Cred că în Galateea sau Ultimul roman pentru virgini, personajul Lorinkov vorbește despre titlurile cărților. Că de cele mai multe ori titlurile sunt întâmplătoare, pur și simplu trebuie să-i dai fișierului un nume, apoi, din comoditate, nu-l mai schimbi. Ca exemplu dă Basculanta (Самосвал), care ar avea un astfel de titlu întâmplător. Vladimir Lorcenkov are prea multă ironie ca să-l crezi prin ceea ce spun personajele, mai ales când e vorba de Lorinkov, unde e vorba deja de autoironie. Deși, de multe ori chiar ai impresia că titlurile sunt trântite întâmplător.
Vladimir Lorcenkov este un scriitor de la care te poți aștepta la orice. Orice, cu condiția să fie literatură. Probabil că după Horă la eliminare puțini s-ar fi așteptat la un roman de dragoste. Și, totuși, următorul volum după Horă… a fost Basculanta – o carte de dragoste, în primul rând. Dar nu e vorba despre o femeie (deși sunt mai multe), ci despre dragostea paternă. A lui Lorinkov (desigur) – personajul care apare cel mai des la Lorcenkov, un fel de alter ego, față de care autorul este nemilos – față de Matvei, fiul care apare când soția lui dispare, murind chiar la naștere. Aici începe dragostea. A unui tată în aparență iresponsabil, un jurnalist și PR-ist cu apucături de gopnic, față de Matvei, un băiețel care de-abia a deschis ochii.
Basculanta are patru planuri: povestea propriu-zisă, la persoana întâi, spusă de Lorinkov; Dicționarul lui Matvei, compus din primele sunete și cuvinte ale bebelușului, traduse de tatăl lui; Dicționar de vise, compuse de Lorinkov, pentru cei care-și vor descifrarea viselor; Dicționarul Oxanei, care e de fapt jurnalul răposatei soții, în care soțul rămas singur descoperă mai ales ura ce-i este dedicată. Se citește foarte ușor, din multe puncte de vedere, parcă ești grăbit de naratori pentru a trece de la un plan la altul, de la un dicționar la altul, pentru a te bucura de toată construcția. Dialogurile sunt savuroase, de la monoloagele transformate în dialog, până la imitarea de către tată a limbajului copilului. Lorcenkov este un autor ce a dat dialogului o nouă forță, nu mai e de umplutură sau o parte a povestirii pe care o poți ignora, e o componentă esențială a narațiunii.
Locul în care se desfășoară acțiunea e Chișinăul, recunoaștem drumurile personajelor, cotidianul nostru, viața noastră gri, dar și în culori. Sunt descrise redacțiile ziarelor – ce amintesc de cuiburile de rakeți, escroci și de șantajiști. Apar și gopnicii, și corupția din spitale și mizerabilele cercuri politice. În Basculanta tatăl învață să supraviețuiască, bebelușul învață să trăiască. Împreună, cu și prin dragoste. Chiar dacă uneori e foarte dificil și tatăl beat aproape că-și îneacă fiul, încercând să-l spele.
Basculanta e un roman, frumos, cald, chiar dacă e plin de piper. Relația, la început obișnuită, banală, ajunge la sfârșit o relație arhetipală: Tată – Fiu. Când vor crește mari, copiii lui Vladimir Lorcenkov îl vor citi, sunt sigur, cu mare plăcere. Ca pe o declarație de dragoste de la tatăl lor.
