Basarabeanul Constantin Codreanu, ales președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării

Noul deputat în Camera Deputaţilor din România, basarabeanul Constantin Codreanu a fost ales președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării.

„Mă onorează susținerea unanimă a colegilor din celelalte partide exprimate prin voturile care mi-au adus funcția de președinte al acestei comisii.  Este un prim consens care mă bucură și care sper să rămână regulă de aur pentru viitoarea activitate a acestei comisii. În fond, politicul trebuie să treacă pe locul secund când vine vorba de interesele comunităților de români de oriunde și-n lumea asta”, a declarat deputatul Constantin Codreanu.

Acesta aanunţat că îşi peopune să impulsioneze activitatea acestei comisii dat fiind faptul că știe deja multe dintre problemele cu care se confruntă românii din afara țării.

“Inclusiv prin continuarea unor inițiative lansate de predecesorul meu, domnul Mircea Lubanovici, care a ținut să îmi ureze succes în noua postură”, a adăugat deputatul Constantin Codreanu.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.