Deputații Partidului Liberal Democrat din Moldova propun modificarea articolului 13 din Constituție prin înlocuirea sintagmei „limba moldovenească, funcționând pe baza grafiei latine” cu sintagma „limba română”. În acest sens a fost elaborat un proiect de lege care urmează a fi remis Curții Constituționale.

În nota informativă a proiectului se precizează că temei pentru elaborarea acestuia a servit Hotărârea Curții Constituționale din 2013, care a statuat că „în cazul existenţei unor divergenţe între textul Declaraţiei de Independenţă şi textul Constituţiei, textul constituţional primar al Declaraţiei de Independenţă prevalează”.

Astfel, pentru restabilirea adevărului istoric este absolut întemeiată inițiativa de revizuire a prevederilor constituționale prin înlocuirea sintagmei „limba moldovenească” cu „limba română“, susţin deputaţii liberal-democraţi.

Potrivit formaţiunii, roiectul de lege elaborat de deputații liberal-democrați vine să restabilească consecvența și forța juridică a prevederilor Constituționale prin excluderea posibilității producerii unor confuzii referitoare la limba oficială a statului Republica Moldova.

Fracțiunea parlamentară a PLDM a lansat astăzi un apel către toate fracțiunile din legislativ să semneze acest proiect de lege pentru a fi remis Curții Constituționale spre avizare.