„Ca noua guvernare să reziste”. Igor Dodon propune moratoriu pe subiecte ideologice și geopolitice

PE SCURT

Președintele Igor Dodon a menționat că la 14 iunie a început o nouă etapă istorică pentru Moldova, precizând că „regimul a suferit o înfrîngere răsunătoare, însă nu a plecat definitiv”. Potrivit lui, vechea guvernarea dorește să se revanșeze cât mai curînd și va încerca să destabilizeze situația în toate domeniile economiei și sferei sociale. Igor Dodon a spus că „primește deja primele semnale în acest sens”.

În aceste condiții, șeful statului pledează pentru ca noua guvernare să anunțe, cel puțin pentru o perioadă de timp, un moratoriu pe subiecte ideologice și geopolitice care o dezbină.

PE LUNG

„Cel mai mare pericol și riscuri constă în disponibilitatea noastră de a merge la compromis. Pentru a face față tuturor problemelor și provocărilor din partea regimului care a plecat, este foarte important ca majoritatea parlamentară și guvernul să acționeze în comun și într-o echipă unită”, a scris Igor Dodon pe contul său de Facebook.

La momentul actual, potrivit lui, sarcina primordială este de a asigura schimbări cardinale în toate domeniile – justiției, economiei, sferei sociale. Cetățenii țării noastre trebuie să știe că aici, acasă, nu vor mai fi deschise dosare penale la apelul vreunui șef de partid sau al vreunui funcțional de rang înalt. Antreprenorii trebuie să fie siguri că nu vor mai fi dosare penale fabricate în scopul capturării afacerilor sau eliminării concurentului.

În context, oficialul a dat garanții reprezentanților tuturor partidelor prezente în parlamentul țării: că nu va admite turismul politic și trecerea deputaților dintr-o fracțiune în alta. Fiecare deputat trebuie să aparțină acelei fracțiuni pentru care au votat alegătorii și care i-au acordat mandatul de deputat. „Noi vom consfinți această normă în legislație”, a menționat Igor Dodon.

Totodată, șeful statului s-a adresat în mod special diasporei care locuiește în statele Uniunii Europene, în Federația Rusă și în alte țări ale lumii.

„Vă promit că niciun cetățean al Moldovei, în oricare țară sau oraș din lume s-ar afla – la Lisabona sau la Nijnevartovsk, la Haifa sau Istanbul – nu va fi uitat de țara noastră. Datoria noastră sfîntă este de a implica diaspora în soarta țării noastre, nu doar prin cuvinte, ci prin fapte”, a adăugat oficialul.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.