Voronin a venit la putere sărmănel și a plecat milliardaire!

 De Cătălina Gromov

Chișinău (Moldova.ORG) — Vladimir Voronin a venit la putere în 2001 cu o avere care întrunea: un apartament cu 134 m.p., o vilă neterminată la Pârâta şi un garaj. Unde a ajuns ex-președintele ? Comunist-miliardar, cu copii și nepoţi milionari. Această întrebare și-o pune Partidul Liberal, care au convocat la 3 noiembrie o conferință de presă cu tema "Noi dezvăluiri privind afacerile ilicite ale PCRM, sau despre ce nu vorbesc comuniștii la întîlnirile electorale".

Partidul Liberal consideră că comuniștii vorbesc în campanie despre orice, imaginaţia lor electorală ajunge de multe ori până la absurd, astfel Voronin a transformat campania electorală într-o arenă de război. Sunt, însă, lucruri pe care comunistii şi Voronin le tac şi despre care nu se încumetă să vorbească nici la întîlnirile lor electorale în teritoiu şi nici de la ecranele preferabile. Despre afacerile partidului comunist au vorbit deputatul PL Valeriu Munteanu şi candidaţii Pl pentru parlamentarele 2010, Victor Popa şi Ion Casian.

Valeriu Muntanu a vorbit despre privatizările comuniștilor, printre care s-ar număra: Calea ferată Cahul-Giurgiuleşti, Memorialul Eternitatea, Mănăstirea Căpriana, Mănăstirea de la Curchi, afacerea cu tronsonul de cale ferată Etulia-Reni, Hotel „Dacia”, „Invest Privat Bank”, Zona de agrement „Doina”, sediul PCRM din str. Armenească, 44, „Oraşul vinului” de la Codru, cartierul Ciocârlia” la Chişinău, cu circa 4 hectare de terenuri atribuite abuziv şi privatizate prin fraudă.
"Pentru 4 hectare de terenuri în zona centrală a Chişinăului s-a plătit 3,5 milioane de lei, când preţul unui singur hectar ajunge la 2 milioane. Calculaţi diferenţele. Şi atunci nu poţi să nu te întrebi: sunt comuniştii partidul care se zbate pentru ţăran, pensionar, pentru copii şi tineretul acestui stat, pentru Moldova în general, ori se zbate ca să mai ajungă o dată la putere şi să fure până la capăt ceea ce a mai rămas nefurat?", se întreabă deputatul.

"Comuniştii au avut scopul să prade acest stat şi să se răzbune pe oamenii acestui stat, din momentul în care nu l-au putut guverna şi nici reduce la „ascultare”. Şi au făcut-o. Prin scheme criminale. Pe durata anilor 1999 – 2006, numai în „afacerea Ciocârlia” au fost implicate, consecutiv, 5 firme înrudite, firme-căpuşe: Moldconstruct-Market, Metal-Market, Comunicaţii-Service, Comunicaţii-Confo şi, desigur, renumitul „BIOTEX-COM” a lui Voronin-juniorul, care, pentru a camufla frauda şi a-şi ascunde averile, a împărţit şi reîmpărţit cartierul Ciocîrliei între cele 5 firme-înrudite, deşi ele toate stau găzduite în aceeaşi locaţie care este casa lui Oleg Voronin de la intersecţua străzilor Cogălniceanu şi Alecsandri", a spus Valeriu Munteanu.
Candidatul PL Victor Popa a spus că Vladimir Voronin cît de mult și-ar dori ca presa să nu afle de afacerile sale necurate, adevărul totuși iese mereu la iveală.

"Există, cel puţin, un lucru, pe care Voronin nu l-a putut ascunde de presă. Şi anume, că pădurea de la Ţiganca aparţine familiei Voronin şi, deci, şi firma BIOTEX-COM este tot a familiei. Interesant, că schema firmelor-căpuşe, cu implicarea firmei „Biotex-Com” o găsim şi în cazul Ţiganca. În spatele BIOTEX-COM au stat din 2006 şi până în 10 martie 2008, ca şi în cazul Ciocârlia, mai mulţi figuranţi: Asociaţia Obstească «Far», după care cetăţeanul Ion Popescu, a urmat “Ton” SRL şi o listă întreagă de «acţionari»: Miculeţ, de la BMW, Chirtoca de la DAAC-Hermes, Vasile Tarlev, Anatol Popuşoi, ca până la urmă să rămână un singur proprietar: BIOTEX-COM”. Adică, familia Voronin, chiar dacă fondatori oficiali sunt înregistraţi Margareta Malcoci şi Angela Scripcaru", a subliniat Victor Popa.

Candidatul Ion Casian a spus că Vladimir Voronin a privatizat și sate. Ar fi vorba de satele Vadul lui Isac şi Colibaşi, raionul Cahul, unde Biotex-Com a privatizat peste 400 de cote ţărăneşti. Din unele surse teritoriale se presupune că ex-președintele a reuşit să procure în 2009 peste 3 ha de terenuri în satul Budeşti din suburbia Chişinăului la preţul mediu de 245 de lei pentru un ar.

Concluzia conferinței de presă s-a axat pe faptul că din tranzacțiile ilicite ale comuniștilor se cîștigă bani grei cu care fac politică murdară.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.