Connect with us
"
"

Istorie

Ultimul an din viaţa Elenei Ceauşescu. „Agenda Tovarăşei arată că, în 1989, ea a condus ţara“

Publicat

pe

Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, Lavinia Betea explică activitatea din spatele uşilor Cabinetului 2, dar şi cum întreaga reţea a puterii a fost acaparată, mai ales în anul dinaintea prăbuşirii regimului comunist, de către soţia Tovarăşului, devenind „mai temută decât Tovarăşul“.

„În 1989, puterea din România apărea ca un balaur cu două capete“, descrie Lavinia Betea dictatura cuplului Ceauşescu. În volumul „Ultimul an din viaţa Elenei Ceauşescu. Agenda Tovarăşei în 1989“, publicată la Editura Corint în 2018, jurnalista Lavinia Betea transcrie şi adnotează, cu mărturii ale foştilor demnitari, agenda de lucru a Tovarăşei în ultimul ei an de viaţă. Zilnic, la Cabinetul 2 se perindă, repetitiv, Poliana Cristescu – fosta noră şi încă favorita sa – pentru o cafeluţă, secretari subordonaţi care vin să-i raporteze informaţii, dar şi alţi demnitari care-i comunică tot, având grijă ca orice „chestiuni supărătoare“ să n-ajungă la Cabinetul 1. Lavinia Betea descrie relaţia Tovarăşei cu cadrele şi prezintă cum, prin atribuţiile sale tot mai numeroase în nucleul puterii, dar şi din grija pentru soţul ei suferind de diabet, Elena Ceauşescu devine, în 1989, „marele filtru instituţional al preşedintelui României“.

Ce era notat în agendă şi de cine era redactată?

Cel care a completat-o trebuie să fi fost şeful de cabinet, istoricul Ion Neacşu. El îi nota prezenţele la şedinţe şi vizite de lucru, precum şi orele de intrare şi ieşire ale vizitatorilor săi. Acestea au fost redate, în 2009, în suplimentul „Jurnalului Naţional“, fără alte detalii suplimentare. Ulterior, am completat agenda cu ajutorul unor lucrări de specialitate şi al memoriilor unor foşti înalţi demnitari, încercând să redau atmosfera din culisele Cabinetelor 1 şi 2, dar şi să-mi răspund la o teorie. Voiam să verific dacă se justifică ideea pe care o credeau foarte mulţi oameni în anii ’90, aceea că România a avut înainte de Revoluţie o conducere bicefală şi, în cel mai rău caz, că, de fapt, Elena Ceauşescu a condus ţara.

Spuneţi, în descrierea cărţii: „Tovarăşa a devenit mai temută decât Tovarăşul“. Aşadar, teoria dumneavoastră s-a adeverit. Cum s-a transferat puterea?

În primul rând, Elena Ceauşescu avea, ca al doilea om de stat, atribuţii directe în zone importante: din ’76, era şefa cadrelor din România, adică nu se putea face o promovare sau o eliberare din funcţie, cum se spunea atunci, fără acordul ei. De ea depindeau toţi din segmentul de vârf al puterii şi vă daţi seama cum se plecau în faţa ei. Cu atât mai mult aceştia şi-au luat revanşa mai târziu şi au vorbit-o de rău. În ’77, Elena Ceauşescu intră în prezidiul permanent al CC al PCR, adică în nucleul puterii, acolo unde se iau deciziile. În 1980, devine prim-viceprim ministru al Consiliului de Miniştri, aşadar, ea putea să stopeze sau să promoveze orice decizie care ţinea de economia naţională. Apoi, în subordinea ei directă, mai era Consiliul Culturii Socialiste. Ea dirija cultura, artele şi toată producţia editorială şi cinematografică. Îi mai era subordonate ministerul Învăţământului, Academia şi toate institutele de cercetare din România. Din agenda extrem de încărcată a Elenei Ceauşescu reiese, prin prisma întâlnirilor pe care zilnic le avea cu diverşi membri ai nomenclaturii că, nu de puţine ori, avea întâlniri cu oameni care erau direct subordonaţi lui Nicolae Ceauşescu.

