Victor Osipov: Secția de votare din Corjova a fost compromisă în mod deliberat de către reprezentanții administrației de la Tiraspol

De Catalina Gromov

Vicepremierul pentru probleme de reintegrare, Victor Osipov, a declarat la 6 septembrie că incidentul care s-a petrecut la Corjova, raionul Dubăsari, urmărește adîncirea conflictului dintre Chișinău și Tiraspol. Secția de votare din această regiune nu a fost supusă blocadei unui simplu protest ci a fost blocată de către administrația de la Tiraspol.

Grupul de protestatari care interziceau locuitorilor dreptul la vot era format din membri ai mai multor structuri de forță: grăniceri, MGB și reprezentanți de la Serviciul de Situațiilor Excepționale. În jur de 300 de persoane au pus stăpînire cu forța secția de votare nr. 5 din Corjova. Mai întîi s-au alăturat 30 de milițieni, ceea ce demonstrează implicația administrației transnistriene în blocarea secției și, din start anulează ipoteza că incidentul, chipurile, se datorează spontan unor cetățeni simpli, a informat vicepremierul în cadrul brefing-ului de ieri.

Osipov a menționat că toate aceste acțiuni sunt periculoase pentru regiunea de Est a Republicii Moldova. Asemenea incidente s-au produs și în anul 2007 și reprezintă acele acțiuni care, nu excludem , au avut scopul de a crea condiții pentru escaladarea conflictului Tiraspol – Chișinău, despre care la Tiraspol se vorbește foarte des, a spus oficialul.
Satul Corjova se află sub controlul autorităților de la Chișinău, conform semnarea Acordului din 1992, iar pînă în anul 2003 în această localitate s-au desfășurat în mod normal toate scrutinele prin care a trecut Republica Moldova. Din 2003 locuitorii întîlnesc mereu probleme și sunt nevoiți să voteze în satele Cocieri sau Ustia.

Viceprim-ministrul a menționat că autorităţile moldovene au acţionat preventiv pentru a asigura cetăţenilor din această localitate posibilitatea de a vota în condiţii de maximă securitate, evitând riscul unor confruntări deschise la Corjova. În acest scop Guvernul, autorităţile electorale şi cele locale, forţele de ordine ale Republicii Moldova au conlucrat atât înainte, cât şi pe parcursul zilei de 5 septembrie.

Procuratura raionului Dubăsari a inițiat o urmărire penală pe marginea acestui caz. Printre participanții activi a fost recunoscut și așa-zisul "ataman al cazacilor" , Alexandr Iov, și unul dintre șefii securității, Alexandr Lubiaghin.

Victor Osipov este de părere că 1 septembrie a fost primul avertisment din partea autorităților Transnistriene, cînd forțele separatiste stinse curentul electric la liceul din Corjova, iar administrației liceului i se interzise arborarea drapelului Republicii Moldova.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.