Analistii politici nu-l cred pe Mironov

Aflat într-o vizită oficială la Chişinău, preşedintele Consiliului Federaţiei al Adunării Federale a Rusiei, Serghei Mironov, a declarat luni, 19 mai 2008, în cadrul unei întâlniri cu presa, că în pofida tuturor eforturilor unor ţări sau ale comunităţii internaţionale în ansamblu, rezolvarea conflictului transnistrean se află aici, pe teritoriul R. Moldova, şi aici ambele părţi implicate în conflict trebuie să conlucreze pentru soluţionarea lui. În acest sens, Mironov a apreciat pozitiv iniţiativa preşedintelui Vladimir Voronin de reluare a dialogului direct cu oficialii de la Tiraspol. Pentru că, susţine spicherul rus, doar prin dialog direct poate fi găsită soluţia definitivă pentru rezolvarea conflictului.

La întrebarea jurnaliştilor dacă ar fi posibilă rezolvarea conflictului nistrean până la sfârşitul anului curent, Mironov a declarat că nu îi place să facă prognoze pentru date fixe în rezolvarea unor probleme care există de zeci de ani. „Noi suntem interesaţi de soluţionarea viabilă a conflictului, şi nu de o soluţionare în anumite termene”, a spus Mironov.
În opinia lui, îndată ce va fi rezolvată problema statutului regiunii transnistrene, va dispărea problema trupelor militare ruseşti de pe teritoriul din stânga Nistrului, pentru că, afirmă el, „în linii generale, noi apreciem drept pozitiv faptul că R. Moldova vrea să-şi confirme statutul de neutralitate”.

Menţionăm că Serghei Mironov a sosit duminică la Chişinău, în cadrul unei vizite oficiale. Pe parcursul zilei de luni, oficialul rus a avut întrevederi cu preşedintele Vladimir Voronin, cu spicherul Marian Lupu şi cu premierul Zinaida Greceanâi. Programul vizitei a inclus, de asemenea, întrevederi cu oameni de afaceri din R. Moldova, precum şi depunere de flori la Complexul Memorial „Eternitate” şi vizitarea Universităţii Slavone din Moldova. Marţi, Serghei Mironov se va deplasa în UTA Găgăuz-Yeri pentru a se întâlni cu oficialii de acolo, după care se va întoarce la Moscova.

JURNAL a solicitat opinia câtorva analişti politici pe marginea declaraţiei făcute de Serghei Moronov.

Oazu Nantoi, analist politic: „Aceleaşi formulări, dar cu sensuri opuse”
„Cu mai mulţi ani în urmă, am declarat acelaşi lucru, numai că eu aveam în vedere că conflictul transnistrean va fi soluţionat atunci când cetăţenii R. Moldova vor fi în stare să aleagă o guvernare competentă, cu voinţă politică şi care va fi capabilă să reîntregească ţara. Pe când dl Mironov probabil a avut în vedere că dacă Chişinăul va face suficiente cedări în raport cu Kremlinul, acesta ne va oferi în schimb un spectacol intitulat „Unificarea R. Moldova”, ale cărui elemente-cheie vor fi luate din Memorandumul Kozak şi controlul din partea Kremlinului asupra acestui pseudostat va exista în continuare. Am avut cu Mironov aceleaşi formulări, doar cu sensuri diametral opuse”.

Igor Munteanu, analist politic: „Toate planurile de încălzire a relaţiilor cu Rusia au eşuat”
„Asta este poziţia strategică dintotdeauna a Moscovei, care a văzut soluţionarea conflictului transnistrean pe baza recunoaşterii parităţii părţilor implicate în conflict. În aceste codiţii, putem spune că toate planurile de încălzire a relaţiilor cu Rusia au eşuat, pentru că am ajuns de unde am pornit, exact de la aceeaşi urgenţă de a evita această paritate a părţilor. Este vorba despre un regim separatist care şi-a cucerit controlul asupra teritoriului prin forţa armelor, prin declanşarea ostilităţilor şi a războiului din 1992, pe de o parte, şi pe de altă parte, organele constituţionale (din R. Moldova – n.r.). Dacă le pui pe un talger, înseamnă că recunoşti dreptul celui mai puternic, înseamnă că dai cu piciorul în toate convenţiile internaţionale. Soliile ruşilor nu fac decât să consolideze această poziţie fermă a Kremlinului de a vedea R. Moldova reîntregită doar într-un stat în care Transnistria va avea instrumentul de blocare a deciziilor strategice şi asta se referă şi la politica externă, şi la tipul de stat, şi la conţinutul Constituţiei, şi la altele”.

Andrei Popov, analist politic: „E nevoie să avem şi cheile externe”
„Dacă reglementarea conflictului ar fi depins doar de Chişinău şi Tiraspol, cum susţine dl Mironov, cred că până acum am fi ajuns deja la o soluţie viabilă, chiar şi în pofida incapacităţii noastre de a crea pe malul drept al Nistrului condiţii de trai substanţial mai bune decât în regiunea transnistreană. Cred, însă, că rolul factorilor externi este într-atât de important, încât chiar dacă, prin minune, Chişinăul şi Tiraspolul s-ar fi putut înţelege asupra unei formule de compromis, aceasta nu ar fi condus automat la reglementarea conflictului în cazul în care unul din actorii externi importanţi, să zicem Federaţia Rusă, nu ar fi fost de acord cu o asemenea soluţie. E nevoie, deci, să avem şi cheile externe. Însă, pentru a ajunge la ele, trebuie mai întâi să facem tot ce depinde de noi şi să construim premisele interne pentru reintegrarea ţării. Or, acest lucru nu se poate face peste noapte” (Mariana Raţă). // Jurnal de Chisinau

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.