Va ceda Rusia sau nu va ceda?

De Victoria Ungureanu

Publicaţia rusă Nezavisimaia Gazeta, scrie despre propunerea Germaniei, care cere Rusiei evacuarea armatei a 14-a de pe teritoriul transnistrean, în schimbul promovării ideii de securitate europeană, iniţiată chiar de Dmitrii Medvedev. Aceiaşi publicaţie, scrie că numai în cazul în care Rusia va îndeplini condiţiile Berlinului, Europa va discuta cu Moscova problema securităţii europene, în cadrul Comitetului Rusia-Uniunea Europeană.

Alexander Rahr, politolog german, directorul Programului Rusia-Eurasia din cadrul Consiliului german pe probleme de politică externă, consider că Memorandumul semnat la 5 iunie, de către Medvedev şi Merkel, constituie răspunsul Europei la iniţiativa preşedintelui rus de a semna Acordul pentru Securitate Europeană. Politologul german vine cu un îndem şi cu o soluţie cu privire la problema transnistreană : "Haideţi să soluţionăm problema cu retragerea trupelor ruse din Transnistria, din cauza căreia nu funcţionează Tratatul privind limitarea forţelor convenţionale în Europa şi nu există încredere în regiunea Mării Negre, iar apoi ne vom înţelege asupra arhitecturii comune de securitate”.

Directoarea Fondului German Marshall din Bucureşti, Alina Inayeh crede că în cazul în care trupele armate vor fi evacuate, Comitetul Rusia-UE are un viitor promiţător, chiar ar putea ajunge să înlocuiască cu timpul, Consiliul NATO-Rusia: "Îndeplinirea cerinţelor, înaintate de Berlin ar demonstra cât de serioase sunt intenţiile Rusiei în a colabora eficient cu Uniunea Euroopeană", spune Inayeh.

Altfel, însă înţeleg autorităţile transnistrene, Memorandumul semnat între Rusia şi Germania. Aceştia îl percep ca un pas spre apropierea Rusiei faţă de comunitatea europeană, iar Vladimir Yastrebciak, ministru de externe al regimului de la Tiraspol, anterior a solicitat suplinirea trupelor ruse în regiune.

Rusia ar putea fi de acord cu înlocuirea armatei ruseşti din regiunea Transnistreană, cu un centru european pentru pregătirea forţelor pacificatoare sau salvatorilor pentru statele CSI, sub egida Statelor Unite ale Americii şi Federaţiei Ruse, a declarat recent preşedinteşe Consiliului Federaţiei al Adunării Federale a Rusiei, Serghei Mironov.

Amintim că în prezent, pe teritoriul transnistrean se află circa 1500 de militari din fosta Armată a 14-a a URSS. Ideea instituirii Comitetului Rusia – UE, a fost lansată la Meseberg la 5 iunie, cu ocazia unei întâlniri bilaterale între liderul de la Kremlin, Dmitrii Medvedev şi cancelarul german Angela Merkel. La aceiaşi întâlnire, cei doi lideri au semnat un Memorandum în acest sens şi au convenit că noul organ se va ocupa şi de problema transnistreană.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.