La o primă vedere, pas de mai înţelege ceva! Antenele lui Dan Voiculescu apără onoarea monarhiei şi se întreabă pe bandă: „Cine a trădat? Regele Mihai sau Băsescu?”. Andreea Pora şi Grigore Cartianu îl mustră aspru pe preşedinte. Doar la OTV, cu litere de-o şchioapă, ţinta e dublă: „Atac dur la Dan Diaconescu şi la Regele Mihai!” (deh, soarta marilor personalităţi istorice).
Marius Oprea lansează ipoteza de lucru conform căreia preşedintele „era beat mangă”, atunci când a făcut declaraţiile pe B1 TV. „Probabil că a stat la un şpriţ cu Ion Cristoiu, înainte de emisiune”, continuă istoricul expert în Securitate şi istorie recentă. Păi, la experienţa sa, se face mangă preşedintele dintr-un şpriţ?
Pe alte posturi sunt citate declaraţiile lui Tismăneanu: „între logica academică şi cea politică există diferenţe”, „în discuţia publică pe acest subiect s-au înregistrat numeroase derapaje, preşedintelui Traian Băsescu fiindu-i atribuite fraze şi atitudini care nu îi aparţin”. Şi, de altfel, el, Tismăneanu, nu are obligaţia de a comenta opiniile personale ale preşedintelui.
Chireac pare năucit că nu găseşte interesul politic care l-a determinat pe Băsescu să comită asemenea gafă (toată lumea e de acord: mare gafă!). Se lansează varianta că preşedintele nu a urmărit ceva şi ceea ce a spus „e din ficat” (să amintim ce a spus: „Tot continuăm să considerăm că abdicarea Regelui a fost un mare act patriotic. Nu. A fost un act de trădare a interesului naţional al României. Un act de trădare din partea regelui. Ăsta e punctul meu de vedere” şi “Mareşalul Antonescu este vinovat în istorie pentru pogromul împotriva evreilor, pentru deportarea lor în Transnistria. Uităm că România avea atunci un şef de stat. Antonescu era prim-ministru. Unuia îi dăm averile, pe altul îl facem criminal de război. De ce? Doar pentru că unul a fost slugă la ruşi?”). Apare însă imediat informaţia că DNA verifică retrocedarea castelului Peleş. „Nu e din ficat”. Ciorbea, recent ales în fruntea PNŢCD-ului, ne face un scurt istoric al acestui partid (Aurelian Pavelescu mai lipseşte).
Adrian Ursu e curios dacă o să sară Pleşu în apărarea regelui, căci tocmai citise editorialul acestuia din „Adevărul” de ieri, despre Doina Cornea, având ca încheiere: „Şi tocmai pentru ceea ce a făcut, aş fi mai puţin atent la ce spune…”. Dacă ar fi parcurs şi textul domnului Pleşu din Dilema Veche de astăzi, intitulat „Indicaţii preţioase”, poate că s-ar fi abţinut. „Dar dacă ceva mă cam enervează sunt postările în care mi se dau, cum se spunea pe vremuri, „indicaţii preţioase”. De ce scriu despre aia şi nu despre aia (…)” etc.
Printre cei care au găsit explicaţia resentimentelor preşedintelui faţă de regele Mihai (regele nu l-a invitat la o recepţie la care l-a chemat, în schimb, pe Ion Iliescu) este şi Florin Iaru: „Eu sunt scriitor. Pe mine, dacă mă jigneşte cineva, îl ţin minte. Îl ţin minte şi, dacă am ocazia, i-o trag”. Poetul are şi un moment de „clarviziune”: „Vom avea doi duşmani: ungurii şi regele”.
Crin Antonescu e mai lacrimogen ca oricând. „Majestate, vă scriu în numele tuturor românilor, republicani sau monarhişti, care-şi iubesc ţara şi îşi respectă istoria. Aţi fost jignit încă o dată şi am fost cu toţii jigniţi încă o dată de către un apatrid moral, care se află astăzi, vremelnic şi din ce în ce mai abuziv, în fruntea statului român. În numele tuturor compatrioţilor mei care Vă respectă ca pe un simbol al istoriei noastre, Vă cer eu iertare pentru această agresiune stupidă şi ticăloasă” (Robert Turcescu ne-a citit din scrisoarea liderului liberal şi pe urmă ne-a recomandat „o carte extraordinară” a lui Dinu Săraru: „Ultimul bal la Şarpele Roşu”).