Citiți continuarea pe adevarul.ro

Citește mai departe
Advertisement

Cultură

Câte o librărie în fiecare sat: apariția și dispariția librăriilor Luminița în Moldova

Publicat

pe

De către

În ambele sate ale bunicilor mei se găsesc două clădiri similare, cu ferestre mari, care în anii 70 au fost librării Luminița. Azi ambele sunt abandonate. În satul bunicii materne, clădirea a fost o perioadă alimentară, iar acum nu e folosită la nimic, deși semnul de la intrare, albastru deschis, e încă acolo, în grafie latină (probabil schimbată la începutul anilor 90). În satul bunicului patern, casa e acum folosită ca șopron pentru oi, are geamurile sparte, înlocuite cu bucăți de ușă și peliculă. O grămadă de lemne stă în colțul drept al ușii de la intrare.

În anii 70, au fost deschise 600 de librării, toate cu același nume — Luminița, în 600 de sate din ce era atunci Republica Sovietică Socialistă Moldova. Până în 1990, numărul lor a crescut la 1500. Aproape fiecare sat s-a ales cu o librărie. Multe dintre fostele Luminițe pot fi recunoscute și astăzi — au rămas aceleași culori pe fațade, aceeași arhitectură, aceleași geamuri mari, adesea sparte, din păcate. Majoritatea sunt abandonate; unele au fost transformate în alimentare sau baruri. Pe unele clădiri se mai găsește inscripția, scrisă în chirilică. Alteori, structura dreptunghiulară și ramele ferestrelor sunt singurele caracteristici care mai pot fi recunoscute.

Generațiile care au crescut cu aceste librării și le amintesc nostalgic. Vorbesc despre emoția cu care trăgeau o fugă la Luminița zilnic, să afle dacă au venit cărți noi, mirosul caracteristic al cărților proaspăt scoase de sub tipar care îmbibau întreaga încăpere, de titlurile și ilustrațiile lor preferate. Își mai aduc aminte și de loteria din Luminița, unde câștigătorii puteau lua din magazin orice carte, inclusiv cele mai întrebate și deci mai rare titluri de literatură artistică universală.

Enlarge

Luminita_today
Vechea librărie Luminița din satul Cigârleni este acum un hambar

„Citeam acasă până în zori, citeam la școală cu romanul ascuns între coperțile manualului”, își amintește Victoria Șestovschi, azi dentistă. „Aveam un caiet în care scriam pe ce poliță și în ce rând este cutare carte, si dacă e data cu împrumut. Ce fericită eram când am ajuns la 200 de cărți!”, povestește ea.

Poate că Luminițele și lectura erau atât de populare în special în rândul tinerilor, pentru că, în acea perioadă, în timpul săptămânii, în sate nu prea găseai o ofertă mare de activități organizate. Obișnuitele întreruperi de curent electric însemnau că televizorul funcționa doar câteva ore pe zi. Elevii puteau merge la cinematograf doar miercuri, după masă, iar internetul, bineînțeles, nu exista.

Cu toate astea, sprijinul statului pentru artă și viață culturală a însemnat că, pe lângă librării, fiecare sat mai avea și propriul ansamblu de dans, orchestră, club sportiv și cinematograf, organizate în școli sau în casele de cultură.

Ca orice inițiativă din regimul autoritar URSS, propunerea Luminițelor a fost dictată de sus, de la secretarul general al Partidului Comunist al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, Ivan Bodiul. Oficial, librăriile făceau parte dintr-un plan de promovare a lecturii și alfabetizării. Dar în spatele acestui scop nobil se ascundeau și interese meschine. Scriitorul Vladimir Beșleagă descrie proiectul Luminița ca fiind „o farsă la fel ca multe altele din acele timpuri” — o încercare politică cinică de a atrage scriitorii moldoveni de partea statului și de a le reduce din rezistența față de regim. Într-adevăr, decizia de a construi librăriile Luminița a venit după cel de-al treilea Congres al Uniunii Scriitorilor, care a avut loc în octombrie 1965. Autoritățile sovietice au catalogat Congresul drept „naționalist” și „diversionist”, din cauza că scriitorii ceruseră revenirea la alfabetul latin.

