De Victoria Ungureanu
Un cronicar a numit Moldova ţara de pe drumul tuturor nenorocirilor şi nu a spus-o rău, chiar dacă dur. Nenorocirile continuă se se abată asupra micii Moldovioare, din care fiecare al 3-le muşca cum şi cât poate.
Cine nu ştie ce zile importante pentru RM se apropie, acela nu poate fi numit român. Pe data de 27 august, vom sărbători Ziua Independenţei RM, iar pe 31 august, Ziua Limbii Române. De aceea, am decis să încerc să aduc nişte argumente, care ar dovedi că noi continuăm să fim români, chiar dacă unii continuă să nege acest fapt.
Diverse surse din mass-media, oameni cu „litere mare”, declară că Moldova ar avea tangenţe istorice cu Imperiul Rus. Nimeni nu neagă şi nimeni nu a uitat „anii frumoşi” de sub dominaţia acestui mare „monstru flămând”, care au fost de fapt, ani de glorie ai Imperiului Ţarist. Tangeţe sunt, dar nu sunt cele mai potrivite sau mai bine zis, cele mai compatibile, în coparaţie cu tangenţele trăite alături de românii de peste Prut.
Planul colonizării Basarabiei de către Impreiul Rus, a fost unul destul de puternic şi bine gândit. De şmecheriile ruşilor de atunci, au fost cuceriţi mulţi. „Acaparând” cele mai înalte funcţii în stat, băştinaşii din Moldova, erau primiţi în tagma nobilimii ereditare ruseşti şi trecuţi în cartea heraldică a Imperiului Rus, astfel bucurându-se de anumite privilegii ale nobilimii ruseşti. Faptele de atunci demonstrează că de fapt, Rusia nu a dezvoltat Basarabia, cum spun alţii, dar a înjosit în cele mai urâte moduri ţăranul, îmbogăţinu-se pe seama tăcerii şi subordănării acestuia. Ţarismul a fost acela care a supus unei asupriri grele, toate categoriile sociale de ţărani din Basarabia. Ţăranii erau obligaţi să plătească ruşilor impozite pentru propriul pământ, erau obligaţi să dea a zecea parte din roadele obţinute. Au fost acestea cele mai frumoase timpuri domnilor?
Cu siguranţă alegerea cetăţenilor moldoveni de acum 20 ani încoace, a fost determinată de „ideile înrădăcinate”, încă din perioada ocupării sovietice. Azi lucrurile, însă stau altfel şi asta în mare parte, datorită noii generaţii, unei generaţii îndrăzneţe şi ambiţioase, dar care în unele circumstanţe, nici aceasta nu este suficientă, pentru a înfrânge genocidul istoriei româneşti.
„Unii” oficiali de la Chişinău, continuă să nege existenţa unei strânse relaţii istorice dintre poporul moldovean şi cel român. Continuă să declare că acest mic popor moldovean, vorbeşte o limbă moldovenească. Atunci de ce Dimitrie Cantemir a încercat să dovedească originea comună a tuturor românilor? A încercat pentru că a ştiut că aceasta cu adevărat există.
Dimitrie Cantemir este primul nostru istoric, care a lansat în istoriografia românească teoria continuităţii neamului românesc în spaţiul carpato-ponto-dunarean şi primul a introdus în circulaţie termenul nedezrupta continuatie a românilor, dintre Moldova şi România de acum. Cum a spus şi Vladimir Potlog, doctor, conferentiar universitar USM: „În condiţiile de azi, Hronicul lui Dimitrie Cantemir este mai actual ca oricând, constituind un sprijin de nădejde în lupta pentru apărarea identităţii noastre naţionale, a limbii române şi a istoriei naţionale întru supravieţuire ca neam românesc”.
Moldova sau Basarabia „înăbuşită” nu a avut un destin favorabil, poate un destin pe care l-ar fi meritat. În cadrul unei emisiuni de la Radioul Naţional, Mihai Ghimpu a spus: „ Dacă acum 20 de ani cetăţenii luau o decizie corectă, azi nu avea să trăim o astfel de viaţă”. Altfel spus, azi nu avea să ne contrazicem, să avem dubii în privinţa existenţei acestei rezistente tangenţe istorice.
