Video: alegerile parlamentare au fost fraudate

„În urma verificării listelor electorale am constat că alegerile parlamentare din 5 aprilie au fost fraudate”, – au declarat liderii partidelor de opoziţei în cadrul unei conferinţe de presă organizată azi, 15 aprilie, unde au fost prezentate primele rezultate ale verificării listelor electorale. Vladimir Filat a menţionat că acestea nu sunt rezultatele finale. „Mai avem de verificat încă multe din raioanele ţării. Am lucrat asupra trei raioane şi o parte din municipiu Chişinău”, a relatat liderul PLDM.

Liderii politici au menţionat că, deşi au susţinut în nenumărate rânduri că se pregăteşte o fraudare imensă a alegerilor, nimeni nu a luat în consideraţie acea declaraţie. Posibilitatea de verificare a listelor electorale le va permite să demonstreze acest fapt. Până la ora actuală au fost verificate, doar în raionul Cahul 28 de secţii, ceea ce reprezintă 43 % din secţiile de votare. Opoziţia a menţionat că au în posesie listele electorale din majoritatea raioanelor, mai puţin din municipiul Chişinău şi nu au listele electorale ale persoanelor care au votat în afara ţării.

„Cel mai mult ni s-a îngrădit accesul la listele electorale din Chişinău. Nu am reuşit să scanăm listele de votare din sectorul Râşcani, Chişinău, unde presupunem că au fost făcute cele mai mari fraude”, a declarat Serafim Urechen, liderul Alianţei Moldova Noastră.

În Cahul au fost verificate listele electorale din 28 de secţii de votare. S-a constatat că 344 de persoane au votat fără să prezinte acte de identitate, iar 96 de persoane – fără prezentarea certificatului cu drept de vot. S-a depistat şi faptul că s-a votat pentru 2 persoane care lipsesc din ţară. „În total, în Cahul au fost depistate 2036 de fraude, ceea ce înseamnă că 10,6% din numărul de voturi au fost fraudate”, a declarat Vladimir Filat, liderul PLDM.

Ca rezultat a verificătilor efectuate până în prezent au fost înregistrate în municipiul Chişinău şi în alte trei raioane 5.166 de persoane care au votat la mai multe secţii de votare, 3.280 de persoane care au votat având acelaşi număr de identificare al buletinului, 1.600 de persoane au votat fără nici un act de identitate, 1000 de persoane au constatat că semnătura lor a fost falsificată. „În ce priveşte fraudele legate de votare multiplă şi a persoanelor decedate, lucrul este abia la început, dar avem înregistrate, deja, câtreva sute de asemenea cazuri”, a declarat Mihai Ghimpu.

Veceaslav Neguţă, membru PLDM, a menţionat că deşi în ultima vreme numărul populaţiei este în scădere, iar rata mortalităţii în creştere, numărul alegătorilor este, de asemenea în creştere.”Se constată şi un alt fenomen, care ar fi lărgirea listei suplimentare ale alegătorilor cu 96.000 de cetăţeni, ceea ce reprezintă o creştere cu 21% faţă de alegerile din 2007”, a mai declarat Veceaslav Neguţă.

În localitatea Cărpineni, raionul Hânceşti, a fost depistată o listă de votare care are indicată data de 6 martie 2005. „Aceste scheme au fost utilizate şi în alegerile din 2005. Astfel, constat că nici atunci comuniştii nu au avut încrederea populaţiei”, a menţionat Mihai Ghimpu.

Probele adunate până la ora actuală şi cele care vor mai fi depistate vor fi depuse ulterior la Curtea Constituţională. „Datele de azi reprezintă doar un început. În continuare, vom procesa datele şi le vom prezenta pe parcurs, pentru a demonstra fraudele”, a declarat Vladimir Filat.

 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.