Duminică, 24 iulie, ora 5 dimineața, sirena antiaeriana a răsunat la intersecția străzilor Kiev și Moscova din Chișinău, iar șase puști ținteau statuia Patria Mamă din Kyiv, Monumentul Independenței din Maidan Nezalejnosti, Catedrala Sf. Sofia…
La cinci luni de la începerea războiul Rusiei împotriva Ucrainei, artista Valeria Barbas a protestat împotriva invaziei ruse în pasajul de la intersecția străzii Kiev cu bulevardul Moscova. Instalația-protest InterZaction a trezit reacții controversate în rândul trecătorilor și pe rețelele de socializare și a dus chiar și la apariția unui fals în presă. Am discutat cu Valeria ca să înțeleg care i-au fost intențiile, cum a fost această experiență pentru ea și ce impact crede că a avut asupra cetățenilor din Chișinău.
Șase mulaje de puști în dimensiune reală au fost fixate pe fotografiile cu monumente din capitala rusă ațintite spre cele de vizavi cu clădiri și monumente din Kyiv. Pe fundal se auzeau sirenele ce au răsunat în capitală și în alte orașe ucrainene la 5 dimineața, pe 24 februarie.
Încă de la începutul războiului Valeria a lucrat ca voluntară în diverse centre pentru refugiați, unde organiza ateliere de creație pentru copii. Acolo a auzit sute de istorii de groază despre cum aceștia stăteau speriați în subsoluri. Seara, când se întorcea acasă, trecea prin acest pasaj, renovat un an înainte de începerea războiului și decorat cu imagini frumoase din capitalele țărilor aflate în război.
„Acum Ucraina nu mai arată atât de splendid și monumentele sunt distruse și realitatea din Ucraina este alta. Este o iluzie a păcii, o distorsionare a realității”, spune artista. Valeria observă în jurul său că oamenii trăiesc cu iluzia că războiul nu are loc și preferă să treacă împăcați și să nu vorbească despre ce se întâmplă. „În primele săptămâni era foarte dureros. Am întâmpinat familii de refugiați care îngenuncheau și se rugau, și chemau presa ca să vocifereze că există un război”, povestește Valeria.
Imersiune senzorială
Artista s-a documentat timp de trei luni pentru a afla care sunt cele mai utilizate arme în războiul din Ucraina de către armata rusă, dar și pentru a găsi sunetele din timpul bombardamentelor. Mulajele celor șase arme au fost realizate din polipropilen, vopsite și lucrate ca să aibă o factură de parcă au trecut prin război. În coloana sonoră ce a putut fi auzită duminică dimineață în pasajul subteran, Valeria a mai inclus melodii din folclorul ucrainean și sunete din metro și altele care s-au auzit în timpul bombardamentelor lansate de pe mare, din aer sau cele terestre. În acest fel, Valeria și-a propus să reconstituie atmosfera din prima zi de război, dar și din zilele care au urmat. Și-a dorit ca oamenii să simtă pe pielea lor cum e să fii ținta unor arme și să auzi sirene și bombardamente. Scopul ei a fost să-i determine să se solidarizeze cu apelul antirăzboi.
Valeria crede că în Moldova, aflată și ea la intersecția dintre Est și Vest, mulți cetățeni se simt niște ținte și trăiesc în frică. „Avem arme chiar la noi în țară, avem această armată (n. red. din Transnistria) și sunt convinsă că mulți dintre cetățenii de aici se simt drept țintă de zeci de ani aici în Moldova.”
Valeria Barbas nu este la primul protest. În ultimile luni a protestat la Ambasada Rusiei împotriva războiului, iar în trecut a organizat și alte acțiuni de protest:
- „Am luat apă în gură”, 2021-2022, protest ce atrăgea atenția asupra tăcerii privind încălcarea drepturilor omului, a femeilor;
- „Gugutaopeningday”, 2018, acțiuni de protest sonore împotriva demolării cafenelei „Guguță”;
- „Claximpfonie”, 2013, protest împotriva parcărilor ilegale.
Valeria este doctor în studiul artelor, iar ca artistă experimentează cu diverse mijloace, video, foto, sunet, instalații, compune muzică.
