De Cristian Ştefănescu, Ovidiu Suciu
Vreme de 28 de ani a rupt în două un oraş – şi, în acelaşi timp, o lume. Acum 49 de ani se punea prima cărămidă în ceea ce avea să devină Zidul Berlinului – sau al Ruşinii.
Într-o blestemată zi de 13 august s-a întâmplat ruptura cea mare. Trecuseră doar două luni de când preşedintele de atunci al Germaniei de Est, Walter Ulbricht, promitea că "nimeni nu va ridica vreun zid".
Şi, totuşi: pe 13 august 1961, statul marionetă al Uniunii Sovietice, instituit în partea răsăriteană a Germaniei, închidea crăpătura – îngustă cât gaura unui ac – prin care, timp de 12 ani, reuşiseră se fugă spre Vest în jur de 1,6 milioane de oameni.
Era de ajuns! Realizările economice ale Republicii Democrate Germane erau ale poporului şi pentru popor – iar poporul trebuia, fericit, să se bucure de ele! Un zid de protecţie antifascistă trebuia să apere dictatura poporului!
Graniţa dintre cele două sectoare ale Germaniei postbelice se întindea de la Marea Baltică până la Cehoslovacia. Cei 1400 de kilometri fuseseră consolidaţi, încă din 1952, cu sârmă ghimpată şi capcane.
Rămăsese doar Berlinul de Vest, câteva cartiere în mijlocul teritoriului ocupat de trupele sovietice, pe care americanii şi aliaţii lor occidentali refuzaseră să le abandoneze. O punte către libertate pe care nu puţini s-au sfiit să o treacă, indiferent de riscuri. Până când regimul totalitar teleghidat de la Moscova a decis: pe aici nu se mai trece!
Zidul Berlinului a avut 155 de kilometri şi aproape patru metri înălţime. Pentru un plus de siguranţă, a fost instituit şi un coridor suplimentar – aşa numita "Fâşie a Morţii" avea 100 de metri lăţime şi era intens supravegheată.
Berlinul de Vest a fost, în fapt, înconjurat permanent, între 1961 şi 1989, de aproximativ 11.500 de militari, sute de câini dresaţi special, obstacole rutiere, mine antipersonal şi dispozitive cu foc autodelanşat.
Estimările vorbesc despre aproximativ 5000 de berlinezi din Est care ar fi reuşit, după 1961, să treacă peste această infernală maşinărie către libertate. Foarte mulţi au renunţat la gândul evadării prin Berlinul de Vest. Istoricii au contabilizat, însă, şi 136 de decese.
Ultimul nume de pe lista celor împuşcaţi la Zid este Chris Gueffroy. Una dintre străzile Berlinului reunificat va purta, de astăzi, numele celui care, în februarie 1989, a murit căutând să scape din lagărul comunist.
