”, e de părere Leo Zbancă. Potrivit portalului Healthline, procentul de persoane transgen oscilează între 0,6 – 3% din populația totală și este relativ constant de-a lungul istoriei și dezvoltării civilizației umane.
De ce nu mai spunem „transsexual”?
Felul în care cineva se identifică pe sine nu are legătură cu sexualitatea sa: a iubi o femeie nu o face pe altă femeie mai „masculină”, așa cum a iubi un bărbat nu-l transformă pe alt bărbat într-o persoană mai feminină. „Identitatea de gen nu e despre sexualitate. De aceea termenul transsexual, care se folosea înainte, este unul jignitor, scos din uz pentru că atribuie un aspect sexual identității de sine într-un mod greșit”, precizează Leo Zbancă. Astfel, o persoană transgen nu este automat gay, lesbiană sau bisexuală pentru că identitatea sa de gen nu corespunde sexului biologic. O femeie transgen nu este automat atrasă de bărbați doar pentru că se identifică drept femeie. Ea poate avea orice orientare sexuală: poate iubi o femeie, un bărbat sau altă persoană transgen.
Tinerii transgen, predispuși spre suicid din cauza discriminării
Pentru multe persoane transgen faptul că felul în care se autodefinesc nu corespunde cu sexul biologic cauzează disforie de gen, o afecțiune emoțională care vine la pachet cu depresie, anxietate și chiar gânduri suicidare. Publicația Bibliotecii Naționale de Medicină a Statelor Unite estimează că 82% dintre persoanele transgen s-au gândit să se sinucidă și 40% au încercat s-o facă, gradul de suicid fiind mai ridicat în rândul tinerilor. Printre factorii care împing persoanele transgen către suicid se numără agresiunea, stigmatizarea și hărțuirea, atât din partea mediului, cât și interpersonală, auto-stigmatizarea internalizată și experiențele de discriminare din copilărie.
Anul trecut, opinia publică și comunitatea LGBTQ+ din Moldova a fost zguduită de vestea suicidului tinerei transgen Felis de 16 ani din Chișinău. Adolescenta a fost victima hărțuirii și înjosirilor repetate a semenilor săi din cauza identității de gen și suferea de depresie.
„Pentru persoanele transgen este extrem important să facă tranziția și să se simtă aliniate cu genul pe care-l simt”, atenționează expertul Genderdoc.
Ce este tranziția pentru persoanele transgen?
Dicționarele definesc tranziția de gen ca „procesul de schimbare a aspectelor de gen sau sexuale pentru a se conforma cu simțul intern al identității de gen”. Leo Zbancă punctează, însă, că tranziția se face în trei etape și nu întotdeauna presupune modificări fizice pentru persoana respectivă.
Prima etapă de tranziție este tranziția socială. În momentul în care am definit cine sunt, împărtășesc această descoperire cu lumea, cu familia, cu apropiații și încep să trăiesc conform genului meu. A doua etapă ar fi, în mod ideal, tranziția legală: îmi schimb prenumele și genul în acte. A treia etapă este tranziția medicală, care poate fi realizată, la rândul ei, în mai multe etape sau poate să nu fie realizată deloc.
În mod normal, o persoană transgen ar trebui să aibă posibilitatea de a face tranziția legală fără obligația de a face tranziția medicală sau expertiza psihiatrică ca să demonstreze statului că este transgen. În Moldova legea permite, în teorie, schimbarea genului în acte. „Dar este un proces anevoios, care poate dura ani întregi și în care se cer acte oficiale care confirmă schimbarea sexului biologic”, povestește Leo Zbancă. „Sunt persoane transgen care se simt foarte bine fără tranziție medicală, dacă social și în acte este recunoscută identitatea de gen pe care o au.”
Coordonatorul de la GENDERDOC-M povestește că, în prezent, se discută tot mai mult și se tinde spre prevenirea tranzițiilor medicale. „Deseori oamenii care se opun persoanelor transgen aduc ca argument că acestea «își mutilează» corpul. Tendința în prezent e opusă: de a vorbi mai mult despre tranziția sexuală ca persoanele să nu treacă prin asta. Cu 30 de ani în urmă, pentru a fi considerați persoane transgen, oamenii erau forțați spre operații pe care nu le doreau sau le doreau doar parțial. Dar pentru asta pot fi create alte posibilități”, e convins activistul.
De la stigmatizare la suport
Pentru Leo Zbancă un exemplu de țară care creează posibilități pentru persoanele transgen este Spania, care a adoptat în februarie 2023 legea prin care acestea pot face tranziția în baza autoidentificării.
Și în țări ca Finlanda, Franța, Grecia, Olanda, Irlanda, Spania, Malta, Portugalia markerul de gen poate fi schimbat în baza autodeterminării persoanei transgen. Nu este nevoie de dovada unei operații de schimbare a sexului sau de confirmarea disforiei de gen de către specialistul în sănătate mintală.
În timp ce unele țări oferă persoanelor transgen suportul și recunoașterea necesară, altele retrag puținele posibilități pe care le au. În eforturile de a continua discriminarea comunității LGBTQ+, în iulie 2023 Rusia a interzis procedurile de „schimbare de sex”, chirurgia și terapia hormonală, disponibile până atunci. Mai mult, în actele rusești va fi interzisă și schimbarea genului, chiar dacă tranziția a avut loc în străinătate.
În 13 țări de pe glob s-a mers atât de departe, încât au fost interzise prin lege persoanele transgender: Brunei, Gambia, Indonezia, Iordania, Kuweit, Liban, Malawi, Malaysia, Nigeria, Oman, Sudanul de Sud, Tonga și Emiratele Arabe Unite.
Un caz cu totul aparte este Iran, unul din foarte puținele state musulmane unde operațiile de tranziție sunt permise și chiar parțial acoperite de stat. Fiind surclasată de Thailanda, în Iran au loc anual circa 270 de operații de schimbare a sexului. În spatele acestei atitudini aparent „permisive” a statului se ascunde, de fapt, discriminarea persoanelor homosexuale, care pot fi pedepsite cu moartea. „Persoanele homosexuale sunt forțate de către guvern să facă aceste operații, crezându-se că se reduce numărul lor. Este o încălcare a drepturilor omului și o greșeală, pentru că orientarea sexuală și identitatea de gen sunt lucruri diferite”, explică Leo Zbancă.
Expertul spune că nicio procedură nu ar trebui să dăuneze persoanelor transgen, ci să le ajute. „Comunitatea nu își dorește «să împingă» copiii sau adolescenții spre operații. Noi nu «creăm» persoane transgen sau LGBT, ci le oferim suport ca ei să nu trăiască singuri cu durerea lor, ca să nu ajungem la cazuri tragice cum e cel al adolescentei Felis.”
Un alt mit este că tinerii transgen ar putea „să se răzgândească” și să regrete decizia. Statistica arată că peste 80% din persoanele transgen care detranziționează (proces prin care o persoană încetează sau inversează tranziția, n.red) o fac, de fapt, sub presiune socială. Leo Zbancă povestește că persoanele care decid să facă tranziția trec prin etape îndelungate de reflecție și acceptare de sine până ajung să se autodefinească așa cum simt cu adevărat. „De aceea «riscurile» că o să-și schimbe părerea sunt minime. Dar riscul ca să-și piardă viața sunt foarte reale”, conchide acesta.