Paranteză istorică (importantă, dar care îți e probabil cunoscută): După anexarea Basarabiei în iunie 1940, sovieticii au încercat să împiedice orice fel de sentimente și aspirații naționale de reunificare cu România, din care Moldova făcuse parte în perioada interbelică. De aceea, sovieticii au inventat o limbă „moldovenească” — o limbă română rusificată forțat la nivel de vocabular și ortografiere, scrisă în alfabet chirilic. În perioada destalinizării, după moartea lui Stalin din 1953, exportul de carte românească a reînceput câțiva ani, și-apoi a fost iar oprit — atât deschiderea, cât și închiderea, au contribuit la rezistența față de politica lingvistică imperialistă a URSS-ului în Basarabia. „Este firesc ca o limbă latină să fie scrisă în alfabet latin”, a declarat la Congresul Uniunii Scriitorilor din 1965 scriitorul Ion Druță, ale cărui cărți se bucurau deja de un mare succes. Proiectul Luminița a fost, astfel, și un instrument de îmblânzire” a scriitoriilor față de regimul sovietic și de renunțare la idei de identitate națională.

Politicile sovietice de moldovenizare” s-au manifestat și în alte moduri. Deși majoritatea moldovenilor vorbesc nativ română, în librăriile Luminița nu se găseau decât câteva cărți românești, tipărite în chirilică — Eminescu, Creangă și o mână de autori români născuți în Moldova de peste Prut. Cei care voiau cărți românești trebuiau să meargă după ele la Odesa sau la Cernăuți, în Ucraina sovietică. Rafturile librăriilor Luminița erau pline de cărți ale scriitorilor basarabeni, dar și ale scriitorilor din literatura universală, în așa-zisa limbă „moldovenească”, dar și de cărți în rusă.

Cum era de așteptat, cărțile în limba rusă se vindeau mult mai prost în satele de vorbitori de română, povestește Nina Marian, fostă librară din satul Boldurești, Nisporeni. Marian a lucrat la Luminița timp de șase ani, între 1986 și 1992, când librăria a fost privatizată, închisă și transformată în magazin alimentar. Marian spune că pentru a termina stocul de carte rusă din Luminița ei, mergea în fabrici, întreprinderi sau muzee din Chișinău, unde erau mai mulți vorbitori de rusă, ca să-și facă planul de vânzări. Pe atunci, fiecare întreprindere avea câte o bibliotecă pentru angajații lor.

Pe lângă limitele lingvistice imperialiste, cărțile erau, desigur, selectate și în baza criteriilor politice la nivel de conținut. Pe lângă literatura de specialitate și literatura politică marxist-leninistă, majoritatea cărților disponibile erau traduceri sau romane ale unor scriitori moldoveni mai mult sau mai puțin convenabili din punct de vedere politic. Cenzorii sovietici aveau grijă să fie publicate doar lucrările care să corespundă ideologiei partidului și să înlăture pasaje care nu conveneau puterii. Scriitorii care criticau regimul, cum era Druță, întâmpinau dificultăți în a-și publica lucrările — în cazul lui Druță, asta se aplica în special asupra articolelor lui de presă. (Oarecum ironic, Druță a trebuit să plece la Moscova, care era mai cosmopolită și mai liberă, pentru a-și putea continua cariera de scriitor.)

În afară de preselecție, multe romane nici nu ajungeau pe rafturi — cărțile importate din România erau adesea puse la topit. Cei din generația care au crescut cu Luminițe îmi spun că, uneori, ca să-și facă planul de vânzări, librarele le băgau în față cărți care nu prea se vindeau, pe lângă cele pe care aceștia și le doreau cu adevărat.

La fel ca alți lucrători sovietici, librarele aveau de îndeplinit un plan de vânzări, lună de lună. Fiecare sat trebuia să vândă lunar cărți în valoare totală de 600-800 de ruble, sau cam 300-500 de cărți. O carte pentru copii costa 15 copeici, în timp ce o carte de ficțiune sau non-ficțiune era între 1,30 și 3,60 ruble. „Am reușit întotdeauna să ne îndeplinim planul”, spune fosta librară Marian.

Lidia Isac a lucrat și ea timp de șapte ani ca librară în satul Antonești, Cantemir. Ea zice că, la fel ca majoritatea librăriilor, pentru a-și face planul de vânzări, mergea pe la școli și colhozuri ca să vândă mai multe cărți, iar uneori ajungea chiar și în Ucraina. În 1992, în timpul privatizării, Isac a vrut să cumpere librăria, însă nu a avut suficienți bani — îi era greu să acopere toate cheltuielile pentru creșterea celor doi copii, chiar dacă lucra și ea, și soțul său. În cele din urmă, femeia a plecat să muncească peste hotare, unde a lucrat și lucrează în continuare ca îngrijitoare, de 16 ani. Clădirea librăriei este acum abandonată.

