Poate că Băsescu vrea să refacă sentimentele, pierdute de majoritate, pentru monarhie, căci nu ştiu care alt gest, şi din partea cui, ar fi putut aduce un mai mare câştig de imagine Casei Regale. Nici Iliescu, atunci când nu-i permitea Regelui Mihai să intre în ţară, nici Emil Constantinescu, atunci când îl invita, nici Adrian Năstase, pentru care vizita regelui în România era, în februarie 1997, „o modalitate de a deturna atenţia oamenilor de la problemele guvernării”, nu au reuşit să strângă în jurul monarhiei atâta simpatie ca în seara asta când sânzienele se pregătesc să iasă pe străzi.

Gaz pe foc, comuniştii profitând de haosul provocat zilele acestea în Alianţă, iată-i organizând o conferinţă de presă. Reprezentantul acestora, Mark Tkaciuk, deputat comunist în Parlamentul RM a declarat că actuala guvernare pregăteşte un atac împotriva Partidului Comunist, care cică s-ar organiza cu ajutorul Procuraturii Generale şi a Serviciului de Informare şi Securitate, despre aceasta, l-ar fi anunţat în detalii un membru al organizaţiei „Noua Dreaptă”.