Am scris despre Hronicul Găinarilor, romanul lui Aureliu Busuioc în care vedem cum s-a născut o nouă clasă, cea a nomenclaturiştilor sovietici. Am fost entuziasmat, fireşte, de roman şi m-am bucurat mult când am auzit că primul proiect la care lucrează regizorul Petru Hadârcă, după întoarcerea la cârma Teatrului Naţional, e chiar dramatizarea Hronicului…
La premiera spectacolului sala mare părea prea mică. Au venit nu doar iubitorii teatrului, ci şi, cum observa Emilian-Galaicu Păun, oamenii parcă desprinşi din romanul lui Aureliu Busuioc, din clasa ridicată din găinari, tocmai pentru a se amesteca cu lumea bună a Chişinăului. A fost uimitor, parcă scena a fost extinsă.
Spectacolul regizat de Petru Hadârcă a ieşit grandios. Din două acte, fiecare act putând fi un spectacol aparte. Nu doar din cauza mărimii (un spectacol de aproape trei ore nu-i o glumă, aşa-i?), ci şi datorită viziunii postmoderniste a regizorului. Pentru că Petru Hadârcă a avut un roman postmodernist de Aureliu Busuioc şi a creat un spectacol postmodernist. Dacă primul act semăna mai mult a comedie, având în centru naşterea clasei găinarilor, odată cu ascensiunea şi căderea lui Panteleu Avădanei (Petru Oistric), al doilea act e mult mai crud, mai dramatic, parodia trece de multe ori în satiră, iar Petru Hadârcă merge şi mai departe cu umorul lui Aureliu Busuioc, adaptându-l perfect zilelor noastre. De exemplu apar personaje care seamănă izbitor cu Stalin şi Voronin. Apar împuşcături care au ecou în situaţia actuală din Ucraina. Cele două acte sunt atât de diferite tocmai pentru a crea un tablou cât mai cuprinzător al realităţii jucate, a viziunii lui Aureliu Busuioc din Hronicul Găinarilor.
Costumele (Stela Furdui) şi decorul (Adrian Suruceanu) par inspirate de la asiatici. Deşi unii nu s-au arătat încântaţi de asta, mie mi s-au părut potrivite, pentru că se înscriu bine în atmosfera de absurd. Valy Boghean a creat o coloană sonoră foarte faină, având ca temă principală Ciuleandra. Piesele, însă, nu-s duse până la capăt, ci fragmentate, ca un joc al DJ-ului. Pe de-o parte asta se înscrie foarte bine în viziunea regizorului, pe de altă parte –e o bună rezolvare tehnică, pentru că dacă fiecare piesă ar fi dusă până la sfârşit… spectacolul ar fi fost de cel puţin patru ore.
Jocul actorilor mi s-a părut impecabil, merită toţi felicitaţi, chiar şi cei care au avut roluri secundare.
Citiţi Hronicul Găinarilor de Aureliu Busuioc. Mergeţi la spectacolul Hronicul Găinarilor de Petru Hadârcă (8, 9, 14, 15 martie). Ordinea nu contează. Dacă Aureliu Busuioc a scris un mare roman, Petru Hadârcă a făcut un mare spectacol. Plecăciuni! Şi: domnule Petru Hadârcă, bine aţi revenit la cârma Teatrului Naţional „Mihai Eminescu”!
