Amsterdamul va avea prima femeie primar din istorie

Amsterdamul va avea prima femeie primar din istorie, pe Femke Halsema. Metropola devine astfel a zecea capitală a Uniunii Europene care are o femeie la cârmă, scrie BBC News.

Halsema este fostul lider al partidului de stânga Groenlinks şi a declarat că este „fericită, mândră şi onorată”.

Nominalizarea sa de către consiliul oraşului trebuie să fie aprobată de guvern şi rege, dar aceste proceduri sunt mai degrabă formalităţi.

Ea îi urmează la primărie lui Eberhard van der Laan, care a murit anul trecut.

Decizia vine la câteva luni după ce un grup de 45 de femei importante din Amsterdam au cerut printr-o scrisoare deschisă ca o femeie să preia funcţia.

„Pentru o capitală care se consideră emancipată, care promovează diversitatea, este tolerantă şi progresistă, situaţia actuală devine ruşinoasă”, se arată în scrisoare.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.