Zinaida Greceanâi: sunt mamă şi am să trag în copiii voştri

Zinaida Greceanâi, prim-ministru al R. Moldova: „Dragi părinţi! Din păcate, trebuie să vă comunic că intenţiile criminale de a pune din nou sub gloanţe vieţile tinerilor noştri nu s-au terminat. Organizatorii celei mai mare crime din istoria Republicii Moldova planifică pentru mîine şi duminică să folosească din nou copiii pentru a devasta clădirea Guvernului, de data aceasta. Dacă acest lucru va fi admis de noi toţi, jertfele umane va fi foarte greu de evitat. Poliţia va folosi toate mijloacele necesare pentru apărarea constituţionalităţii Republicii Moldova, inclusiv armele.
Mă adresez către Dvs. ca prim-ministru, ca mamă, vorbiţi cu scumpii voştri copii, convingeţi-i că viaţa este cel mai sfînt lucru pe care ni l-a dat Dumnezeu. Dumnezeu să ne păzească.”
Manualele sovietice erau mai bune

"Tinerii protestatari de la Chişinău au crescut cu manualele de istorie din anii ’90. Atunci istoria R. Moldova se studia după manualele româneşti şi acolo perioada intrării R. Moldova în componenţa URSS nu este numită altfel decît ocupaţia R. Moldova. În această situaţie tinerii devin un punct mai sensibil al societăţii, este destul de uşor să-i împingi la acţiuni agresive, punînd în joc cartea anticomunistă. Aceşti tineri îşi leagă viitorul lor şi viitorul ţării de UE şi pentru a deveni parte din aceasta, ei sînt gata să renunţe la independenţa R. Moldova, devenind parte componentă din România vecină". (Observatorul Misiunii internaţionale a OSCE/ODIHR, Larisa Iurasov).

Doamna Iurasov vrea să spună că atunci când în manualele de istorie era scris că în perioadele 1918-1940, 1941-1944, Basarabia se afla “sub ocupaţia României”, tinerii nu deveneau sensibili şi nu era uşor să-i împingi la acţiuni agresive.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.