De Matthias von Hellfeld, Alexandra Sora, Petre M. Iancu
23 august este o dată importantă nu doar pentru România, ci şi pentru istoria recentă a Germaniei: în noaptea spre 23 august 1990, parlamentul Germaniei de Est a hotărât ca, în acelaşi an, la 3 octombrie, să aibă loc aderarea fostei RDG la Republica Federală.
"Parlamentul tocmai a decis nici mai mult, nici mai puţin decât distrugerea, la 3 octombrie, a Republicii Democrate Germane ", a anunţat în ziua de 23 august 1990 Gregor Gysi, liderul grupului parlamentar postcomunist, PDS (Partidul Socialismului Democratic) din acea vreme.
Declaraţia, nelipsită de accente comice, pe care Gysi nu le intenţionase, desigur, se referă la decizia luată de parlamentul fostei Germanii de Est după o dramatică şedinţă nocturnă: şi anume, aceea ca RDG să adere pe 3 octombrie 1990 la spaţiul în care e aplicată Constituţia Republicii Federale.
În săptămânile premergătoare acestei şedinţe istorice, nu trecea o zi în care să nu fie solicitată, de către un deputat, reunificarea Germaniei de Est cu cea de Vest . Reunificarea cât mai rapidă a fost dorinţa populaţiei Republicii Democrate Germane şi a constituit şi singurul motiv pentru care a fost ales parlamentul estgerman în martie 1990, la mai multe luni după căderea Zidului Berlinez, a subliniat premierul din acea vreme, Lothar de Maiziere, la iniţiativa căruia a fost convocată şedinţa extraordinară pentru stabilirea datei reunificării.
Unii parlamentari estgermani considerau că lucrurile merg prea repede
Alţi parlamentari estgermani, ca de pildă Wolfgang Ullmann, considerau însă că lucrurile merg prea repede. Ullmann fusese ministru fără portofoliu în ultimele luni ale defunctei conduceri comuniste din Berlinul de Est. În august 1990, era deputat al partidului Bündnis 90 şi lucra la un proiect de constituţie pentru RDG, prin care să fie păstrate cât mai multe dintre aşa-zisele "realizări" ale comunismului estgerman. Ullmann a încercat să-l frâneze pe Lothar de Maiziere.
"El mi-a spus că se va duce la procurorul general al RDG pentru a mă acuza de înaltă trădare. Apoi a avut loc o şedinţă condusă de socialdemocratul Reinhard Hoeppner, care m-a întrebat dacă susţin în continuare reunificarea. I-am răspuns că nu fac astfel de propuneri pentru a le retrage mai târziu", a declarat de Maiziere.
Astfel, în şedinţa extraordinară din noaptea de 22 spre 23 august nu a fost dezbătută întrebarea dacă se va ajunge sau nu la reunificare, ci în ce dată va fi programată aceasta. Ziua de 14 octombrie, propusă de premierul de Maiziere, a fost respinsă de majoritatea grupurilor parlamentare.
Visul reunificării avea să se împlinească la 28 de ani după ridicarea Zidului Berlinez
În afară de deputaţii de la PDS, nimeni nu a vrut să mai asiste pe 7 octombrie la aniversarea a 41 de ani de la fondarea RDG. Alegerea zilei de 3 octombrie a fost ideea socialdemocratului Wolfgang Thierse, direct după reuniunea miniştrilor de externe de la New York programată pe 1 octombrie.
Astfel, visul reunificării avea să se împlinească pe 3 octombrie 1990 – la 28 de ani după ridicarea Zidului Berlinez. Guvernul vestgerman de la Bonn a rămas destul de reţinut în dezbaterile privind alegerea datei, îşi aminteşte Lothar de Maiziere:
"Când Helmut Kohl a împlinit 80 de ani, am citit în presă că fostul cancelar ar fi ales data de 3 octombrie pentru că şi-a dorit ca ziua naţională să fie sărbătorită într-un anotimp plăcut. Am fost foarte surprins să citesc aşa ceva, pentru că Helmut Kohl nu a avut, de fapt, nimic de a face cu fixarea datei reunificării. A spus odată că ar fi bine ca ziua naţională să cadă într-un anotimp în care plouă mai puţin, dar conform acestui principiu ar fi fost preferabilă o zi de vară, în care germanii să meargă la ştrand."
