Cred că acum vreo doi ani am auzit pentru prima oară de misterioasele localități Potoc și Socolari din județul Caraș-Severin. Știam că în Potoc arhitecții și-au luat case și că are loc o școală de vară de arhitectură – PAO. În Socolari auzisem că s-au stabilit mai mulți artiști plastici. Nu am să stric aura acestor povești, spun doar că dacă ești pictor sau scriitor – nu ești dat afară din Potoc și dacă ești arhitect – nu ești gonit din Socolari.
Școala de arhitectură experimentală PAO se află în imobilul fostei școli din Potoc, pe care arhitecții și studenții o restaurează și o renovează. Vara asta eu și Moni Stănilă am fost invitați pentru lecturi – ca să înțelegeți că nu există bariere ostile între profesii. În școală erau peste 30 de oameni, iar cuiburile se făceau în pod sau în grădină. Fără să știm – noi ne-am întins saltelele deasupra bucătăriei – așa că ne trezeam cu mirosul cafelei și ne culcam în plină ședință de noapte. M-am bucurat că în tabără, cu tot cu noi erau 7 basarabeni – unirea era deja inutilă, pentru că a avut loc. În fața școlii era un indicator de distanță între Potoc și alte localități importante – printre care Chișinău (843) și Ștefan-Vodă (1027).
După o ușoară depresie (îmi pierdusem un document cu o traducere la care lucrasem un an) – am capitulat în fața frumuseții Cheilor Nerei. În timp ce studenții de la arhitectură munceau – ba Iulian, ba Radu și Aurora (tustrei doctori) ne-au plimbat prin extraordinarele chei. Așa am văzut la început Nera și Beiușul, râurile de munte în care m-am scăldat, cascadele Beușnița și Văioaga. La Ochiul Bei Moni a muțit după care a zis sec: e mai ceva ca în Stăpânul Inelelor. Într-adevăr, am avut niște zile minunate și locurile foarte frumoase din Cheile Nerei nu se mai terminau. Prin tunelurile de munte spre Sasca Montană am ajuns la alt loc de scăldat în Nera – Foieroaga, printre stânci. Totul îți tăia respirația.
La Socolari l-am vizitat pe pictorul Gheorghe Fikl și am avut impresia că am călătorit cu mașina timpului până la el. Un conac foarte elegant, aranjat cu gust, ca pe vremuri. Nu m-aș fi mirat deloc dacă dintr-o cameră ar fi ieșit Vasile Alecsandri și ne-ar fi citit un pastel. Prezentul era trădat doar prin amplificatoare, stații, pian, chitară și cabluri – căci Gyury, pe lângă pictura ce l-a consacrat, face și muzică. De altfel ne-a și cântat la Oravița la Galeria Magazen, unde Ștefan Bartha a organizat împreună cu profesorii de la PAO (Mișa, Anca, Costaș, Ligia) o expoziție cu lucrările proaspete de la școală.
În ultima zi am fost și am vizitat vechile mori din Eftimie Murgu, iar la întoarcere am urcat pe vârful unui deal, trecând kilometri de pădure pe un drum de munte, unde, ca în poveste, se afla localitatea cehă Ravenska.
Am plecat din Potoc ca din vis, ne-a plăcut și școala PAO, ne-au plăcut și Cheile Nerei. Nu ne venea să credem că am văzut atâtea locuri incredibile într-un timp scurt, într-o atmosferă deosebită. Și ar mai fi multe de văzut. Un motiv bun pentru a ne întoarce.
