De Valentina Ursu
„La noi dacă nu era iazuri, noi n-aveam să avem greutăţile astea. Noi am mai avut ape, dar aşa nu.”
Apele au nenorocit viaţa câtorva oameni, asta spun familiile de sinistraţi din Corjeuţi, Briceni. Oamenii de aici mulţumesc cerului, că i-a lăsat în viaţă. Dar sunt foarte disperaţi pentru că nu ştiu ce se va alege de ei. Familia Tatianei şi a lui Dumitru Perţu se înneacă în suferinţă.
Tatiana Perţu: „Noi cei mai inundaţi aici am fost. Beciul e plin-plin-plin cu apă.”
Dumitru Perţu: „30 de femei au scos două zile. Au scos din casă.”
Europa Liberă: Apa?
Dumitru Perţu: „Mâlul. Iaca aşaia!
Tatiana Perţu: „Iaca apă mare a fost. Iată, se cunoaşte până unde a fost. În casă tot o badjocurit. Haideţi după casă şi Dumneavostră şi o să vedeţi singuri.”
Europa Liberă: Haideţi să mergem, să vedem.
Voce: „Să nu fi scos vaca, porcii, tot era să ne înnece. Da. Aşa am scos în deal, încolo.”
Europa Liberă: Credeţi, că de vină sunt gospodarii, care au construit iazurile?
– „Cu iazurile, cu iazurile, mamocica.”
Tatiana Perţu: „Când s-au rupt, vreo şase iazuri asupra noastră! Cât o băltăguţă? Ei o cumpără, că o funcţionează ca să aibă peşte. Da tu, că te-ai prăpădi, ori nu, ei nu au nevoie.”
Dumitru Perţu: „La noi dacă nu era iazuri, noi n-aveam să avem greutăţile astea. Noi am mai avut ape, dar aşa nu.”
Europa Liberă: Nu aţi încercat să-l găsiţi pe stăpânul iazului? Să vorbiţi cu el?
Dumitru Perţu: „Cu dânsul? Brânză de iepure, aista cu iazu. Care se gândeşte, acela face iaz.”
Europa Liberă: Acuma pagubele Dumneavoastră poate ar trebui să le compenseze el.
Tatiana Perţu: „El, dar de ce să piardă statul?”
Europa Liberă: Da nu v-aţi adresat la ei?
Tatiana Perţu: „Da cum să te adresezi? Ce? Ei se uită acum la noi? Gata, i-a dat voie, el a arendat-o, a cumpărat. Gata, e a lui. Şi, ian încearcă să zici ceva. Ce să zici?”
Europa Liberă: V-a promis cineva aujutor?
Tatiana Perţu: „Parcă aşa Lupu a spus că astea două case trebuie să ne scoată de aici. Asta şi vecina asta.”
Europa Liberă: Cine a spus?
Tatiana Perţu: „Lupu.”
Europa Liberă: Marian Lupu?
Tatiana Perţu: „Marian Lupu. El a spus. Zice: aceste două case ar trebui scoase. Dar noi oameni bătrâni, unde să ieşi? Unde să te duci?”
Dumitru Perţu: „Ne-a dat câte cinci mii – mie şi cinci mii la nevasta asta de aici.”
Europa Liberă: Buna ziua. Mergem împreună. Cum vă zice?
Voce: „Raia. Cojocari. Cea mai mare apă a fost la mine. Toată casa a fost în apă şi saraiul tot. Toată casa se risipeşte la mine. Şi am rămas aici.”
Europa Liberă: Şi sunteţi singurică?
Raia Cojocari: „Singurică, da. Să vă arăt în casă, că la mine se demolează casa. Iaca uitaţi-vă, saraiul cât a fost aici. Beciul, iaca aşa de nant a mers apa aici. A fost tot drumul ista. Dincoace a venit. La ora două noaptea, când a venit o apă! Şi uitaţi-vă, la mine se risipeşte. De la apa asta, se risipeşte. Uitaţi-vă, iaca şede mîlul. Iaca, vedeţi mîlul? Se vede cum a mers apa. Iaca, uitaţi-vă. Eu încă nici nu l-am spălat. Că nu mai am puteri. Unde să dorm noaptea? Aşa de tare e straşnic şi eu rămân pe drumuri. Am plâns, cât am plâns. Ian, uitaţi-vă aproape tot. Eu n-am unde dormi. Două săptămâni am dormit pe la vecini, pe la neamuri. Primarul a fost şi a spus, că îmi face ceva şi n-a făcut. Nu mai vine nimeni să se arate. Să ieşim, să nu se risipească peste noi. Că nu vreau să plâng. Da mă tem că am să rămân pe iarnă pe drumuri.”
Europa Liberă: Dar primarul v-a promis ceva?
Raia Cojocari: „Primarul a fost şi a spus că-mi face. Şi aşa şi s-a oprit. Şi văd că nu mai vine nimeni. Păsările toate mi le-a înnecat.”
Europa Liberă: Ce-aţi avut?
Raia Cojocari: „Am avut 40 de pui mari, de vreo trei luni. Şi s-au înnecat. În sarai i-am dat şi apoi a intrat apa şi i-a înnecat. Beciul aşa e plin şi stau nişte broscoi aşa într-însul. Iaca mergeţi afară, mergem pe unde am intrat, pe aici nu se poate. Aici a fost, toată lumea s-a adunat din sat aici, la casa mea.”
Europa Liberă: Dar s-au adunat cu văzutul sau totuşi…
Raia Cojocari: „Au venit oamenii, care cu grădinele inundate, care tot cu greutăţi.”
Europa Liberă: Nu, dar totuşi, vreau să vă întreb – întind o mînă de ajutor sătenii?”
Raia Cojocari: „Mie îmi pare că la noi aici, la Corjeuţi, banul e mai mult pentru bogăţie, decât pentru omenie.”
– „Aşa e timpul. O îmbogăţit, o trecut hotarele, o făcut bani şi el dacă e bogat, nu are nevoie nici de mamă, nici de tată. El cumpără tot.”
Raia Cojocaru: „Omul, care pică la greutate, şede şi plânge şi se uită în sus. Toată scăparea e de la Dumnezeu. Eu mă las la puterea lui Dumnezeu.”
– „Aţi văzut? Ia-ia-ia!”
Raia Cojocari: „Broaşte. Şi-s de acelea verzi, nişte broscoi, aşa noaptea miorcăiesc. Toată noaptea parcă-i simfonie împrejurul meu. Aici aşa mă tem.”
Europa Liberă: Totuşi, nu sunteţi singurică.
Raia Cojocari: „Îs cu broaştele. Doamne, şi am să râd după toate. Mă iertaţi, dar de-amu m-am săturat de plâns.”