Cu toate acestea, în ciuda cinismului politic care ar fi însoțit inițiativa, librăriile Luminița au reușit să promoveze lectura. Zeci de mii de moldoveni erau abonați la colecțiile de ficțiune. Mama își amintește că, în timpul pauzelor sau după școală, toți colegii din clasa ei — chiar și cei cărora nu prea le plăcea să învețe — citeau romane de aventură, SF sau din colecția Romantica. Într-adevăr, sovieticii (ca și cehoslovacii, de altfel) obișnuiau să se laude că ar fi fost printre cei mai mari iubitori de lectură din lume.

Totuși, sistemul nu a rezistat. Când a căzut comunismul în 1991, librăriile au fost privatizate. Tirajul pentru cele mai populare cărți de poezie, de exemplu, a scăzut de la 15 000 la 1 000. Drept urmare, prețurile au crescut. Odată cu instabilitatea socio-economică și politică din anii 90, vechea viață culturală a satelor a fost încet înlocuită de biserici, televiziune și, recent, mai ales în rândul generațiilor tinere, de internet.

Astfel, în loc de 1 500 de magazine de carte, Moldova a rămas cu 70. Unele dintre ele sunt librării online. Una dintre puținele librării Luminița care vinde și astăzi cărți se află în Leova, în sudul Moldovei și a fost redenumită „Micul Prinț”. Însă, pe lângă cărți, Micul Prinț mai vinde jucării, bibelouri și detergenți.

Moldovenii au câștigat libertate. Pot să-și petreacă timpul liber după bunul lor plac, să citească orice carte, de orice palier politic, în orice limbă pe care o cunosc sau o preferă. „Însă, acum copiii stau numai cu nasul în calculator sau telefoan”, se plânge Marian. În perioada-n care ea lucra ca librară, satul Boldurești avea în jur de 4.500 de locuitori. Luminița a fost un centru social-cultural în sat, care, precum cinematograful, orchestra locală, clubul de dans etc., a contribuit la construirea și menținerea vieții comunității. Astăzi populația s-a înjumătățit: doar cei foarte bătrâni și cei foarte tineri au rămas în sat. Adulții lucrează în străinătate, în Europa de Vest, Israel sau Rusia. Marian a lucrat la magazinul alimentar în care a fost transformată Luminița până în 2009, când s-a mutat în Portugalia pentru a se alătura familiei sale. A lucrat acolo alături de fiul și soțul ei timp de cinci ani, înainte de a reveni acasă pentru a se pensiona.

Într-adevăr, povestea ascensiunii și distrugerii librăriilor Luminița nu reprezintă doar înflorirea și moartea unui proiect cultural. E și o poveste a trecutului complicat al Moldovei și a dispariției lente a satului moldovenesc. Va fi nevoie de viziune socio-economică și investiții mari pentru a reînvia viața rurală a Moldovei. O parte integrală a acestui proces va trebui să fie culturală. Până atunci, Luminița va rămâne o amintire a ceea ce am pierdut și am câștigat, odată cu reformele sovietice târzii și cu privatizările anilor `90.

Articol de Paula Erizanu, publicat inițial pe Calvert Journal

Traducere: Tatiana Beghiu

Adaptare și redactare în limba română: Paula Erizanu

Ilustrație de Ike Okwudiafor

Citește mai departe

Istorie

Panglica Sfântului Gheorghe nu are nimic în comun cu cel de-al Doilea Război Mondial. Alte mituri promovate de Rusia

Publicat

pe

PE SCURT

Panglica Sfântului Gheorghe a fost inventată în 2005 în Federația Rusă și este inspirată din Primul Război Mondial. Prin urmare, nu are nimic în comun cu cel de-al Doilea Război Mondial. Apoi, evenimentul a fost transformat de actualul regim din Federația Rusă în pilonul ideologiei sale oficiale.

Despre unele mituri cu care operează în special Federația Rusă, dar și alte țări care au participat în cel de-al Doilea Război Mondial, a vorbit istoricul Andrei Cușco în cadrul unei noi dezbateri din seria AntiNostalgia, la Radio Europa Liberă.

