Nelson Mandela a fost înhumat în cimitirul familiei sale din Qunu

Nelson Mandela a fost înhumat duminică la modesta proprietate a familiei sale din Qunu, în sud-estul Africii de Sud, la finalul unor ceremonii în care au fost omagiate viața și acțiunile sale în favoarea libertății acestei țări și a lumii întregi, transmite AFP, citată de Agerpres.

„O extraordinară călătorie se sfârșește”, a spus actualul președinte sud-african Jacob Zuma, prezent la ceremonia desfășurată în prezența a 4.500 de invitați, un ultim act al omagiilor publice, transmisă la televiziune și pe mai multe ecrane publice, în întreaga țară.

„Este sfârșitul a 95 de ani glorioși ai unui luptător al libertății, unui servitor umil și devotat al poporului din Africa de Sud, al unui izvor de înțelepciune, al unui pilon de forță, o lumină de speranță’, a spus șeful statului sud-african. „Tu vei rămâne lumina care ne va ghida”.

Sicriul fostului președinte sud-african acoperit cu drapelul țării a fost purtat în jurul prânzului în micul cimitir al familiei Mandela, la câteva sute de metri de cortul unde au fost organizate funeraliile.

Ceremoniile au fost punctate de zece zile de doliu național și o serie de omagieri în Africa de Sud și în lume, care au culminat marți cu ceremonia de pe stadionul Soweto la care au participat circa o sută de șefi de stat și de guvern și aproape 60.000 de spectatori.

O statuie a lui Nelson Mandela va fi dezvelită, luni, în grădinile palatului prezidențial din Pretoria, la o zi după înhumarea fostului luptător antiapartheid, evenimentul fiind prevăzut de mult timp pentru „Ziua reconcilierii”, marcată în fiecare an pe 16 decembrie în Africa de Sud.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.