De Vlad Grecu
Au trecut 18 ani de la dezlănţuirea conflictului armat din stânga Nistrului. Odată cu trecerea anilor, evident, multe subiecte au fost deja date uitării, unele au fost denaturate, iar despre genocidul şi crimele de război de la Dubăsari nu se cunoaşte aproape nimic. Mai mult decât atât, populaţia de pe ambele maluri ale Nistrului continuă să fie dezinformată de maşina de propagandă smirnovistă care atribuie poliţiştilor şi combatanţilor moldoveni cele mai odioase crime săvârşite de cazacii roşii şi gardiştii de la Tiraspol. Iar Chişinăul tace. Dar de ce tace? Pentru a afla răspunsul, vom răsfoi unele publicaţii apărute pe parcursul acestor 18 ani.
După aplanarea conflictului armat, în 1993 apare la Tiraspol o broşură intitulată „Дуббосары – кровоточащая рана Приднестровья” („Dubăsari, o rană sângerândă a Transnistriei”). Autorii, cu un cinism maladiv, au plasat în ea zeci de poze cu cadavre, fotografiate la morga de la Dubăsari, printre care şi ale familiilor omorâte de cazaci la Corjova. De fapt, victimele au fost aduse la Dubăsari de localnici, ca să vadă şi orăşenii ce fac bandiţii lui Finaghin, pe atunci preşedintele executivului orăşenesc. Însă ideologii inventivi ai lui Smirnov au fotografiat oamenii omorâţi de separatişti şi au plasat pozele în broşura amintită, scriind că acestea-s victimele voluntarilor de la Chişinău.
Cum a reacţionat Chişinăul la asemenea învinuiri? Chişinăul a tăcut şi tace.
Alt exemplu. În 1995, la Dubăsari apare o nouă „lucrare”, „Дубоссары – город защитников ПМР” („Dubăsari, oraş al apărătorilor RMN”), semnată de N. Rudenko (născut în 1916). Culmea ipocriziei acestui autor o constituie referinţa la cazul lui Oleg Barcari, un tânăr care, după ce şi-a condus familia până pe malul drept al Nistrului, în drum spre casă a fost arestat de forţele separatiste pe barajul hidrocentralei, în faţa mai multor săteni. Mai târziu, cadavrul lui torturat a fost găsit la cimitirul de vite. Însă „clasicul transnistrean” scrie că „Barcari Oleg Mihailovici a fost arestat de poliţia moldovenească, omorât şi îngropat într-o stepă, unde l-au găsit bravii miliţieni transnistreni şi au înapoiat cadavrul familiei de la Corjova”.
Dar ce spune Chişinăul? La un moment dat, nu mai tace, ci fraternizează cu gaşcă ideologică de la Tiraspolul şi, odată cu venirea comuniştilor la putere, lansează filmul documentar „Пора собирать камни”, („E timpul să adunăm pietrele”). În această „operă”, realizată în spiritul propriilor idei ale liderului PCRM, sunt trecute sub tăcere crimele de război comise la Dubăsari de către separatişti, iar balanţa învinuirilor pentru izbucnirea conflictului este înclinată spre „frontiştii unionişti”. Această speculaţie „documentară” este prezentată la cinematograful „PATRIA”, se difuzează cu patos la postul de televiziune NIT. În anul 2002 apare prima roadă a unei astfel de „politici”- „Istoria Moldovei”, semnată de V. Stati. Apoi, în 2004, o cohortă de „cronicari vopsiţi” plagiază „creaţia” lui Stati, cu titlul „Istoria Republicii Moldova din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre”. Nu vei găsi, în aceste „papirusuri moldoveneşti”, niciun cuvânt despre crimele de război săvârşite de gardişti şi cazaci la Corjova şi Dubăsari.
Dar ar fi cazul ca elevii să cunoască ceea ce au făcut în R. Moldova „fraţii” de la răsărit. Aşadar, înscriem primele nume pe obeliscul neuitării:
1. Curcubet Victor şi Dementev Vasile – arestaţi în oraşul Dubăsari la 23 martie 1992, duşi la executivul orăşenesc, după care dispar cu tot cu maşina VAZ 2106. Pe data de 25 aprilie, întâmplător, sunt descoperiţi de un tractorist care ara un câmp de la Lunga. Tinerii au fost împuşcaţi în inimă şi înhumaţi în grabă.
2. Tuntulescu Feodosii – pe 24 martie 1992 găseşte un pachet legat de uşa casei, îl desface şi moare în urma unei explozii.
3. Coţofan Afanasii – profesor la o şcoală de copii cu dizabilităţi din Dubăsari; pleacă la şcoală pe 26 martie 1992 şi dispare fără urmă.
4. Ghirea Valentin – pe 12 aprilie 1992 cadavrul său a fost scos din Nistru. Avea degetele de la mâini tăiate, unghiile de la picioare smulse. A fost împuşcat în tâmplă.
5. Beşleaga Grigore – dispare seara, în drum spre casă. Pe 2 aprilie 1992, cadavrul lui este găsit la cimitirul de vite. Era schilodit în aşa măsură, încât soră şi soţia l-au identificat după dinţi şi cheile din buzunar.
6. Ganev Ion – ofiţer în rezervă al armatei sovietice; pleacă în oraş după lactate şi dispare. Peste vreo lună cadavrul lui este depistat într-un sac de celofan în pădurea de la Hlinoaia, Grigoriopol. Cauza decesului stabilită de medicul legist: „a fost tras în ţeapă”.
7. Zavtur Nicolae – este arestat pe 18 aprilie în curtea casei părinteşti, în faţa soţiei şi a părinţilor şi dus la comitetul executiv orăşenesc, de unde dispare fără urmă.
8. Dorofeev Manea, Dorofeev Olga, Dorofeev Alexei şi Coţofan Nicolai au fost găsiţi, pe 8 iunie 1992, într-o casă din Corjova toţi împuşcaţi în tâmplă.
9. Vâşcovschi Maria (mama), Vâşcovschi Aliona, de 13 ani, (fiica), Gaţcan Tatiana, de 10 ani, (o vecină) – au fost găsite în aceeaşi dimineaţă în casa lor, împuşcate în tâmplă. Tatăl, Vâşcovschi Mihail, a fost găsit afară, cu o piatră în mână, împuşcat alături de câine.
10. Sterpul Ion – a fost luat de acasă pe 16 iunie 1992. Mai târziu, rămăşiţele i-au fost găsite în pădurea de lângă satul Comisarovca şi îngropate în cimitirul local. A fost identificat în urma mărturiilor făcute de o grupare înarmată de gardişti reţinută la Dubăsari (ulterior eliberată).
11. Etc.
—
Vlad Grecu este fost combatant, originar din s. Corjova, Dubăsari