PE LUNG

Radio Europa Liberă a organizat o nouă dezbatere online, în cadrul proiectului multimedia „AntiNostalgia – privind spre viitor”. Intitulată „După 75 de ani, (tot) între mituri și realități”, tema discuției a fost inspirată de un eveniment ce revine în discursul public în fiecare an, mai ales în luna mai, când o parte a lumii comemorează, iar cealaltă – celebrează încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.

Jurnalista Europei Libere, Diana Răileanu a căutat răspunsul împreună cu invitații săi – doctorul în istorie Andrei Cușco, conferențiar universitar la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” din Chișinău și Ecaterina Locoman, lector superior în Relații Internaționale la University of Pennsylvania din Statele Unite. Alături de ei au fost jurnalistul Vasile Botnaru, directorul Biroului Europa Liberă de la Chișinău, precum și întreaga echipă Europa Liberă, care au pregătit mai multe materiale la temă.

După 75 de ani — (tot) între mituri și realități

De ce propaganda și miturile rămân aceleași chiar dacă timpurile și țările sunt altele? De ce unii vor să rescrie istoria zilei de 9 mai?Ziua Victoriei sau Ziua Europei?Dezbatere #antinostalgia: După 75 de ani — (tot) între mituri și realități

Geplaatst door Radio Europa Liberă Moldova op Donderdag 28 mei 2020

Doctorul în istorie Andrei Cușco, conferențiar universitar la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” din Chișinău, a trecut în revistă principalele mituri vehiculate de-a lungul anilor. 

Există mituri generalizate care funcționează ca niște narațiuni sau argumente care legitimează un anumit regim. Doctorul în istorie face referire, prin urmare, la ce se întâmplă astăzi în Rusia când victoria în cel de-al Doilea Război Mondial este un mit, în sens social. Acesta explică că în Rusia post-sovietică au existat două mituri fondatoare: Revoluția din Octombrie și victoria în cel de-al Doilea Război Mondial. Dar, după anul 1991, când mitul Revoluției a fost discreditat, Rusia post-sovietică, mai ales după venirea lui Putin la conducere în 2000, a rămas doar un singur mit fondator. „Un mit extrem de important și este aproape singura povestire care unește majoritatea covârșitoare a rușilor și legitimează regimul”, explică Andrei Cușco, menționând că în Rusia, războiul s-a transformat în pilonul ideologiei oficiale centrale a regimului. Tot Rusia a preluat anumite momente din narațiunea sovietică comunistă și le-a reinterpretat pentru a servi intereselor și viziunilor actualului regim (și aici istoricul menționează despre proiectul de lege de schimbare a Constituției Federației Ruse care vrea să interzică negarea victoriei).

Apoi, istoricul trece în revistă și alte mituri mai mici. Este vorba de mitul rezistenței și eroismului poporului sovietic, dar care omite teme incomode cum ar fi colaborarea unor cetățeni sovietici din teritoriile ocupate cu regimul nazist. Potrivit istoricului, acest mit nu este caracteristic doar Rusiei. „În cazul Franței, acest mit al rezistenței nu corespunde adevărului, întrucât mulți cetățeni au colaborat cu regimul nazist”, exemplifică Andrei Cușco. 

Un alt mit vine și din partea occidentală, unde se vorbește că victoria în război a fost a Statelor Unite ale Americii și a Marii Britanii și el persistă în toate țările care au această istorie comună a participării în război. „Dacă întrebați un american de rând cine a câștigat războiul, eu cred că trei sferturi o să zică că au câștigat SUA și poate Anglia”.

Dar există și mituri de altă natură, pur și simplu falsuri”, spune convins istoricul. Acesta se referă la rezerva Federației Ruse de a recunoaște masacrul ofițerilor polonezi de la Katyn. A existat o recunoaștere oficială la începutul anilor ‘90, iar de atunci Rusia, chiar dacă nu a negat direct, încearcă să minimalizeze sau să contextualizeze evenimentul într-o lumină favorabilă ei.

