Unul din paznicii de la concernul Gazprom a rămas fără vasul de WC „de aur”

Unul din paznicii concernului rus Gazprom a rămas fără vasul de WC „de aur” din apartamentul său. Acesta după ce muncitorii angajaţi să-i facă reparaţie în locuinţă au dispărut cu tot cu vas şi alte obiecte din apartament, scrie Dni.ru

Cazul a fost mediatizat intens de presa rusă întrucât obiectul furat costa cât un automobil, internauţii şi jurnaliştii numindu-l „vasul de WC de aur”.

Angajatul de la Gazprom a reclamat furtul la Poliţie, menţionând că muncitorii angajaţi erau imigranţi. Acesta a mai spus că vasul costa nu mai puţin de 200 mii de ruble, echivalentul a circa 3 340 de dolari.

Poliţiştii ruşi le-au povestit jurnaliştilor că agentul de pază şi-a cumpărat apartament într-o suburbie a oraşului Moscova, unde a decis să facă reparaţie. Într-o zi când a venit să inspecteze cum decurg lucrările a constatat că muncitorii au dispărut, iar odată cu ei mai multe obiecte din apartament.

De notat că, după ce presa rusă a relatat despre acest caz, muncitorii, pentru a nu fi traşi la răspundere, au revenit la apartamentul de unde au luat obiectele şi i-au achitat bărbatului 200 mii de ruble. Angajatul de la Gazprom a retras reclamaţia de la Poliţie.

Anterior, presa rusă a relatat despre un alt jaf, în care a fost implicat un angajat al Gazprom-ului. Un inginer de 47 de ani din Sankt–Petersburg a alertat Poliţia după ce apartamentul său a fost prădat. Aceasta a evaluat valoarea pagubei la 400 mii de ruble.

Atunci hoţii au furat de la angajatul Gazprom două lingouri de aur şi bijuterii de aur.

Însă cel mai mediatizat caz, în care a fost implicat angajaţii Gazprom, a fost înregistrat anul trecut. Atunci de la una din femeile de serviciu i-a fost furată o gentuţă Dior. Obiectul a fost furat din maşina sa Mitsubishi Outlander. Presa rusă atunci a scris că gentuţa costa de la 200 mii până la două milioane de ruble.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.