Exit-Poll: Gabriela Vrânceanu Firea câștigă Primăria București

Exit-Poll-urile îl dau câștigător pe candidatul PSD la Primăria Bucureşti, Gabriela Vrânceanu Firea. Candidatul Alianţei PSD+UNPR, Gabriela Firea, a obţinut, duminică, 42,48% din voturile bucureştenilor pentru funcţia de primar general al Capitalei, în timp ce Nicuşor Dan, candidatului Uniunii Salvaţi Bucureştiul, a fost creditat cu 29,82%, potrivit rezultatelor exit-poll-ului realizat de CURS-Avangarde şi difuzat la închiderea urnelor de România TV şi TVR.

„Mă bucur foarte mult că proiectul meu, care a însemnat şcoli şi spitale mai bune, diminuarea poluării, rezolvatea traficului, a avut câştig de cauză. Îi felicit pe bucureşteni, pentru că ei au câştigat. Sigur, avem rezultate parţiale şi aşteptăm rezultatul final. Voi fi primarul lor şi îi reprezint cu cinste. Am anunţat deja înfiinţarea unui departament care să atragă invesitori români şi străini. De săptâmâna viitoare, ne aşteaptă un drum lung şi greu, dar plin de speranţă”, a spus Gabriela Firea, după anunţarea exit-poll-urilor.

Pe locul trei, potrivit exit-poll-ului CURS-Avangarde, se situează liberalul Cătălin Predoiu, cu 12,03%, urmat de Robert Turcescu, candidatul PMP, cu 6,86%, şi de Daniel Barbu (ALDE), cu 4,19%.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.