Vitalia Pavlicenco: „R. Moldova trebuie sa adere la NATO”

Moldova.ORG – „Dezideratul de aderare la NATO este primordial şi indiscutabil. R. Moldova trebuie să facă parte din sistemul de securitate euratlantică, prin care statul îşi va recăpăta puterea de a rezista în faţa oricăror sfidări, în primul rând dinspre Est”, a declarat preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Vitalia Pavlicenco, în cadrul manifestării pe care formaţiunea sa a organizat-o cu ocazia marcării Zilei Europei.

„Din cauza importanţei geostrategice a teritoriului celui de-al doilea stat românesc, inflenţele politice nefaste din afară au fost mereu puternice în R. Moldova şi au făcut ca statul să nu fie încă eligibil pentru NATO şi UE. În timp ce Lituania, Letonia şi Estonia – ţări-victime, ca şi Basarabia, ale Pactului Molotov-Ribbentrop, sunt membre ale UE şi NATO, R. Moldova încă se confruntă cu împărţirea societăţii în cei ce privesc spre trecut, care consideră că se poate opri mersul istoriei şi reveni la regimul sovietic totalitar, şi cei ce doresc avansarea statului spre modelul de democraţie europeană şi securitate euratlantică, de stat-membru al UE şi NATO”, a mai declarat Vitalia Pavlicenco.

„PNL a pus mereu sub semnul îndoielii capacitatea şi dorinţa actualilor guvernanţi pentru reforme de natură să facă eligibilă R. Moldova pentru UE. PNL crede că numai victoria forţelor democratice în anul 2009 va servi drept o garanţie sigură, că R. Moldova va declanşa o serie de adevărate reforme şi, în pofida marilor greutăţi, va reuşi să conducă statul spre calitatea de membru al NATO şi UE”, a adăugat preşedintele PNL.

În finalul discursului său, Vitalia Pavlicenco le-a mulţumit tuturor celor care au răspuns apelului PNL şi au participat la manifestare, îndemnându-i să stabilească o tradiţie de a sărbători Ziua Europei „până vom realiza acest deziderat comun al nostru – de a deveni membru al familiei europene. Să fim hotărâţi, să fim uniţi, să fim solidari, să le demonstrăm prietenilor noştri din Europa, din Statele Unite ale Americii că noi suntem demni de o viaţă civilizată, că avem demnitate şi, prin urmare, avem viitor european! Libertatea e aproape! S-o cucerim împreună!”, a spus în final preşedintele PNL.

Anatol Ţăranu: „Pe noi încearcă să ne lipsească de ţară însăşi”

„Da, „Libertatea e aproape!” Dar trebuie să luptăm pentru această libertate. Ieri (8 mai 2008 – n.r.), în Parlamentul R. Moldova, forţele antinaţionale au votat o lege care se numeşte „Concepţia Securităţii Naţionale. Noi, reprezentanţii partidelor de opoziţie, am numit-o concepţie a securităţii antinaţionale, fiindcă, această lege vine să legitimeze faptul că R. Moldova este o ţară multinaţională şi, chipurile, polietnică. Pe noi, românii din R. Moldova încearcă să ne lipsească de dreptul de a pretinde că noi suntem acei, care am întemeiat această ţară. Pe noi încearcă să ne lipsească nu numai de bunurile acestei ţări, dar şi de ţară însăşi”, a declarat la rândul său vicepreşedintele PNL, Anatol Ţăranu.

El a mai spus că, „din păcate, R. Moldova continuă să rămână un stat profund divizat. Chiar astăzi, de 9 mai, bulevardul Ştefan cel Mare divizează două Moldove: o Moldovă cu tancuri, cu „Vodcă” şi cu „caşă” şi o Moldovă care deja a ieşit din tranşee, o Moldovă orientată spre Europa, care vrea să devină un stat cu adevărat european. Ceea ce s-a întâmplat astăzi este foarte semnificativ pentru politicul moldovenesc. Astăzi, aici, în această piaţă ne-am întrunit partide politice care nicidecum nu pot să se unească în Parlament, dar aici – Europa ne-a unit. Şi este foarte important ca mai departe, aceste partide, să meargă împreună şi să lupte pentru ca Moldova să devină o ţară europeană”, a opinat vicepreşedintele PNL.

La 9 mai 2008, când întreaga Comunitate Europeană a sărbătorit Ziua Europei, la Chişinău, în Scuarul Operei Naţionale, s-a desfăşurat o amplă manifestare dedicată acestei date însemnate. Acţiunea a fost organizată de Partidul National Liberal şi sprijinită de mai multe formaţiuni politice de orientare proeuropeană: Alianţa Moldova Noastră, Partidul Liberal Democtrat din Moldova, Mişcarea Acţiunea Europeană, precum şi de Forul Democrat al Românilor şi Uniunea Jurnaliştilor din R. Moldova. – Moldova.ORG

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.