Enlarge

Ofițeri-polonezi-exhumați-la-3-ani-dupǎ-masacru-1943-
Ofițeri polonezi exhumați la 3 ani dupǎ masacru (1943)

Sau legende celor 28 de panfiloviști, un detașament care a luptat lângă Moscova în decembrie 1941, lucru care nu s-a întâmplat. Istoricul Anatol Petrencu spune că asemenea mitului celor 28 de panfiloviști, a căzut și mitul celor 11 ostaşi sovietici, care, după cum se spunea, la 17 aprilie 1944 „au traversat râul Nistru pe mijloace plutitoare improvizate, în preajma localităţii Răscăieţi, au atacat prin surprindere liniile de apărare ale trupelor româno-germane, situate pe malul drept al fluviului, au ocupat o colină importantă și au menţinut-o într-o luptă neîntreruptă, timp de 36 de ore, până la venirea trupelor principale”. Istoricul a menționat lucrurile de mai sus în prefaţa volumului semnat de Gheorghe Mârzencu, publicat în 2020: Minciuna mai mare decât războiul sau cum eroul Lomakin a murit de trei ori

Un alt mit despre care a vorbit Cușco în cadrul dezbaterilor organizate de Europa Liberă este cel al panglicii negru-oranj, numită panglica Sfântului Gheorghe. Potrivit istoricului, panglica a fost inventată literalmente de câțiva angajați de la Ria Novosti în 2005 și are o anumită ascendență istorică. Este vorba de perioada Primului Război Mondial când crucea Sfântului Gheorghe era principala distincție acordată soldaților ruși cu grade mici pentru curaj. Dar panglica nu a existat în forma actuală până în 2005.

„Asta ne arată cum regimul actual din Federația Rusă a remodelat cumva acest mit al victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial în ultimii 20 de ani. Această panglică s-a dovedit a fi extrem de utilă, după cum puteți vedea pe 9 mai. Este un simbol care pare nedisociat de această viziune ruso-centrică a războiului. Dar ea a fost cumva instrumentalizată, încât se identifică acum cu războiul”, explică istoricul.

„Atunci când vorbim despre mit, nu este vorba neapărat de lucruri care sunt false, poate fi vorba și despre lucruri care construiesc o anumită memorie și au o miză politică foarte mare”, concluzionează doctorul în istorie Andrei Cușco.

Foto principală: ro.historylapse.org/

Citește mai departe

Istorie

„După 75 de ani, (tot) între mituri și realități”: al Doilea Război Mondial, într-o nouă dezbatere „AntiNostalgia” la Europa Liberă

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Astă-seară, la 17.00, Radio Europa Liberă vă invită la o nouă dezbatere online, organizată în cadrul proiectului multimedia „AntiNostalgia – privind spre viitor”, realizat cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite în țara noastră. Intitulată „După 75 de ani, (tot) între mituri și realități”, tema discuției este inspirată de un eveniment ce revine în discursul public în fiecare an, mai ales în luna mai, când o parte a lumii comemorează, iar cealaltă – celebrează încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Cum se vede la Radio Europa Liberă această dilemă, aflați de pe pagina de Facebook a evenimentului.

PE LUNG

„În urmă cu 75 de ani omenirea a reușit să pună capăt unei pagini negre din istoria sa – cel de-al Doilea Război Mondial. Au trecut multe decenii de atunci, iar lecțiile acelor orori se uită sau – mai trist – se rescriu. Dar cu ce consecințe pentru viitoarele generații?” Sunt întrebările la care jurnalista Diana Răileanu va căuta răspunsul împreună cu invitații săi – doctorul în istorie Andrei Cușco, conferențiar universitar la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” din Chișinău și Ecaterina Locoman, lector superior în Relații Internaționale la University of Pennsylvania din Statele Unite. Alături de ei vor fi, de la distanță, jurnalistul Vasile Botnaru, directorul Biroului Europa Liberă de la Chișinău, precum și întreaga echipă Europa Liberă, care au pregătit mai multe materiale la temă.

Între acestea, două filme de Eugenia Crețu, despre luptătorii și supraviețuitorii celei mai mari orori a secolului XX, precum și povestea doctorei Ala Nemerenco, al cărei tată a luptat în Armata Română în acea conflagrație; un vox cu tinerii realizat de Sergiu Culeac; un interviu de Alexandru Bordian cu regizorul Mihai Poiată, un alt interviu de Iulian Ciocan cu scriitoarea Dorina Rusu din România o discuție de Ivan Sveatcenco cu publicistul Oleg Panfilov din Georgia; dar și o anchetă realizată de Maria Pilchin cu scriitorii din mai multe țări din regiune.

Toate materialele realizate de echipa Radio Europa Liberă în cadrul proiectului „AntiNostalgia” pot fi accesate pe pagina Europei Libere.