Nu-mi plac cei care trimit scrisori în numele meu, iar Crin Antonescu o mai face şi în ziua în care aliatul său şi al PNL, Dan Voiculescu, a fost confirmat drept colaborator al Securităţii de către magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Lansează şi fumigene: Traian Băsescu se duce la Budapesta să negocieze regionalizarea României. „Dacă nu reacţionăm, ne vând ţara bucată cu bucată”. Cosmin Guşă, aliat de ocazie cu preşedintele, căci e „anti-Mihai” şi „anti-regalist”, ţine sus nivelul dezbaterii: în ultimii ani, Crin Antonescu „a mai studiat o laie”.
În atmosfera încinsă, cu emoţii răscolite şi raţiuni indignate, chiar înainte de pauza publicitară, Cătălin Striblea ne citeşte o părere, fără să ne spună şi a cui este, aceea că semnalul pe care l-a dat preşedintele Băsescu poate fi considerat ca fiind educativ, nu istoric, şi că un om politic are şi posibilitatea să aleagă moartea, decât să facă un astfel de compromis, un gest precum abdicarea. După publicitate, aflăm că este opinia lui Ion Cristoiu. Emil Hurezeanu precizează că acesta este un punct de vedere specific majorităţii antonescienilor şi legionarilor şi aminteşte o teorie prezentă în Germania profundă, conform căreia românii nu inspiră încredere pentru că au trădat prea des. Pomeneşte şi despre sacrificiul polonezilor, măturaţi şi de nemţi şi de ruşi, fără ca jertfa lor să împiedice instaurarea comunismului. Pentru rege, viaţa era importantă, fie şi ca factor de rezistenţă, în exil, spune Hurezeanu.
Îmi amintesc că Ion Cristoiu descria, într-un interviu pe care l-am citit în urmă cu vreo trei ani, o scenă petrecută la o întâlnire a preşedintelui cu jurnaliştii (Cristoiu îl critica pe atunci seară de seară pe Antene şi nu numai). Băsescu îi saluta pe fiecare şi schimba câteva cuvinte, iar când a ajuns în dreptul lui Cristoiu, preşedintele i-a spus: „Mă scuzaţi că dau mâna cu dumneavoastră”.
N-am uitat nici scena despărţirii, descrisă de Claudiu Săftoiu, prin 2007, în Jurnalul Naţional, din care am reţinut caracterizarea pe care i-o făcea lui Băsescu: „cel mai puternic bărbat pe care l-am întâlnit în viaţa mea de 38 de ani”. „Povestea demisiei, varianta Săftoiu”, o găsiţi aici, mai către final, într-un text cu mici greşeli, probabil, şi sigur fără diacritice.
În ziarele de dimineaţa, şi în zilele următoare, va curge multă cerneală despre acest subiect. Jurnaliştii vor căuta noi formule care să descrie ce s-a întâmplat: „cap în gură”, „atac la rupere”, iar mulţi dintre susţinătorii preşedintelui îl vor părăsi, dezamăgiţi. Vor pleca şi cei apropiaţi de anumite principii pe care acesta le promova şi care au rămas lângă el ştiind, după „găozari” şi „ţigancă împuţită”, că nu au de aşteptat vreo gingăşie de mimosa pudica.
În urmă cu două săptămâni, dacă nu greşesc, “Dilema Veche” avea pe copertă cuvintele spuse de Groza regelui Mihai, după ce i-a prezentat actul de abdicare: „Majestate, ţara a fost învăţată să vă iubească. De-acum o să o învăţăm să ne iubească pe noi”.
Poate că Băsescu vrea să refacă sentimentele, pierdute de majoritate, pentru monarhie, căci nu ştiu care alt gest, şi din partea cui, ar fi putut aduce un mai mare câştig de imagine Casei Regale. Nici Iliescu, atunci când nu-i permitea Regelui Mihai să intre în ţară, nici Emil Constantinescu, atunci când îl invita, nici Adrian Năstase, pentru care vizita regelui în România era, în februarie 1997, „o modalitate de a deturna atenţia oamenilor de la problemele guvernării”, nu au reuşit să strângă în jurul monarhiei atâta simpatie ca în seara asta când sânzienele se pregătesc să iasă pe străzi.
Pentru Traian Băsescu, ar fi bine să aibă un plan. Dacă doar a căzut în capcană, chiar de va găsi o ieşire, va fi mult mai singur.
Traian Băsescu: Regele Mihai a fost slugă la ruşi. Și răspunsul Regelui Mihai la acuze
De Cornel Mihai Ungureanu
