Nu există nenorocire mai mare, spunea scriitorul chinez Lao She, decât a nu cunoaşte hotarele propriilor tale patimi. Acum acestea vor fi ştiute. Se pare că marile cancelarii vestice au hotărât, în sfârşit, să anestezieze angoasele est-europene. Ele vor să încurajeze aşteptările fără să le împlinească. Să demarcheze hotarele patimilor după UE ale unor ţări din teritoriile ex-sovietice care, deocamdată, bat degeaba la porţile bogaţilor.
Ucrainei, Georgiei, Azerbaidjanului, Armeniei şi Moldovei li s-a găsit un loc de mângâiere a suferinţelor trecătoare. În lumea nevăzută, potrivit crezului catolic, un atare spaţiu se numeşte purgatoriu. În lumea văzută, acesta se vede că va purta numele de Parteneriat Estic.
Polonia şi Suedia, sprijinite, după toate probabilităţile de Bruxelles, propun, de fapt, crearea unei anexe răsăritene a Uniunii Europene. Planurile sunt mari. Noul proiect pentru Est, în spatele căruia se ascunde, pesemne, şi o nouă strategie de expansiune euroatlantică, pusă la punct de Franţa, Germania şi SUA, presupune acorduri privind zone de comerţ liber, schimburi culturale şi de studenţi, protecţia mediului, resursele energetice, dar şi scutiri de vize.
În afară de cei cinci vecini ai Uniunii Europene, Parteneriatul Estic va îngloba şi toate cele 27 de ţări membre ale UE. Se spune că acesta va fi echivalentul Uniunii Mediteraneene. Va avea şi un Coordonator Special, probabil, după modelul Pactului de Stabilitate. S-ar putea. Numai că motivaţia fondării Parteneriatului Estic este, totuşi, ceva mai complexă.
În primul rând, înfiinţarea dimensiunii răsăritene a Uniunii Europene dovedeşte că extinderea spre Est va continua. Atâta doar că sub rezerva unor substanţiale revizuiri de ordin tactic. Occidentul a aruncat zarurile şi este decis, probabil, să meargă înainte, spre frontierele Rusiei, dar fără a forţa lucrurile pentru a nu tulbura şi a nu provoca Moscova.
În al doilea rând, Parteneriatul Estic va substitui treptat vechile creaturi de genul GUAM. Occidentul s-a convins că republicile ex-sovietice nu se pot efectiv alia fără să se afle sub umbrela unei puternice structuri euroatlantice care le-ar asigura un temeinic şi legal suport politic, financiar şi logistic.
În al treilea rând, Parteneriatul Estic nu va fi o anticameră a Uniunii Europene, după cum se iluzionează poate unii. Unde mai pui că problema aderării la UE a unor ţări precum Armenia şi Azerbaidjan nu se pune sub nicio formă. Noua structură nu va alimenta speranţa într-un viitor european apropiat, ci va propune surogatul unui prezent european. Cu alte cuvinte, celor cinci vecini li se vor crea condiţii să se simtă în UE aproape ca acasă. Dar nu vor fi lăsaţi să uite că această casă nu este a lor. Li se va da senzaţia că trăiesc în mijlocul unei familii europene fără să facă parte din aceasta.
În al patrulea rând, Parteneriatul Estic va trebui, pe de o parte, să menajeze aspiraţiile europene încă nerealizate ale Ucrainei, Georgiei şi Moldovei, iar pe de alta, să atragă definitiv Armenia şi Azerbaidjan în zona de interes strategic euroatlantic. Astfel, va fi conturată şi legitimată sfera de influenţă occidentală în spaţiul CSI fără ca cele cinci ţări să intre în Uniunea Europeană.
Şi în fine, Parteneriatul Estic, în cazul în care reuşeşte să se impună, va deveni groparul CSI. Nu contează că acesta din urmă e deja un cadavru politic. Există morţi care trebuie încă ucişi.
Nu-i exclus, desigur, ca iniţiativă suedezo-poloneză să se dovedească în cele din urmă un balon de săpun. Şi nu pentru că n-ar fi bine gândită. Dimpotrivă. Conceptul pare promiţător. Numai că socoteala de acasă, precum se ştie, nu întotdeauna se potriveşte cu cea din târg. Şi pe urmă, cu bunele intenţii e pavat drumul în infern, chit că, în mod normal, după păcatele ispăşite în purgatoriu uşile ar trebui să se deschidă spre paradis. Pentru că, până la urmă, totul depinde de omul care suferă. Anume lui îi este dat, încă de la Adam încoace, să aleagă între bine şi rău, nu-i aşa? (Petru Bogatu). //www.ziar.jurnal.md