Singură în fața urii
Oamenii au reacționat foarte diferit. Timp de 6-7 ore, cât a durat acțiunea de protest autorizată de Primăria Chișinău, au fost și dintre cei care s-au arătat deranjați, alții care susțineau protestul și au intrat în dispute cu cei care nu erau de acord. Valeria crede că au fost și dintre cei care nici nu au înțeles ce se întâmplă, dar și trecători indiferenți.
„A fost oribil. În timp ce-mi strigau insulte de tipul «nenormală», «narcomană», «plătită de americani, de Maia Sandu», «sorovskaia podstilka», «Ucraina a meritat», «Go home!». Eu mă gândeam că este un fleac, pe lângă cât de oribil a fost pentru femeile care și-au pierdut copiii, au fost violate și omorâte. O vedeam pe acea mamă cu care m-am împrietenit la centrul de la Moldexpo, care-mi mulțumea pentru că desenez cu fiul ei traumatizat, cu insomnii, pentru că a stat zile în subsol, se pișa pe el și striga «Mama eu nu vreau să mor!», pe care i-am observat cu ticuri nervoase post-traumatice. Nu este despre mine, despre felul în care eu mă simt, este pentru o cauză mai mare, pentru ca oamenii să conștientizeze crimele războiului și să pledeze pentru oprirea agresiunii și violenței”, spune Valeria.
Cel puțin trei plângeri au fost scrise, din câte cunoaște Valeria, iar cineva a chemat poliția, invocând că este o acțiune neautorizată. Venind la fața locului, polițiștii au putut doar să constate că acțiunea este legală și pașnică. În aceeași zi, unii internauți au scris că pasajul a fost vandalizat și că autorii au fost amendați de poliție. Acest fals a fost preluat și de un site de știri care a fost citat și de postul public de televiziune. (Știrea falsă e la minutul 7.30 )
„Au fost vehiculate diverse idei precum că acțiunea este o vandalizare sau o încălcare a ceva, că prezența armelor (n. red. a mulajelor din pasaj) deranjează și trebuie interzise. E interesant că sunt de acord cu aceasta, doar că nu cu referire la acțiune, ci la război. Dacă oamenii au simțit acest lucru, aceasta ar însemna că acțiunea a avut un impact. M-aș bucura ca acești oameni să dezvolte șirul logic cu aceeași ardoare și să pledeze împotriva războiului”, spune artista.
Ea este convinsă că, de fapt, toți oamenii, indiferent de ce spun, dezaprobă războiul, dar propaganda le oferă instrumente pentru negare. „Cred că cei care au scris plângeri, în interior, de fapt, nu sunt de acord cu războiul și înțeleg că aceasta este o crimă. Cred că, de fapt, oamenii în adâncul lor, ca ființe umane, au simțit și înțeleg ce înseamnă crima și violența, dar anumite viziuni, inclusiv impuse de propaganda ideologică, bruiază conștiința și îi împiedică să recunoască realitatea…”
Valeria spune că s-a simțit singură și vulnerabilă în timpul acțiunii, dar își asumă pe deplin acest protest, pentru că este importantă cauza.
„M-am simțit singură pe un teren de luptă, trădată de prieteni, pseudoprieteni și alți solidari, activiști etc. care nu au venit. Alții s-au temut. De facto am fost singură înfruntând un val de hate și insulte. N-am chemat poliția care să mă apere, fără media care să documenteze”, mărturisește Valeria. „Așa și ar trebui să fie un Stand for Ukraine. Nu de acasă de pe divan, pe Facebook, stând în comfort, într-o țară unde este pace și reflectând asupra războiului.
Am întrebat-o pe Valeria de ce nu a lăsat instalația în pasaj pentru mai multe zile, ca mai mulți oameni să aibă ocazia să trăiască această imersiune senzorială. Mi-a explicat că teoretic ar fi putut să vină, să instaleze totul și să plece, dar pentru ea a fost foarte important să fie prezentă acolo, să se identifice cu cauza. În viziunea ei să protesteze în persoană este o responsabilitate civică.
Pe rețelele de socializare comentariile au fost la fel de diverse precum cele din subterană. Doar că la ele s-au alăturat și cele ale ucrainenilor care continuă să trăiască ororile războiului. Valeria a primit mesaje chiar de la oameni care au aflat despre protest în timp ce se adăposteau într-un subsol din cauza bombardamentelor din Odesa.