Stați acasă și… stați alături de „AntiNostalgia” – astăzi, la 17.00, pe Facebook, pentru o discuție despre un trecut pe care încă îl trăim la timpul prezent – al Doilea Război Mondial, „După 75 de ani, (tot) între mituri și realități”.

Citește mai departe
Advertisement

Ultimele știri

Social12 ore în urmă

2 iunie 2020. COVID-19, PE SCURT/ +188 cazuri noi de COVID-19. 17 sunt lucrători medicali

Moldova.org îți aduce în fiecare zi doar cele mai importante informații pe care trebuie să le știi despre coronavirus în...

PoliticăO zi în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană / Autoritățile separatiste vor achita compensații de 23 euro antreprenorilor

PE SCURT În săptămâna trecută în regiunea transnistreană a fost prelungită starea de urgență, un bebeluș a fost testat pozitiv...

SocialO zi în urmă

Deșeurile generate de pandemie – o nouă problemă ecologică la care Moldova nu are soluții

PE SCURT  Imaginea în care un activist ține pe un suport mai multe măști colectate din apele ce înconjoară insulele...

SocialO zi în urmă

1 iunie 2020. COVID-19, PE SCURT: 109 cazuri noi și zece decese

Moldova.org îți aduce în fiecare zi doar cele mai importante informații pe care trebuie să le știi despre coronavirus în...

Cultură2 zile în urmă

Festivalul Mai Dulce anulat, dar alături de fanii deserturilor. 5 rețete pe care ai vrea să le încerci

PE SCURT Din cauza pandemiei de coronavirus și a restricțiilor, festivalul Mai Dulce a fost anulat. Însă organizatorii nu s-au...

Lifestyle2 zile în urmă

6 cartiere post-comuniste superbe, unde ai vrea să locuiești

PE SCURT În vremea comunismului, blocurile erau simboluri ale politicii locative egalitare. Iar mai târziu au devenit un simbol al...

Cultură2 zile în urmă

Câte o librărie în fiecare sat: apariția și dispariția librăriilor Luminița în Moldova

În ambele sate ale bunicilor mei se găsesc două clădiri similare, cu ferestre mari, care în anii 70 au fost...

Advertisement

Politică

PoliticăO săptămână în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană. Tiraspolul atacă Chișinăul: „Deficit de conștiință și rațiune”

PE SCURT Așa-zisele autorități din regiunea transnistreană redeschid treptat afacerile și instituțiile. 143 de beneficiari și angajați ai internatului psihoneurologic...

Politică2 săptămâni în urmă

De la nostalgie până la tușonkă și hrișcă. Timpuri, pandemie și elite politice

COVID-19 a bulversat întreaga lume, ne-a închis hotarele, ne-a limitat drepturile, ne-a blocat accesul și ne-a îndemnat să stăm acasă....

Politică2 săptămâni în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană. Primul caz de re-infectare, focar major în internatul din Bender și acuzații politice 

PE SCURT Săptămâna 11-17 mai a fost marcată de câteva evenimente în regiunea transnistreană și în relația dintre Chișinău-Tiraspol. Există...

Politică3 săptămâni în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană: sate blocate și ședințe ratate

PE SCURT Săptămâna trecută a fost marcată de câteva evenimente în relația Chișinăului cu regiunea transnistreană. De mâine se relaxează...

Politică1 lună în urmă

COVID-19 în Transnistria. Noi acuzații la adresa Chișinăului. Despre împrumutul rusesc: „forțele pro-occidentale și pro-române controlează Curtea Constituțională”

PE SCURT Săptămâna 27 aprilie – 3 mai s-a dovedit a fi mai intensă pe linia politică Chișinău – Tiraspol....

Politică1 lună în urmă

COVID-19 în Transnistria/ Autoritățile separatiste vorbesc despre „provocări existente în relațiile cu Republica Moldova”

PE SCURT După ce săptămâna trecută la Tiraspol se tiraja mesajul „Chișinăul își deghizează cinic fraudele diplomatice și birocratice prin...

Externe1 lună în urmă

Cum un oraș din Polonia a scăpat de publicitate și ce face Chișinăul

PE SCURT Jurnalistul polonez Dawid Krawczyk povestește cum orașul Nałęczów din Polonia a scăpat de publicitate și a obținut reputația...

Advertisement

Opinii

iunie 2020
L Ma Mi J V S D
« mai    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930